Şi totuşi foarte mulţi oameni încearcă să se ţină cât mai departe de larma de pe litoral. Unii, dintre ei au descoperit plaja de la capul Midia.

În zonă sunt doar câteva terase care vând băuturi. Aşadar, pentru mâncare, turiştii au de mers câţiva kilometri până la cea mai apropiată cherhana.

Plaja de la capul Midia se întinde pe aproape un kilometru, între digul de larg al portului şi Corbu.

„Am venit cu familia şi am vrut un loc liniştit, un loc unde, spre exemplu, nisipul se întinde mult în larg, nu te împiedici de lume, nu calci pe nenorociri, este destul de curată plaja, nu te bâzâie nimeni la cap”, spune un turist.

„Suntem sătui de locuri agitate. E linişte, e apă mică, e mai curat”, spune un alt turist.

Pe plajă exista umbrele, şezlonguri, perne, corturi din pânză şi baldachine care se închiriază cu 20, respectiv 30 de lei.

„Plajă este mai liberă, este mai sălbatică cât de cât aproape de natural”, este de părere un turist.

Dacă vă place locul trebuie să ştiţi că puteţi înnopta doar în cort sau în rulotă, pentru că în zonă nu există  pensiuni.

„Am preferat Vama, dar între timp Vama Veche nu mai este ce a fost şi parcă ar fi mult mai aproape de natură. Linişte, relaxare, simplitate, totul este natural sau cât de cât natural aici”, este de părere o femeie.

Prima cherhana este la câţiva kilometri distanţă. În schimb, turiştii găsesc băuturi pe plajă. Sunt 3 beach baruri, unde cocktailurile costă 20 de lei, berea 5, iar apa plată 4.

„Evident că oamenii care vin aici vor să fugă de gălăgia şi betoanele oraşelor inclusiv Mamaia, oameni care vor să se relaxeze”, a precizat Cristina Marin, administrator plajă.

Tot aici vin şi iubitori de kite sau caiac. Administratorul plajei are în plan să dezvolte chiar o bază nautică.

Lasă un răspuns