Actorul Benicio Del Toro, premiat cu Oscar, îşi va împrumuta vocea personajului Swiper, o vulpe vicleană, din filmul live-action „Dora the Explorer”, produs de Paramount. 

Regizorul James Bobin a spus că Dora va pleca într-o aventură pentru a-şi salva părinţii şi a rezolva misterul din spatele pierdutei civilizaţii incaşe. 

Filmările elementelor de live-action au avut loc în Australia. Del Toro se va alătura actorilor Isabela Mora (Dora), precum şi lui Michael Peña, Eva Longoria şi Q’orianka Kilcher.

Filmul este programat să ruleaze în cinematografe din 2 august 2019. 

Del Toro a câştigat premiul Oscar pentru „cel mai bun actor într-un rol secundar” în 2000, pentru „Traffic” şi a fost nominalizat la aceeaşi categorie pentru rolul din „21 Grams”. El a apărut în „Avengers: Infinity War” şi „Sicario: Day of the Soldado”. Următoarea apariţie a fost în producţia Showtime „Escape at Dannemora”, regizată de Ben Stiller, care a avut  premiera în această toamnă. 

Lasă un răspuns