Concertul pe care cântăreaţa canadiană Celine Dion urma să îl susţină în iulie la Bucureşti a fost amânat, la fel ca întreaga serie de show-uri de anul acesta a artistei, pentru 2021.
Celine Dion ar fi trebuit să cânte pe Arena Naţională din Bucureşti pe 29 iulie. Evenimentul a fost reprogramat, în contextul pandemiei, pentru 25 iulie 2021, au anunţat miercuri organizatorii, Emagic.
În luna aprilie, artista a anunţat că amână concertele programate în 19 oraşe europene în perioada 21 mai – 25 iulie.
„Chiar am sperat să revenim pe scenă cândva anul acesta, dar nu este nimic mai important decât sănătatea şi siguranta tuturor. Toată lumea a trecut printr-o perioadă atât de dificilă în timpul acestei pandemii, iar inima mea se îndreaptă spre toţi cei care au suferit. Ştiu că până la urmă vom trece de asta împreună şi vom recupera timpul pierdut. Îmi e dor de spectacolele noastre… abia aştept să cânt din nou cu voi toţi. Aveţi grijă de voi… ne vedem curând”, a transmis Celine Dion.
Turneul mondial „Courage”, din care face parte şi concertul de la Bucureşti, va fi reluat în primăvara anului viitor.
„Pandemia de Covid-19 are un impact devastator nu doar asupra sănătăţii populaţiei şi a sistemului medical, dar şi la nivel social şi economic, industria muzicală fiind printre industriile afectate grav. Ne aflăm într-un context unic în istoria recentă, trecem toţi prin momente cu adevarat dificile şi suntem siguri că fanii Celine Dion din România înţeleg pe deplin această situaţie”, a transmis Laura Coroianu, director Emagic.
Biletele achiziţionate pentru data de 29 iulie 2020 îşi păstrează valabilitatea pentru 25 iulie 2021. Biletele pot fi cumpărate în continuare de pe site-ul celine.emagic.ro.
Turneul mondial prin care Dion îşi promovează cel mai recent album a debutat în septembrie 2019, în Québec, şi ea a susţinut 52 de concerte sold-out înainte ca seria să fie întreruptă din cauza pandemiei.