Animaţia „The LEGO Movie 2: The Second Part” a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend, unde, între primele zece clasate, s-au aflat alte trei noi producţii. 

Al doilea film „LEGO” a generat încasări de 34,4 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com. Lungmetrajul este regizat de Mike Mitchell, după un scenariu semnat de Phil Lord, Christopher Miller şi Matthew Fogel.

Comedia „What Men Want”, cu Taraji P. Henson şi Tracy Morgan în distribuţie, a debutat pe poziţia secundă, cu încasări de 19 milioane de dolari, care au egalat bugetul de producţie.

„Cold Pursuit”, thriller regizat de Hans Petter Moland, cu Liam Neeson în rol principal, a debutat pe locul al treilea, cu încasări de 10,8 milioane de dolari.

Drama „The Upside”, cu Kevin Hart, Bryan Cranston şi Nicole Kidman în distribuţie, a coborât, după al cincilea weekend de la premieră, două locuri, până pe patru, cu încasări de 7,2 milioane de dolari.

După ce a petrecut trei săptămâni pe primul loc, thrillerul „Glass”, cu James McAvoy, Bruce Willis şi Samuel L. Jackson în distribuţie, a coborât patru locuri, până pe cinci.

Filmul a generat încasări de 6,4 milioane de dolari. Până în prezent, la nivel global, pelicula are încasări de 221,4 milioane de dolari.

Filmul horror „The Prodigy”, cu Taylor Schilling în rol principal, a debutat pe poziţia a şasea în box office-ul nord-american de weekend, cu încasări de 6 milioane de dolari.

„Green Book”, cu Viggo Mortensen şi Mahershala Ali, s-a clasat pe locul al şaptelea, în coborâre un loc, după ce – în al 13-lea weekend de la premieră – a generat încasări de 3,5 milioane de dolari.

La nivel global, filmul a generat îcnasări de 106,1 milioane de dolari.

Superproducţia „Aquaman”, cu Jason Momoa în rol principal, a coborât două locuri, până pe şase.

În al optulea weekend de la lansare, filmul a generat încasări de 3,3 milioane de dolari.

Animaţia „Spider-Man: Into The Spider-Verse” a coborât, după al nouălea weekend de la premieră, când a avut încasări de 3 milioane de dolari, patru locuri, până pe nouă.

În total, lungmetrajul a generat încasări de 1,120 de miliarde de dolari.

Thrillerul „Miss Bala”, regizat de Catherine Hardwicke, cu Gina Rodriguez în rol principal, a ocupat locul al zecelea, în coborâre şapte poziţii.

În al doilea weekend de la premieră, filmul a generat încasări de 2,7 milioane de dolari.

Lasă un răspuns