Rockerii de la Aerosmith au fost descoperiţi de şeful celor de la CBS Records, Clive Davis după un concert în clubul Max’s Kansas City din New York, iar contractul din 1972 a fost înţelegerea care le-a deschis calea spre succes.
Vineri, 2 august, trupa a susţinut un concert la Twin Cities Summer Jam din Minnesota iar solistul Steven Tyler s-a hărţuit cu organizatorii şi cu spectatorii.
Mai întâi organizatorii au dezvăluit că trupa a cerut să aibă o toaletă în apropierea scenei cu apă care să nu fie ”prea rece ori prea caldă”.
În presă a apărut informaţia că Tyler a refuzat să cânte până când nu s-a umplut secţiunea VIP din tribună, iar, după ce publicul nu a vrut să cânte refrenul piesei ”What It Takes”, solistul i-a declarat ”cel mai prost public din ultimii zece ani”.
Trupa rock Aerosmith a fost fondată în 1970, în New Hampshire, SUA. Muzica formaţiei include elemente de pop, heavy-metal, glam, R&B şi a inspirat numeroşi alţi artişti rock.
Trupa a fost recompensată cu patru premii Grammy, zece MTV Video Music Awards şi a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în 2001, în timp ce, în 2005, s-a clasat pe poziţia 57 în topul 100 al celor mai mari artişti ai tuturor timpurilor realizat de revista Rolling Stone.
Printre cele mai cunoscute piese ale grupului american se numără „Walk This Way”, „Cryin'”, „Janie’s Got A Gun”, „Dude (Looks Like A Lady)”, „Dream On” şi „I Don’t Wanna Miss A Thing”. Trupa Aerosmith a concertat la Bucureşti în 2010.