Producţii teatrale despre bărbaţii gay din New York, relaţiile de prietenie înfiripate după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 şi o poveste de dragoste din Mississippi au dominat prestigioasa gală Olivier Awards, organizată duminică seară la Londra, în cadrul căreia au fost recompensate cele mai bune spectacole şi interpretări din industria teatrului din Marea Britanie, informează Reuters.

Într-o gală dominată de reprezentaţii cu tematici americane, „The Inheritance”, un spectacol de teatru despre generaţia gay de după paroxismul crizei SIDA, a câştigat patru premii: cea mai bună piesă nouă, cel mai bun regizor (Stephen Daldry), cel mai bun actor (Kyle Soller) şi cele mai bune lumini.

Semnată de Matthew Lopez, această piesă în două acte transpune romanul clasic „Howard’s End”, scris de E.M. Forster în 1910, într-un New York modern, unde un grup de bărbaţi tineri şi ambiţioşi reflectează la existenţa lor şi la moştenirea lăsată de generaţia anterioară.

„Am rămas fără cuvinte… se simte ca o experienţă extracorporală… e o nebunie”, a declarat Kyle Soller după ce a câştigat trofeul aferent categoriei „cel mai bun actor”, în care a învins nume sonore din această industrie, precum Ian McKellen şi David Suchet.

„Să vorbesc pentru o comunitate în care există atât de multă durere, atât de multă nevoie de vindecare, este pur şi simplu incredibil şi emoţionant”, a adăugat el.

În discursul lui de acceptare a premiului, Kyle Soller a adus un tribut victimelor epidemiei de SIDA şi a deplâns faptul că în anumite ţări ale lumii oamenii pot fi în continuare omorâţi cu pietre dacă sunt gay.

„Come From Away”, un musical despre puterea bunătăţii de care au dat dovadă pasagerii curselor aeriene reţinute la sol în Canada după atacurile teroriste comise pe 11 septembrie 2001 în New York şi Washington, a câştigat tot patru premii, inclusiv la categoria „cel mai bun musical”.

„Company”, o repunere în scenă a comediei omonime realizate în 1970 pe muzica şi versurile compozitorului american Stephen Sondheim, în care rolul principal a fost interpretat de această dată de o femeie, nu de un bărbat, a câştigat trei trofee, inclusiv cel decernat la categoria „cel mai bun musical relansat”.

„Summer And Smoke”, o piesă de Tennessee Williams, arareori jucată, o dramă despre iubire, singurătate şi autodistrugere cu acţiunea plasată într-un mic oraş din Mississippi, a câştigat două premii, impunându-se la categoriile „cea mai bună actriţă” (Patsy Ferran) şi „cea mai bună relansare”.

Gala de decernare a premiilor Oliver a avut loc duminică seară la Royal Albert Hall din Londra. La eveniment a fost prezentă şi Camilla, soţia prinţului Charles.

Lasă un răspuns