2.500 lei de la primarie pentru cei care devin proaspat parinti, daca cel putin unul dintre ei are domiciliul in Bucuresti iar copilul s-a nascut intr-o maternitate din Capitala

Mii de romani pot primi un ajutor de 2.500 de lei de la stat.

Este vorba despre cei care devin proaspat parinti.

Acestia pot opta pentru primirea acestor bani daca cel putin unul dintre ei are domiciliul in Bucuresti iar copilul s-a nascut intr-o maternitate din Capitala.

Pentru primirea banilor trebuie depuse o serie de acte in termen de cel mult o luna de la nasterea copilului. In plus, solicitantii nu trebuie sa aiba datorii la bugetul de stat.

Actele necesare:

- cerere tip, care se descarca de aici

- declaratie de consimtamant completata de parintele care nu se prezinta la depunere.

Masura are ca scop incurajarea natalitatii.

Gabriela Firea: Cu tot respectul pentru performanţa Cristinei Neagu, noi nu ne permitem în acest moment să oferim un salariu mai mare decât cel existent

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat luni seară, la Digi Sport, că handbalistei Cristina Neagu i s-a propus menţinerea salariului actual, nefiind posibilă o mărire, după cum a cerut impresarul sportivei.

“La începutul acestui an au fost mai multe discuţii, iar ultimele chiar s-au precipitat în ultima perioadă pentru că a fost o solicitare expresă a impresarului Cristinei Neagu de a majora salariul, care este 17.500 de euro, la 20-21.000 de euro.

Acest aspect s-a discutat atât în cadrul Consiliului de Administraţie, şi de asemenea Gabriela Szabo m-a informat.

Cu tot respectul pentru performanţa Cristinei Neagu şi valoarea pe care o are, sunt convinsă că merită sume mult mai mari, dar noi nu ne permitem în acest moment să oferim un salariu mai mare decât cel existent.

Noi i-am făcut o ofertă de a menţine salariul anterior“, menţionând că în Consiliul de Administraţie s-a discutat chiar şi despre diminuarea salariului handbalistei, în contextul în care Neagu este în convalescenţă.

Săptămâna trecută, CSM Bucureşti a anunţat că doreşte ca Neagu să joace în continuare pentru echipa de handbal a clubului din Capitală, menţionând că i-a făcut o propunere în acest sens.

“Primăria Capitalei, prin Clubul Sportiv Municipal Bucuresti, făcea în urmă cu aproape doi ani eforturi uriaşe pentru a o readuce în ţară pe Cristina Neagu.

Din respect pentru fanii echipei noastre şi pentru cei ai handbalului românesc, acum facem din nou eforturi ca sportiva Cristina Neagu să rămână în România, la CSM Bucureşti.

La solicitatea sportivei şi a agentului său, în dorinţa de a continua împreună, CSM Bucureşti i-a făcut în aceste zile o contraofertă Cristinei Neagu şi aşteaptă acum decizia jucătoarei”, se arăta în comunicatul CSM Bucureşti.

Femeie amendată de Poliţia Locală Piteşti deoarece căuta în gunoaie haine pentru copiii săi

O femeie din comuna argeşeană Merişani, mamă a trei copii, a fost amendată cu 100 de lei de Poliţia Locală Piteşti, după ce a fost prinsă de poliţişti căutând într-o ghenă haine pentru copiii săi.

Incidentul s-a petrecut pe 17 februarie, iar după ce preşedinta unui ONG a mediatizat cazul în week-end, acesta a devenit viral, sute de oameni oferindu-se să o ajute pe femeia amendată.

Sorina Bunescu, preşedinta ONG-ului Asociaţia Partener pentru Tine, a mediatizat cazul week-endul trecut, iar în scurt timp peste 300 de oameni din Piteşti şi din împrejurimi s-au oferit să o ajute pe femeia amendată cu haine şi hrană, iar o avocată doreşte să o reprezinte pro bono într-un viitor proces cu Poliţia Locală pentru contestarea amenzii.

„Susnumita a fost depistată în timp ce colecta deşeuri textile de la rampa de gunoi situată pe strada mai sus menţionată”, scrie în procesul-verbal întocmit de Poliţia Locală Piteşti.

După cum spune Sorina Bunescu, „În fapt, susnumita, mamă a trei copii, foarte necăjită, cu o situaţie materială foarte precară, a găsit la gunoi 2 haine potrivite şi bune pentru copiii ei. Plus o pereche de ghete nerupte”, spune Sorina Bunescu.

Amenda primită este de 100 lei. A fost aplicată de vigilenta Poliţia Locală Piteşti”, a scris Sorina Bunescu pe contul său de Facebook.

Postarea iniţială şi postările ulterioare au strâns sute de like-uri, share-uiri şi comentarii. „O femeie a primit o amenda de 100 de lei pentru ca a "sustras" materiale textile pentru familia ei, adica haine aruncate de alţii!

România cinstită, cu toţi infractorii şi evazioniştii, "rezolvă" ultimii infractori rămaşi în ţară...”, a comentat Constantin Dedu. 

Bogdan Aristănţoiu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Piteşti, ne-a declarat că „situaţia nu este aşa cum este prezentată pe reţelele de socializare.

Femeia avea un comportament agresiv, i-a deranjat pe enoriaşii de la o biserică din apropiere, a fost amendată de mai multe ori pentru cerşetorie. Când a ajuns la acea pubelă, a scos tot gunoiul afară de acolo şi a făcut mizerie, nu este normal”.

În schimb, Sorina Bunescu susţine că „doamna respectivă nu e agresivă, ştiu ce spune poliţia. Are o situaţie materială foarte grea. Da, merge la cerşit, iar la biserică se duce duminica. Este foarte greu pentru familia ei.” Am stat de vorbă şi cu femeia amendată. Crinuţa Prundaru are 28 de ani ne-a declarat: „Poliţiştii minte, şefu! Nu eram agresivă.

Găsisem şi eu nişte haine şi nişte încălţări. M-a văzut poliţiştii şi mi-a zis: „Pleacă fă de acolo!” şi m-a pus să pun hainele la loc în gunoi. Dacă eram agresivă, nu mă mai lăsa preoţii să vin lângă biserică. Am trei copii, de 10,8 şi 6 ani. Fac şi eu ce pot, mai tai lemne, lucrez cu ziua, mai caut prin gunoaie”. 

"Susnumita a fost depistata in timp ce colecta deseuri textile de la rampa de gunoi situata pe strada mai sus mentionata...

Publicată de Bunescu Sorina pe Miercuri, 20 februarie 2019

Neagu a solicitat conducătorilor clubului 30.000 € pe lună. Hagi intervine. Cristina Neagu e în pline negocieri pentru prelungirea acordului cu CSM București, echipă finanțată de municipalitate, din bani publici

Ca să rămână, cea mai bună handbalistă a României a solicitat conducătorilor clubului 30.000 de euro pe lună, cu 8.000 peste ce are acum.

Primăria i-a făcut o contraofertă lui Neagu cu o prelungire la nivelul salarial din prezent, motivând că bugetul pe 2019 este mai mic cu un sfert decât cel de anul trecut. 

„Regele” e de părere că Neagu e îndreptățită să ceară cât mai mulți bani, în calitate de cea mai bună jucătoare a lumii în mai multe rânduri. 

„Am văzut că este certată Cristina Neagu că are 2-300.000 salariul. Îmi vine să râd! Știți cât câștigă Messi? Păi nu ați spus voi că este Messi a handbalului?

Neagu produce spectacol, este cea mai bună și trebuie să fie plătită cel mai bine. Din păcate, la noi nu se poate. Afară da, ei au înțeles acest lucru și progresează!”, a comentat Gică Hagi în conferința de azi. 

Cristina Neagu joacă de un an și jumătate la CSM București, fiind golgeterul echipei în Ligă, cu 159 de reușite.

Intră și tu în dezbatere: ți se pare justificată o creștere salarială din bani publici pentru jucătoarea CSM-ului?


Catrinel Menghia a născut. Prima imagine cu fetița ei

Catrinel Menghia a născut  luni dimineaţă, la ora 5:49 o fetiță perfect sănătoasă, căreia actrița i-a pus numele Caroline Léon Di Lodovico.

Proaspăta mămică a postat prima imagine cu micuța, alături de care a scris un mesaj. 


„Bine ai venit pe lume, copilul meu! Caroline Léon Di Lodovico ♥️ 25.02.2019 ⏰05.49 am”, a scris Catrinel Menghia în dreptul imaginii cu ea în timp ce-şi alăptează bebeluşul. 


„Vâslitul este un sport care nu necesită ridicarea greutăților, așadar într-un caiac simt că am puțin răgaz de la burta mea cam greoaie.

Dacă corpul tău (și mintea) doresc să vâslească, obține aprobarea medicului înainte de a merge la plimbare pe râuri.

Cred că cel mai bun cadou pe care îl putem oferi copiilor noștri îl reprezintă părți din noi care ne fac să fim unici”, spunea Catrinel Menghia recent. 

AWAKE Festival aduce Pussy Riot pentru prima oara in Romania

Pussy Riot vine pentru prima data in Romania. Trupa se alatura celorlalti headlineri confirmati pentru cea de-a treia editie AWAKE: Netsky, JP Cooper, Triggerfinger, De Staat si AJ Tracey. 

Pussy Riot, grupul activist din Rusia, va veni la AWAKE 2019 cu un show exclusiv pe scena principala si cu un speech la Feed Your Mind.

Trupa este cunoscuta pentru momentele artistice controversate care abordeaza conversatii tabu, sociale si politice. 

Inca de la formarea lor in 2011, Pussy Riot lupta pentru libertate, drepturile comunitatii LGBTQ, identitatea de gen si alte subiecte actuale.  

AWAKE 2019 va avea loc intre 15 si 18 august pe domeniul Teleki din Gornesti, Mures, unde muzica se va imbina perfect cu arta contemporana si multe alte activitati special create pentru festivalieri.

Abonamente disponibile petickets.awakefestival.roiabilet.ro si eventim.rola pretul de 139 Lei si 169 Lei (abonament+camping).  

Parteneri media principali: Radio GuerrillaUTV 

Sponsori: BCR, Becks, Coca Cola

CITESTE despre Pussy Riot, scandal in aeroport Barcelona!

Două categorii de bilete la show-ul lui Michael Flatley ”LORD OF THE DANCE – Dangerous Games” sunt aproape epuizate

Peste 4.000 de persoane sunt așteptate pe 22 iunie, la Arenele Romane din Capitală să ia parte la unul dintre cele mai aplaudate spectacole din lume, pus în scenă de Michael Flatley și de maeștrii dansului irlandez - LORD OF THE DANCE. Revenirea dansatorilor irlandezi în țara noastră a fost bine primită de iubitorii genului, astfel că, două dintre categoriile de bilete au fost vândute in proporție de 90%.   

Spectacolul LORD OF THE DANCE - DANGEROUS GAMES de la București face parte din turneul mondial 2019, care cuprinde peste 40 de reprezentații în Slovacia, Cehia, Brazilia, Bulgaria, Ungaria, Estonia, Lituania, Polonia, Ucraina, Belarus sau Rusia. Vizita artiștilor la București,a fost prelungită pentru alte două reprezentații la Craiova (23 iunie, Sala Polivalentă) și Oradea (25 iunie, Sala Spoturilor).

Noul show ”DANGEROUS GAMES” creat de Michael Flatley vine cu o nouă abordare din toate punctele de vedere. Acest ”show time extravaganza”, cum a mai fost numit de jurnaliștii Los Angeles Time, va captiva audiența cu o nouă coregrafie complexă dar și prin intermediul unui set vizual adaptat noilor tehnologii: proiecții holografice 3D, efecte speciale de lumini și lasere, roboți dansatori, acrobații de talie mondială și muzica live. Timp de două ore spectatorii vor lua parte la o incursiune în folclorul irlandez bazat pe lupta dintre bine și rău, o poveste de iubire în care supremația va fi câștigată în pași de dans.

Show-ul încununează cu succes munca de peste 20 de ani a celebrului dansator. De această dată, Michael Flatley, creatorul Lord of The Dance și dansatorul care a stabilit recordul mondial la step în 1998 cu 35 de pași pe secundă, va fi prezent pe scena Arenelor Romane prin intermediul unei proiecții video remarcabile.

Pentru spectacolul susținut pentru prima dată pe scena din aer liber a Arenelor Romane, echipa Lord of the Dance alcătuită din 63 de persoane, incluzând dansatorii și personalul tehnic, a solicitat să fie cazată la hotel de 4 stele și să beneficieze de servicii complete. O altă cerință esențială a dansatorilor irlandezi a fost aceea ca organizatorii să asigure în backstage, 40 kg de gheață și amenajarea unei cabine spațioase cu un pat pentru masaj.

Până pe 22 iunie, când vom putea viziona noua abordare a producției artistice marca LORD OF THE DANCE – DANGEROUS GAMES, organizatorii încurajează persoanele interesate să își rezerve locurile în timp util.

Biletele pot fi achiziționate în format electronic de pe https://www.iabilet.ro/bilete-bucuresti-lord-of-the-dance-dangerous-games-37311/ și în rețeaua fizică Iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Expirat Halele Carol (în intervalul orar:18:00-22:00), Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman și pe terminalele self-service SelfPay din toată țara.