Australia va deveni ”cea mai avansată ţară din lume” în domeniul livrării la domiciliu cu drone după ce primul astfel de serviciu comercial va deveni operaţional în 2019, relatează joi Xinhua.

Wing, o subsidiară a companiei mamă a Google, Alphabet, a anunţat joi că serviciul său comercial de livrare la domiciliu cu dronele va fi lansat în Teritoriul capitalei australiene (ACT) în 2019.

Dronele se vor deplasa cu viteze de până la 125 de kilometri la oră şi vor livra la domiciliu colete de mici dimensiuni pe o rază de cinci kilometri faţă de sediul companiei din Mitchell, în nordul capitalei Canberra.

Directorul executiv al Wing, James Ryan Burgess, a declarat că dronele cu douăsprezece rotoare, al căror design garantează siguranţa, cântăresc 4,5 kilograme şi pot transporta colete cu o greutate de până la 1,5 kilograme.

Operatorii de la sol pot monitoriza simultan mai multe zboruri în timp ce dronele zboară în mod automat către destinaţii.

”Avem un nivel ridicat de automatizare şi astfel aeronavele pot determina în mare parte singure ce este sigur şi se pot automonitoriza pentru a fi în stare bună (de funcţionare). În cazul apariţiei unei anomalii sau probleme, aeronavele pot luat măsuri singure, înainte de intervenţia omului, şi sunt capabile să execute acţiuni în condiţii de siguranţă”, a declarat Burgess, joi, pentru News Corp Australia.

”Acesta este unul dintre motivele pentru care suntem capabili să efectuăm servicii atât de rapide, iar oamenii pot intra în posesia coletelor în doar câteva minute. Sistemul poate decola imediat ce un client plasează o comandă”, a adăugat el.

Supraveghetorii umani pot prelua oricând controlul asupra uneia dintre drone în cazul în care acest lucru devine necesar.

Până la treizeci de companii sunt aşteptate să ia parte la faza iniţială a acestui proiect.

Autoritatea pentru siguranţa aviaţiei civile din Australia colaborează cu Wing din 2014 pentru a asigura securitatea şi va utiliza rezultatele obţinute în urma fazei iniţiale a proiectului pentru reglementările viitoare privind dronele.

Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns