Mii de persoane sunt aşteptate, miercuri, la manifestările prilejuite de Ziua Marinei care vor avea loc pe faleza din faţa Comandamentului Flotei din Constanţa.

Cei prezenţi vor putea urmări, în cadrul programului de aproximativ două ore şi jumătate, diverse exerciţii militare.

La eveniment şi-au anunţat prezenţa preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Apărării, Mihai Fifor.

Organizaţia judeţeană PSD Constanţa susţine că ”nu este exclusă posibilitatea ca la ceremonii să apară „persoane incitatoare la violenţă, cu scopul de a adresa injurii nu numai principalului partid de guvernământ, ci şi administraţiilor centrale reprezentate la festivităţi”.

Activităţile organizate de Statul Major al Forţelor Navale se vor derula pe faleza din faţa Comandamentului Flotei şi vor începe la ora 10.00. La acestea au anunţat că vor asista preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul Apărării, Mihai Fifor.

Organizaţia judeţeană PSD Constanţa susţine că ”nu este exclusă posibilitatea ca la ceremonii „să apară persoane incitatoare la violenţă.

”În contextul tulburărilor din ultimele zile, de pe scena politică românească, Organizaţia Judeţeană a Partidului Social Democrat Constanţa consideră că nu este exclusă posibilitatea ca, la ceremoniile prilejuite de Ziua Marinei, să apară persoane incitatoare la violenţă, cu scopul de a adresa injurii nu numai principalului partid de guvernământ, ci şi administraţiilor centrale reprezentate la festivităţile de mâine”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a PSD Constanţa.

Organizaţia Judeţeană PSD Constanţa precizează că ”se delimitează de orice potenţială atitudine antisocială, de acţiuni violente, care nu urmăresc decât destabilizare, cu menţiunea că social-democraţii nu au fost, nu sunt şi nu vor fi nicicând adepţii sau promotorii instigării la violenţă, sub nicio formă”.

Conform programului ceremoniilor, după intonarea imnului naţional, discursurile oficialităţilor şi o ceremonie religioasă, va începe spectacolul naval. Oamenii vor putea vedea cu acest prilej nava-şcoală Mircea, cele trei remorchere ale Forţelor Navale, iar evenimentul va continua cu lansarea unor scafandri de la bordul unui elicopter şi cu o secvenţă de luptă împotriva aviaţiei inamice, executată de toate navele din dispozitivul de pe mare.

Scenariul va continua apoi cu o procedură standard de căutare şi de atac a unui submarin inamic, realizată de două elicoptere Puma Naval, un avion de cercetare P 8 Poseidon (SUA), corveta „Contraamiral Eustaţiu Sebastian” şi de trei ambarcaţiuni rapide. După descoperirea submarinului inamic, acesta va fi atacat din aer şi de pe mare.

Un alt moment va fi legat de combaterea migraţiei ilegale pe mare, urmând să fie realizat de nave şi ambarcaţiuni ale Ministerului Afacerilor Interne şi ale Agenţiei Române de Salvare a Vieţii pe Mare.

În încheiere, în jurul orei 12.30, toate navele participante vor saluta audienţa printr-o paradă navală, iar Garda de Onoare şi detaşamentele de militari din Forţele Navale Române, împreună cu militari din Italia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii şi din Ucraina, care participă în premieră la sărbătorirea Zilei Marinei Române, vor defila pe faleza din faţa Comandamentului Flotei.

Aproximativ 250 de jandarmi de la Gruparea Mobilă Constanţa, în cooperare cu Poliţia Judeţeană Constanţa, Serviciul Poliţiei Rutiere, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, Garda de Coastă şi Poliţia Locală, vor asigura ordinea publică la sărbătorirea Zilei Marinei.

De asemenea, între orele 7.00-15.00, traficul rutier va fi restricţionat în zona peninsulară a municipiului Constanţa: intersecţia străzii Traian cu strada Termele Romane până la Poarta 1 Port Constanţa; intersecţia străzii Traian cu Bulevardul Tomis până în Piaţa Ovidiu; prelungirea străzii Traian, pe Valea Portului, până la Poarta 1 Port Constanţa; intersecţia străzii Traian cu strada Negru Vodă şi intersecţia străzii Negru Vodă cu strada Ecaterina Varga.

Manifestările de Ziua Marinei Române au început mai devreme în acest an, în 5 august, fiind organizate în şapte oraşe din ţară. Astfel, au avut loc spectacole susţinute de Muzica Militară a Forţelor Navale, ateliere de scufundări, prezentări de nave.

Ziua Marinei Române a fost organizată pentru prima dată în anul 1902, la Constanţa, în 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, protectoarea marinarilor, iar în anul 2009 această zi a fost declarată sărbătoare naţională.

Ziua Marinei va fi sărbătorită la Mangalia prin ample manifestări militare, dar și prin spectacole artistice susţinute pe faleza din Portul Turistic.

După evenimentele fastuoase organizate pe timpul zilei de Garnizoana şi Primăria Mangalia, seara, începând cu orele 19:00, pe scena plutitoare din Portul Turistic, vor urca artiști îndrăgiți, precum: Elisabeta Turcu, Viorica Nica, dar și cunoscuta interpretă Elena Gheorghe.

Special pentru toți cei care vor dori să ia parte la eveniment, artista va binedispune publicul cu un recital de excepție.

Manifestările prilejuite de marea sărbătoare a marinarilor vor mai cuprinde și un concert de muzică de fanfară, dar şi un spectacol artistic susţinut de colaboratori ai Cercului Militar.

Cel mai emoționant moment din cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Marinei Române va fi retragerea cu torţe a militarilor din Garnizoana Mangalia.

Aceştia vor mărşălui în acordurile muzicii de fanfară, pe faleza Mangaliei, Portul Turistic şi Cercul Militar.

Retragerea cu torţe este modul prin care soldaţii îşi comemorează colegii căzuți la datorie, totodată simbolizând şi retragerea învingătorilor.

Evenimentele prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei Române se vor încheia cu un frumos foc de artificii, apreciat, de fiecare dată, de numeroasa asistenţă prezentă la festivități.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns