După închiderea urnelor partidul președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, conduce, dar blocul ACUM, alianța pro-europeană, a urcat pe locul al doilea.
Pe locul trei se situează partidul lui Vladimir Plahotniuc, urmat de partidul Șor și de PCRM, partidul comunist al fostului președinte Vladimir Voronin.
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) a obţinut 31,41% din voturi, urmat de Blocul Electoral ACUM (Platforma DA şi PAS) cu 26,06%, potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală luni, la ora 07:00, după procesarea a 97,29% din procesele verbale.
Maia Sandu și Andrei Năstase, liderii Blocului Electoral ACUM, format din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și Platforma Demnitate, informează Mediafax.
Liderii Blocului Electoral ACUM PAS și DA, care s-a clasat pe locul al doilea, au declarat în presa din România că urmează să iasă la proteste în stradă și consideră că alegerile au fost fraudate, informează site-ul Deschide.md.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Jocurile de Putere” cu Rareș Bogdan la Realitatea TV.
Întrebată dacă va recunoaște rezultatele scrutinului electoral, lidera PAS, Maia Sandu, într-o intervenție telefonică, a declarat următoarele:
„Noi am cerut deja ca rezultatele alegerilor să nu fie recunoscute pe cele două circumscripții în care au votat cetățenii Republicii Moldova din stânga Nistrului, inclusiv pentru că noi nu am avut nicio posibilitate să facem campanie electorală acolo, să-i informăm despre noi și programul nostru.
Ținând cont de aceste încălcări, sperăm să fim sprijiniți de observatorii internaționali În rest, am declarat, am constatat fraude majore…Comunicăm acum cu colegii noștri din diferite localități ca să documentăm toate fraudele și am anunțat deja că vom ieși la proteste, pentru că considerăm aceste alegeri fraudate”, a spus Maia Sandu.
Liderul PAS a mai zis că așteaptă să fie procesate toate procesele verbale și să documenteze toate fraudele comise.
„Noi am zis mai devreme: comunicăm cu colegii noștri și documentăm toate fraudele, o să comunicăm și cu observatorii internaționali. Le-am cerut și lor să nu se grăbească să vină cu constatări înainte să examineze toate fraudele, inclusiv cele prezentate de noi. În același timp, ne pregătim să ieșim cu toți cetățenii Republicii Moldova care nu vor să le fie furate voturile, o să ieșim să ne apărăm votul în stradă”, susține Sandu.
La rândul său, Andrei Năstase, liderul Pladformei DA, în cadrul aceleiași emisiuni, a declarat că din punctul său de vedere aceste alegeri nu pot fi validate.
„Aceste alegeri nu pot fi nici libere și nici corecte, deci aceste alegeri nu pot fi validate din punctul meu de vedere”, susține Năstase.
Partidul Socialiștilor (PSRM), formațiunea președintelui prorus Igor Dodon, s-a clasat pe primul loc în urma scrutinului parlamentar din Republica Moldova, cu 31,4% din voturi, fiind urmat de alianța electorală ACUM (26,1%) și Partidul Democrat (24%), potrivit rezultatelor preliminare anunțate luni dimineață de Comisia electorală de la Chișinău.