După succesul reprezentației sold-out din luna octombrie, „My Fair Lady”, celebra poveste muzicală care a făcut înconjurul lumii și a cucerit milioane de spectatori, revine la Sala Palatului de Crăciun.

Producția românească a musicalului „My Fair Lady”, pusă în scenă cu succes de regizorul Răzvan Ioan Dincă, va avea loc pe 27 decembrie, începând cu ora 19:00 și îi va aduce în prim plan pe unii dintre cei mai apreciați artiști ai momentului.

Horia BrenciuIrina BaianțAdrian NourEcaterina LadinIonuț BurlanAnca ȚurcașiuFlorin BudnaruIrina Bucescu sau Ovidiu Ușvat alături de alți peste 70 de artiști, cântăreți, actori și dansatori vor transforma Sala Palatului într-un univers magic.

Povestea de dragoste a stângacei florărese Eliza Doolittle jucată de soprana Irina Baianț şi a ilustrului profesor Henry Higgins ce îl are ca protagonist pe Horia Brenciu, cel care îşi propune să o transforme într-o veritabilă doamnă, îi va captiva pe toți cei prezenți atât cu interpretări vocale remarcabile cât și cu jocul actoricesc, umorul și şarmul britanic specific anilor 1900.

În acompaniamentul orchestrei live, condusă de dirijorul Daniel Jinga, completată de cor și de momente coregrafice spectaculoase, spectatorii vor fi purtați dincolo de limitele unui spectacol convențional, într-o lume captivantă, seducătoare dar reală, în care teatrul, muzica și dansul se îmbină într-o armonie perfectă. Complex, inedit, creat pentru suflet şi minte deopotrivă, spectacolul „My Fair Lady” este considerat de criticii din întreaga lume „musicalul perfect”.

Horia Brenciu: “My Fair Lady este cel mai iubit musical din toate timpurile, iar această formidabilă punere în scenă este pe gustul spectatorilor de orice vârstă. Dacă vreți actorie, dans, umor, relații de dragoste și prietenie, dacă vă doriți să petreceți o seară specială în care toate aceste sentimente frumoase să fie puse cap la cap, este momentul să veniți de Crăciun, la „My Fair Lady”.”

Irina Baianț: My Fair Lady este mai mult decât un musical. Este o experiență fascinantă trăită atât de actor cât și de spectator. Musical-ul te poartă într-o complexitate de stări și sentimente, de la singurătate, curiozitate sau revoltă, la iubire, gingăşie şi delicateţe înduioşătoare.Toate aceste simțăminte sunt construite pe acordurile perfecte ale unui muzici care pur și simplu îți întregesc starea și ființa.

Biletele pentru reprezentația musicalului „My Fair Lady” ce va avea loc pe 27 decembrie, la Sala Palatului pot fi achiziționate din rețeaua Iabilet.ro, precum și de la magazinele FlancoDivertaCărturești, stația de metrou Unirii 1, magazinul Muzica, IQ BOXUmanLibmagCasa de Balet, de la terminalele Selfpay, sau de la Sala Palatului, la prețuri variabile în funcție de categoria de loc.

Persoanele care doresc să participe la acest spectacol alături de cei dragi pot profita de pachetele „Friends and family”, pentru care se aplică un preț special. La peste 8 bilete cumpărate, clientul va beneficia de o reducere de 20%, iar la mai mult de 4 bilete cumpărate se va aplica o reducere de 15%.

DISTRIBUȚIE:

Horia Brenciu – Henry Higgins
Irina Baianț – Eliza Doolittle
Adrian Nour
 – Colonel Pickering 
Ecaterina Ladin
 – Mrs. Pearce 
Ionuț Burlan 
– Alfred Doolittle
Anca Țurcașiu – Mrs. Higgins

Florin Budnaru – Freddy Eynsford Hill

 Irina Bucescu – Ms. Eynsford Hill

Ovidiu Ușvat – Zoltan Karpaty

 

Regizor | Răzvan Ioan Dincă
Dirijor | Daniel Jinga
Scenograf | Maruti Evans
Coregraf | Violeta Dincă
Designer costume | Oana Botez
Designer lumini | Daniel Klinger
Traducerea și adaptarea | Ernest Fazekas

***

Musicalul „My Fair Lady” este bazat pe textul piesei de teatru „Pygmalion”, scris de George Bernard Shaw, având ca personaj principal o figură din mitologia greacă, Pygmalion, care s-a îndrăgostit de o sculptură creată de el, iar aceasta a prins viață. Shaw a scris piesa în 1912, iar premiera a avut loc la Hofburg Theatre din Viena, pe 16 octombrie 1913.

Considerat astăzi unul dintre cele mai longevive și de succes musicaluri din toate timpurile, My Fair Lady a avut premiera mondială pe Broadway, în 15 martie 1956 și pe West End (Londra) doi ani mai târziu, devenind o legendă în lumea spectacolelor muzicale.

Spectacolul are în portofoliu 7 Premii Tony (6 dintre ele pentru versiunea originală), printre care „Cel mai bun musical” și „Cea mai bună regie”, un Theatre World Award, 5 Premii Olivier (pentru reluarea londoneză din 2001) și peste 2700 de reprezentații în total pentru producția originală – un record absolut pentru acele vremuri.

În prezent, celebrul musical este inclus în repertoriul teatrelor din întreaga lume, inclusiv în Statele Unite ale Americii unde, în anul 2018, aproape toate reprezentațiile de pe Broadway s-au jucat cu casa închisă, poziționându-se de mai multe ori ca lider al vânzărilor.

Lasă un răspuns