Intenţionezi să-ţi petreci concediul la Mamaia? Ei bine, trebuie să bagi adânc mâna în buzunar. Multe oferte demonstrează că preţurile de pe litoralul românesc sunt mai mari decât cele din Tenerife, în Spania. Prin urmare, merită să luaţi în considerare un sejur în Insulele Canare, după cum arată internauţii.
Amatorii de vacanţă la mare au comparat o noapte de cazare în Mamaia cu una în Playa de las Americas, cea mai cunoscută staţiune din Tenerife. Reporterii „Adevărul” au făcut o simulare pe unul dintre cele mai mari site-uri de rezervări online (booking.com), pentru un sejur de 6 zile la un hotel de patru stele, în perioada 1 – 6 august, în Mamaia şi în Playa de Las Americas, din Insulele Canare.
Astfel, în Mamaia au fost găsite oferte care plecau de la 2.485 de lei pentru cele 5 nopţi (cu mic dejun) la Hotelul Amiral sau 3.600 de lei la New Splendid Conference & SPA Hotel (tot cu mic dejun inclus). Oferta pentru hotelurile de patru stele din Mamaia, în prima săptămână din august, poate ajunge la 6.900 de lei, o cameră dublă pentru 5 nopţi, la Hotelul Opera (cu mic dejun inclus).
De cealaltă parte, în Tenerife, am găsit oferte care pleacă de la 1.800 de lei (cu mic dejun) la Hotelul Sol Tenerife sau 1.900 de lei la Hotelul Gara (cu mic dejun inclus). Preţurile urcau până la 4.900 de lei la Hotelul Troya (cu mic dejun inclus).
Referitor la sejururile cu all inclusive, Hotelul Savoy din Mamaia are o ofertă pentru perioada aleasă de 7.029 de lei. În Tenerife, iată preţurile la vacanţe all inclusive: Hotel Sol Tenerife – 3.182 de lei, H10 Conquistador – 4.891 de lei, Best Tenerife – 4.262 de lei şi Hotel Troya – 6.870 de lei.
Desigur, turiştii români trebuie să ia în calcul şi biletele de avion către Tenerife, un cost suplimentar care se adaugă hotelului.
În schimb, dacă ne gândim la turiştii străini, aceştia ar avea un cost de transport indiferent de destinaţie.
Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Constanţa a raportat o cifră de 60.577 de turişti străini care au venit pe litoral în primele 10 luni ale anului 2019.
Specialiştii în turism oferă explicaţii pentru faptul că în Mamaia sunt tarife mai mari ca în Tenerife. Ionuţ Chirică, de la agenţia de turism Johny Touring, arată că Insulele Canare beneficiază de o temperatură, în timpul iernii, de 20 – 22 de grade, iar mulţi britanici, germani, francezi sau belgieni, cu vârste trecute de 70 de ani, aleg această destinaţie. „Vorbim deci despre un turism de 365 de zile pe an, faţă de un sezon la Mamaia de, să spunem, 5 luni pe an”, spune Ionuţ Chirică.
Un alt criteriu ce trebuie luat în considerare când vrem să facem aceste comparaţii este capacitatea hotelului, precizează specialistul. Hotelul Sol din Tenerife are 522 de camere, iar hotelul Amiral din Mamaia are 115 camere. Cu cât hotelul dispune de mai multe camere, cu atât îşi poate permite să iasă cu oferte mai avantajoase.
Şi Dana Rentea, de la agenţia de turism Simbotour, subliniază faptul că Tenerife este o destinaţie de 12 luni pe an, „deci amortizările cheltuielilor şi investiţiilor se împart pe mult mai multe nopţi de cazare decât pe litoralul nostru”.