Christopher McQuarrie, care a semnat regia la filmele „Rogue Nation” şi „Fallout”, va regiza şi va scrie scenariul pentru alte două lungmetraje din seria „Mission: Impossible”, scrie The Hollywood Reporter.
Noile proiecte ar însemna a şaptea şi a opta parte din franciză, iar pentru McQuarrie – a treia şi a patra colaborare pentru această serie.
Tom Cruise este aşteptat să se întoarcă în rolul Ethan Hunt, agentul aflat în misiuni imposibile, care foloseşte trucuri pentru a menţine pacea şi ordinea în lume.
McQuarrie a început cu regia la „Rogue Nation” (2015), al cincilea film din serie, care a avut încasări de 682 de milioane de dolari la nivel mondial. El este singurul regizor din istoria francizei care revine în spatele camerei pentru un al doilea film, „Fallout” (2018), care a adunat 791 de milioane de dolari la nivel internaţional.