Pentru protejarea Moldovei de ciumă, autorităţile au luat în anul 1832 cele mai drastice măsuri, mergându-se până la condamnarea la ocnă sau chiar pedeapsa cu moartea.
În „Regulamentul organic al Moldovei“, ediţie integrală realizată de Dumitru Vîtcu şi Gabriel Bădărău, cu sprijinul lui Corneliu Istrati aflăm ce pedepse se aplicau pentru încălcarea carantinei în anul 1832.
Conform regulamentului, „Pentru ferirea Moldovii despre cumplita boală a ciumii, să va aşeza pe malul din a stânga Dunării un cordon statornic de paza sănătăţii, de la gura Prutului până la gura râului Sireti, pe marginea Ţării Româneşti/ Însă, spre a nu împiedica negoţul, trecerea călătorilor şi comunicaţia înspre Moldova şi între malul din dreapta Dunării, precum şi a corăbiilor ce vin din Marea Neagră, această comunicaţie va fi slobodă numai pe la trii locuri, anume pe moşia Ţiglina, unde se află aşezată carantina, înspre aceasta şi oraşul Galaţi o barieră de exportaţie, iar mai gios de Galaţi, la întrare în acest oraş, să va aşeza bariera importaţiei pentru lucrurile ce nu sunt supusă carantinii“.
Pedepsele pentru încălcarea carantinei, extrase din Regulamentul Organic al Moldovei din anul 1832 erau foarte aspre.
Astfel, conform art 204, „Acei ce vor călca legiuirile carantinii se vor pedepsi în chipul următori: Pământenii cari vor călca peste hotarăle Moldovii, fără a face carantină vor fi, după ce o va împlini, trimeşi pe viaţă la ocnă. Dacă cineva ar aduce în Moldova mărfuri pe ascuns sau alte lucruri, atunci îndoita vină de controbant şi de călcarea cordonului se va pedepsi prin confiscarea lucrurilor prinsă, iar călcătoriul cordonului va fi osândit la ocnă pe viaţă. Acel ce va ascunde vreun lucru şi să va dovedi în cursul facerii carantinii, să va supune la o nou carantină, socotiră din zioa când să va dovedi această călcare. Acii ce s-ar atinge de o persoană sau de un lucru aflători încă în carantină, precum şi lucrurile atinsă de un călători ce ar intra în carantină, asămine să vor supune la o nou carantină. Întâmplându-să ca niştine să să ispitească a călca legiuirile carantinii sau cordonul şi carile, după poftorita amelinţare de cătră jandarm, nu s-ar trage îndărăpt, atunce jandarmul va fi împuternicit a împuşca pe acest călători“.
Mai departe, se prevedea la art. 205 pedepsele la care erau condamnaţi dregătorii. Cei care încălcau carantina având un interes erau pedepsiţi cu moartea.
În iarna anului 1812, epidemia de ciumă a secerat 90.000 de vieţi. A izbucnit printre oamenii de la curte, chiar în a doua zi de domnie a lui Ioan Vodă Caragea, de aici şi denumirea de „Ciuma lui Caragea“.
„Niciodată acest flagel n-a făcut atâtea victime! Au murit până la 300 de oameni pe zi şi se crede că numărul morţilor în toată ţara a fost mai mare de 90.000. Contagiunea era aşa de primejdioasă, încât cel mai mic contact cu o casă molipsită ducea moartea într-o familie întreagă şi violenţa era aşa de mare, încât un om lovit de ciumă era un om mort“, descria prinţul Ion Ghica situaţia într-o scrisoare către Vasile Alecsandri.
