Dragoste, căsătorie, educaţia fetelor şi sfaturi pentru tinerele de culoare s-au numărat printre temele abordate de fosta primă doamnă a Statelor Unite Michelle Obama, care a răspuns luni seară întrebărilor scriitoarei feministe Chimamanda Ngozi Adichie, cu ocazia lansării la Londra a volumului său de memorii, potrivit AFP.

Copilăria şi educaţia într-un cartier modest din Chicago: „Trebuie să ieşim în evidenţă”. Viaţa sa la Casa Albă: „Doare o parte din ceea ce mă defineşte”.

Moartea tatălui: „Simt în continuare un gol interior”. Michelle Robinson Obama (54 de ani) a răspuns cu onestitate la întrebările câteodată foarte personale ale scriitoarei nigeriene, fără să intre însă în subiecte politice.

Fosta primă doamnă a dorit, aşa cum procedează şi în autobiografia ”Becoming”, să transmită o lecţie de viaţă, insistând asupra importanţei educaţiei fetelor, temă care îi este în mod special foarte apropiată.

Discuţia a avut loc la teatrul Southbank, în faţa unui public numeros, preponderent feminin, şi în prezenţa primarului Londrei, Sadiq Khan.

„Să vorbim ceea ce înseamnă o căsătorie potrivită”, a spus Chimamanda referindu-se la Barack, fostul preşedinte american, al cărui nume a declanşat de fiecare dată entuziasm în rândul publicului. „Nu joacă jocuri de băieţi, este o calitate foarte atrăgătoare”, a spus Michelle, provocând râsete şi aplauze.

”Diabolizate”

Chimamanda a întrebat-o apoi pe Michelle care este mesajul său pentru tinerele fete de culoare. Prima doamnă a reamintit atacurile dure cărora a trebuit să le facă faţă în timpul campaniei electorale: „E un lucru care li se întâmplă femeilor de culoare, suntem transformate într-o caricatură (…) suntem diabolizate: cu furie, prea zgomotos, prea mult… Aşa că scoateţi-vă asta din cap. Spuneţi-vă: sunt bine aşa cum sunt”.

Michelle Obama a provocat amuzamentul audienţei când a spus că şi-a susţinut soţul în timpul primei campanii electorale întrucât credea că nu va câştiga sau când a evocat problemele de cuplu şi faptul de a apela la un consilier conjugal, pe care ”câteodată, îţi vine să-l arunci pe fereastră”.

Fosta doamna şi-a reluat tonul serios pentru a spune că va continua „să militeze pentru educaţia fetelor pentru tot restul vieţii”.

Din programul fostei prime doamne a mai făcut parte o vizită la o şcoală din nordul Londrei, unde a mai fost în 2009.

Michelle Obama a făcut totuşi şi o referire directă la politică, pomenind ”amărăciunea şi răutatea pe care o vedeţi în politică”, fără să menţioneze numele preşedintelui Donald Trump.

Fosta primă doamnă abordează în cartea sa de memorii misoginia preşedintelui american, exprimându-şi surprinderea că femeile au putut să-l voteze şi explicând că nu-i va putea ”ierta niciodată” polemica referitoare la locul de naştere al soţului său.

Potrivit Penguin Random House (PRH), ”Becoming” s-a vândut deja în peste două milioane de exemplare în Satele Unite şi Canada în doar două săptămâni. Tradusă deja în 31 de limbi străine, se află în fruntea vânzărilor în Marea Britanie, Germania, Italia, Olanda, Spania şi Franţa, potrivit PRH.

După ce a participat la mai multe lansări în Statele Unite, autoarea a fost nevoită să-şi anuleze celelalte două etape din cadrul turneului său european, la Paris şi Berlin, pentru a asista la funeraliile fostului preşedinte american George H.W. Bush, decedat vineri.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?