Robert de Niro a primit sâmbătă seară din mâinile vechiului său prieten şi „complice” ‘Marty’ Scorsese „Steaua de Aur” a Festivalului de film de la Marrakech, cu care a fost recompensat pentru întreaga sa carieră.
„Am putea spune că el a atins vârful carierei sale, însă tipul acesta are o ţintă mai înaltă decât vârful munţilor Atlas”, a spus în glumă regizorul american, care a încheiat recent filmările la cel de-al 9-lea său lungmetraj ‘The Irish Man’ cu Robert de Niro, protagonistul său emblematic.
„Am făcut primul nostru film împreună acum 45 de ani cred, este unul dintre cele mai mari realizări ale vieţii mele”, i-a răspuns Robert De Niro, care a crescut în acelaşi cartier italian din New York, şi-a început cariera cu ‘Mean Street’ în 1973, şi a jucat în numeroase filme cult ale lui Scorsese, precum ‘Taxi driver’ ( Palme d’or la Cannes în 1976), sau ‘Raging Bull’, pentru care a câştigat un Oscar în 1981.
Starul american, în vârstă de 75 de ani, a profitat de ceremonia de omagiere de la Marrakech pentru a denunţa „versiunea grotescă a naţionalismului” demonstrată, potrivit lui, de politica preşedintelui american, Donald Trump.
Actorul, realizatorul şi producătorul De Niro a participat la numeroase manifestaţii anti-Trump şi l-a insultat chiar public pe miliardarul republican la gala premiilor teatrului Tony de pe Broadway. În octombrie, el a fost vizat de unul dintre cele 13 de colete capcană, trimise din Florida de un fan al lui Donald Trump.
Robert de Niro a fost primit ca o adevărată vedetă la Festivalul de film de la Marrakech ((30 nov-8 dec), unde a fost invitatul de onoare, luând parte la numeroase selfie-uri şi dând mai multe autografe pe covorul roşu de la Palatul Congreselor. Actorul american nu şi-a putut ascunde emoţia în faţa ovaţiilor interminabile ale publicului.
Urmând exemplul lui Martin Scorsese, el i-a adus un emoţionant omagiu regretatului regizor italian Bernardo Bertolucci, stins din viaţă la 77 de ani, cu care a filmat în 1976 una din cele mai mari marile fresce din istoria cinematografiei, ‘Novecento’.
Cu un palmares de 38 de filme, între 1971 şi 2018, Robert de Niro a colaborat cu mari regizori, precum Francis Ford Coppola, Brian de Palma, Elia Kazan, Sergio Leone, Michael Cimino, Michael Mann, sau Quentin Tarantino.
Noul său film, ‘The Irishman’, care va fi lansat în exclusivitate pe Netflix în 2019, este inspirat din povestea reală a ucigaşului cu simbrie al mafiei Frank Sheeran.
sursa: agerpres