Ariana Grande, Cyndi Lauper şi Janelle Monae, la Billboard Women in Music 2018

Peronalităţi din industria muzicală au participat joi seară la gala Billboard Women in Music 2018 de la New York, care a celebrat cele mai bune artiste ale anului. Între prezentatoare s-au numărat Alicia Keys, Dua Lipa, Anderson .Paak şi Patti Labelle, în timp ce între premiate s-au aflat Kacey Musgraves, Janelle Monae, Cyndi Lauper şi Ariana Grande, care a primit titlul de Femeia Anului. 

Gazda evenimentului a fost Ellie Goulding, care a vorbit despre artistele care au inspirat-o, precum Björk, Beyoncé şi Joni Mitchell.

Premiul Innovator a fost acordat cântăreţei country Kacey Musgraves, care a lansat anul acesta cel de-al treilea album, „Golden Hour”.

Cântăreaţa rap Tierra Whack a prezentat-o pe Janelle Monae, care a primit trofeul Trailblazer, după ce anul acesta a lansat „Dirty Computer”. 

Lauren Jauregui de la Fifth Harmony le-a prezentat pe Hayley Kiyoko, care a interpretat single-ul „Curious” şi a primit premiul Rising Star, şi pe Danielle Aguirre, Jacqueline Charlesworth​, Susan Genco şi Dina Lapolt​, care au fost desemnate Executives of the Year. 

Alicia Keys a fost cea care a prezentat Fundaţia She Is the Music, care luptă pentru ca în industrie să lucreze un număr mai mare de femei, pe care a fondat-o alături de Jody Gerson, Sam Kirby Yoh şi Ann Mincieli. „Dacă eşti femeie în muzică, trebuie să fii parte din asta. Ne putem găsi şi ne putem angaja”.

Actorul şi cântăreţul Tituss Burgess a interpretat piesa „Time After Time” (1984) a lui Cyndi Lauper, fiind aplaudat la scenă deschisă.

„Oamenii mă întreabă mereu cum este să fii un simbol”, a spus Lauper, recompensată cu Icon Award, înainte de a lua statueta din mâinile cântăreţei Dua Lipa. „Acum, le pot da asta şi le spun «Uite, ţine asta»”. Lauper a ţinut un lung discurs despre istoria ei ca feministă, explicând: „Fac parte dintr-o generaţie în care, când dădeai un interviu, erai întrebată: «Ce, eşti un fel de feministă?». Şi îmi priveam colegele spunând «Sunt umanistă!». Apoi, când îmi venea rândul, am spus «Clar, da! Mi-am ars sutienul la prima demonstraţie de la statuia Alice în Ţara Minunilor din Central Park»”.

Artista soul Patti Labelle a prezentat-o pe Ariana Grande, care a primit titlul Woman of the Year şi care a interpretat cel mai recent single lansat, „Thank U, Next”.

Dineul Women in Music şi gala de premiere a avut loc acum pentru a 13-a oară.

Fatboy Slim, Guano Apes și Onyx sunt vedetele celei de-a cincea ediții a Festivalului de artă și cultură urbană #CreativeFest

Fatboy Slim, Guano Apes, ONYX la Creative Fest 2018

Fatboy Slim şi Guano Apes, la Creative Fest 2018

 

DJ-ul englez Fatboy Slim şi trupa germană Guano Apes sunt capete de afiş ale ediţiei de anul acesta a Creative Fest, eveniment care va avea loc la Romexpo.

Festivalul de artă şi cultură urbană din Bucureşti a ajuns la a cincea ediţie, iar aceasta va avea loc în perioada 27 - 29 iulie.

Pe scenă vor urca Fatboy Slim (29 iulie), Guano Apes, Rudimental (DJ Set), Protoje & The Indiggnation, ONYX, Şuie Paparude, Coma, CTC, Robin and the Backstabbers, Gojira & Planet H, Cred Că Sunt Extraterestru, Basska, Fantome, Tony Baboon, Camioane în Mulţime.

Între activităţile propuse de organizatori, Creart - Centrul de creaţie, artă şi tradiţie ce ţine de Primăria Capitalei, se numără demonstraţii de graffiti şi freestyle, acrobaţii cu skateboard şi biciclete, iar o zonă gastronomică va fi amenjată împreună cu una ce va deservi artei urbane.

Accesul publicului este gratuit.

Mii de tineri au ignorat ploaia şi au dansat până în zori, la festivalul Neversea

Neversea 2018

    Cel mai mare festival de pe litoralul românesc - Neversea - a început, joi seara, la Constanța, unde weekendul acesta va fi polul distracţiei.

Cei mai aşteptaţi artişti ai momentului promit show-uri de excepţie şi clipe de neuitat pentru fanii care se afla pe plajă.

În prima seară de festival, Lucas & Steve, Allan Walker şi Hardwell au deschis seria concertelor de la malul mării şi mii de tineri au vibrat pe ritmurile lor.

Primele amintiri de la cel mai aşteptat festival de la malul mării s-au scris deja, în prima seară de festival, unde tinerii au dansat fără oprire.

După miezul nopţii pe scena festivalului Neversea a urcat cunoscutul DJ Hardwell.

Tinerii au dansat şi au cântat până în zori când cu greu s-au lăsat purtaţi către camerele de hotel. După câteva ore de odihnă aceştia o vor lua de la capăt.

Vineri seara, pe scenă vor urca Jonas Blue, Galantis, Steve Angello şi alţi artişti.

 

 

sursa: protv

RSS
Follow by Email
Set Youtube Channel ID