FCSB ar putea juca în cupele europene pe noua arena din Târgu Jiu, aproape terminată, dar neinaugurată încă din cauza unor probleme legate de utilităţi. FCSB nu poate juca pe Arena Naţională, din cauza unor concerte programate în vară pe principalul stadion din România.
Becali e supărat că se vor organiza concerte pe Arena Naţională şi spune că primarul Gabriela Firea, fina lui, i-a promis că nu vor mai avea loc concerte pe acel stadion.
„Am vorbit cu fina, cu doamna Firea şi nu ştia nimic despre toate astea, despre cei care au antamat acele concerte şi i-am spus că oamenii vor fotbal.
Oamenii, bucureştenii, nu au dat o sută de milioane sau cât a costat terenul ca să vadă concerte de muzică, ei vor fotbal. Nu ştia, a dat ordin ca de acum încolo orice meci, nu Steaua, orice echipă românească are nevoie de stadion să se facă asta şi nu concerte, nu cutare.
Dar a apucat, s-a făcut contractul pentru ceea ce a fost. S-a greşit, o să se repare, dar de acum încolo s-a promis că nu există ca Arena Naţională să aibă nevoie vreo echipă sau echipa naţională sau o echipă românească să joace pe arenă şi să nu poată juca pentru că se face concert.
Nu mai există, nu va mai fi niciodată. Nu ştim unde jucăm, la Ploieşti am înţeles că suporterii de acolo fac gălăgie. Şi la Craiova am înţeles… Nu vrem să creăm discuţii cu suporterii, între suporteri şi conducere, vrem să fie pace. Şi dacă o să fim agreaţi undeva… E posibil şi la Pandurii Târgu Jiu.
Oriunde, numai să fie cu pace, nu vreau discuţii cu suporterii şi cu nu ştiu ce”, a declarat Becali, la DigiSport.
Formaţia Metallica va concerta pe Arena Naţională la 14 august, iar Ed Sheeran la 3 iulie.