Cântăreţul Robbie Williams a devenit coproprietar al Centrului de Arte Interpretative şi Media Creative din cadrul unei cunoscute universităţi britanice, Liverpool Media Academy (LMA), informează joi Press Association.

Renumitul cântăreţ, care a avut în echipa sa de la “The X Factor” şi Corul LMA, a anunţat că va inaugura în colaborare cu LMA un campus universitar la Londra în 2020.

Robbie Williams a făcut acest anunţ într-o conferinţă de presă organizată la Londra, al cărei prezentator principal a fost Scott Mills.

În cadrul acestui proiect, fostul solist al trupei Take That va contribui la dezvoltarea LMA pe plan intern şi internaţional, începând cu lansarea filialei sale de la Londra, anul viitor.

 

“Sunt încântat că acum sunt oficial un membru al familiei LMA. Imediat după ce i-am cunoscut, am fost inspirat de pasiunea lor pentru muzică şi am vrut să mă implic în acest proiect. Sper să contribui la motivarea următoarei generaţii de staruri pop, interpreţi şi compozitori”, a declarat Robbie Williams.

LMA organizează cursuri de teatru muzical, actorie, interpretare muzicală, jocuri şi animaţii şi producţie de film şi de televiziune. Toate diplomele sale sunt recunoscute de Staffordshire University.

Robbie Williams va colabora la acest proiect cu fondatorii LMA, Richard şi Simon Wallace.

Celebrul artist britanic va susţine un concert la festivalul British Summer Time, organizat în luna iulie în celebrul Hyde Park din Londra, şi a lăsat să se înţeleagă că ar putea fi însoţit pe scenă de Corul LMA.

Robbie Williams revine in Romania,  si il vom vedea pe artistul britanic la cea de-a cincea editie a festivalului UNTOLD.

Artistul britanic Robbie Williams va susține un concert la festivalul Untold de la Cluj-Napoca, acesta urmând să fie însoțit de o echipă de peste 100 de persoane.

Directorul general al Untold, Bogdan Buta, a declarat, luni, la Cluj-Napoca, într-o conferință de presă, că festivalul își propune să ofere o lume magică despre unitate și să aducă un spectru special de artiști, pentru a avea o diversitate foarte mare.

„E timpul să mai împărtășim din surprizele acestui an, de la partea creativă. În acest an facem o recapitulare a ceea ce am făcut anii trecuți, vom avea îmbunătățiri în zona de producție, scena principală va fi monumentală, cu o producție dintre cele mai mari din lume.

Am pregătit show-uri suprize, Armin van Buuren va pregăti un show special, unic creat special pentru Untold, la fel și Martin Garrix.

Untold își propune să ofere o lume magică despre unitate, ne dorim un spectru special de artiști, să avem o diversitate foarte mare, iar în acest an reușim să dezvoltăm diversitatea și să oferim un cadou special pentru fanii Untold și să îl aducem la Cluj pe cel mai tare entertainer al vremurilor noastre, artistul care a intrat în Cartea Recordurilor cu 1,6 milioane de bilete vândute înt-o singură zi – Robbie Williams.

Este un cadou pentru cei care au avut încredere în noi. Acesta va veni cu o echipă de peste 100 de persoane, 50 doar fi pe scenă, va fi un show impresionant”, a spus Buta.

Directorul de Marketing & Comunicare, Edy Chereji, a declarat, la rândul său, că anul 2019 este important pentru că este o ediție aniversară Untold, festival la cea de-a cincea ediție.

Untold are loc la Cluj-Napoca în perioada 1-4 august, fiind vândute deja 60.000 de abonamente.

Untold Festival are loc in perioada 1-4 august 2019, la Cluj Napoca, iar abonamentele s-au pus deja in vanzare pe untold.com.

Pe langa Robbie Williams, editia aniversara Untold ne mai aduce un show exclusiv marca Armin van Buuren, iar printre artistii deja confirmati se mai numara Martin Garrix, Steve Aoki, David Guetta, Don Diablo, Dimitri Vegas & Like Mike, Bastille, Stormzy, Busta Rhymes, James Arthur si multi altii.

ROBBIE WILLIAMS @ UNTOLD 2019

Lasă un răspuns