Trupa americană de hip-hop/R&B şi pop/dance Black Eyed Peas a anunţat lansarea unui nou album, al şaptelea album de studio pentru formaţie, şi a dat publicităţii un videoclip provocator pentru noua lor melodie „Big Love”, potrivit BBC.

Lansarea albumului „Masters of The Sun” este prevăzută pentru data de 12 octombrie.

Totodată, trupa a dat publicităţii un videoclip pentru noua melodie „Big Love”, care prezintă în detaliu un masacru comis la o şcoală.

Încasările obţinute de pe urma acestei melodii vor merge la March for Our Lives, o mişcare studenţească dedicată opririi comiterii de masacre în şcolile americane.

„Au luat copii de lângă părinţii lor, dar nu pot ţine armele departe de copii? Avem nevoie de compasiune, empatie, întelegere, răbdare, îndrumare, protecţie, colaborare, toleranţă & bigLove # VOT’, a scris pe Twitter Will.i.am, unul dintre membrii formaţiei.

„Masters of The Sun” este primul album de studio al trupei din ultimii opt ani.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns