Teatrul Metropolis sărbătoreşte 12 ani de existenţă şi 65 de ani de la debutul actriţei Tamara Buciuceanu-Botez pe scenă

Teatrul Metropolis sărbătoreşte, luni, împlinirea a 12 ani de existenţă şi aniversează şi cei peste 65 de ani de la debutul marii actriţe Tamara Buciuceanu-Botez pe scena românească. 

De 12 ani, Teatrul Metropolis a oferit peste 3.500 de reprezentaţii de succes ale spectacolelor din repertoriu, realizate de 60 de regizori, cu implicarea a 600 de actori.

"Gala Teatrului Metropolis” marchează cei 12 ani de existenţă ai primului teatru de proiecte din Bucureşti, evenimentul având-o în prim plan pe inegalabila Tamara Buciuceanu-Botez.

Personalitate unică, artista a scris pagini de istorie, interpretând roluri în teatru dramatic, teatru de revistă, operetă, televiziune şi film, în cei peste 65 de ani de carieră.

Din cele peste 1.500 roluri memorabile, ea a fost Aneta Duduleanu din "Cuibul de viespi", în regia lui Horea Popescu, Chiriţa din "Chiriţa în provincie", în regia lui Alexandru Dabija, Isoscel din "Liceenii", regia Nicolae Corjos.

În anul 2011, în semn de preţuire a impresionantei activităţi artistice, Tamara Buciuceanu-Botez a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor, proiect iniţiat de Teatrul Metropolis, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti. 

Turiştii străini sosiţi în România au cheltuit, în primele nouă luni, peste 1 miliard de euro, un avans de 12%

Numărul turiştilor străini sosiţi în primele nouă luni, în România, a fost de 2,21 milioane, iar aceştia au cheltuit 5,24 miliarde lei (1,12 miliarde de euro), cu 12% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). 

În primele nouă luni ale anului trecut, turiştii străini sosiţi în România au cheltuit 4,68 miliarde de lei (1 miliard de euro).

În trimestrul al treilea al acestui an, numărul total de nerezidenţi cazaţi în unităţile de cazare turistică a fost de 938.300 (960.500 în trimestrul al treilea din 2017), iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 2,17 miliarde de lei (470.000 de euro), faţă de 2,03 miliarde de lei (436.000 de euro) în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România în trimestrul al treilea l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (53,1% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 60,3% din total.

”Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-a reprezentat călătoriile în scop particular (46,9% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (66,6%). Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi”, se arată în comunicat.

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (51,4%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (92,6%). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 17,5% iar cele pentru cumpărături au reprezentat 13,3%.

”Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături 43,2% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea alimentelor şi băuturilor, urmate de cheltuieli pentru cumpărarea de cadouri şi suveniruri 33,3%. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 48,9% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 37,3% din totalul cheltuielilor pentru recreere”, se arată în comunicat.

În 2019, Timișoara va fi gazda celei mai mari discoteci din Europa - Diskoteka Festival! 5 scene, 3 zile de concerte pe stadion, peste 50 de artiști

No Mercy, Sabrina, Mr President, Captain Jack, Modern Talking, Ace of Base, Dr Alban, CC Catch,Sandra, Boney M, Ricchi e Poveri, Haddaway, East 17, Alphaville, Nana, AdmiralC4C

Diskoteka Festival, cel mai mare festival din Europa dedicat muzicii anilor ’80 și ’90, se va desfășura între 31 mai și 2 iunie 2019 în Timișoara și va reuni peste 50 de artiști printre care Modern Talking, Ace of Base, CC Catch, Alphaville,Sandra, Nana, Haddaway sau East 17.

Pe parcursul celor 3 zile de festival (31 mai, 1 și 2iunie), vocile hiturilor care au definit muzica de dans din perioada anilor ’80 și ’90 vor transforma Stadionul ”Dan Păltinișanu” în cea mai mare discotecă în aer liber din lume printr-un maraton concertistic impresionant desfășurat pe 5 scene.

Peste 50 de artiști, care au lansat pe bandă succese muzicale ce se dovedesc și astăzi la fel de actuale, precum No Mercy, Sabrina, Mr President, Captain Jack, Modern Talking, Ace of Base, Dr Alban, CC Catch,Sandra, Boney M, Ricchi e Poveri, Haddaway, East 17, Alphaville, Nana, AdmiralC4C, în marea lor parte în premieră în România, dar și mulți alți artiști, MC și DJ români îndrăgiți, strâng rândurile la Timișoara, punând orașul de pe Bega pe harta marilor evenimente muzicale din 2019.

Diskoteka Festival promite sa readucă publicului atmosfera anilor ’80 și ’90 nu doar prin hiturile acelei perioade emblematice, ci și prin decoruri spectaculoase, acțiuni interactive, flash mob-uri inedite, suveniruri și cele mai delicioase food truck-uri.

Premieră absolută pentru nostalgicii muzicii anilor de glorie ai genurilor europop, eurodance ori reggae,  Diskoteka Festival va fi fără doar și poate cea mai grandioasă manifestare muzicală din vestul țării,manifestare de anvergură ce se alătură celor mai mari evenimente muzicale din Europa în 2019.

În an de sărbătoare și Diskoteka Festival omagiază Centenarul Marii Uniri punând în vânzare primele 10.000 de biletele cu discount de 50%, pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei.

Biletele pentru Diskoteka Festival pot fi achiziționate de pe www.diskoteka.ro și www.bilete.ro.

BOOK: Anna Hope "Sala de bal"

Apărut în toamna lui 2016, romanul Sala de bal al scriitoarei britanice Anna Hope se bucură de un binemeritat succes internațional. În Franța, unde a fost publicat de Gallimard, i s-a acordat în 2018 Grand Prix des Lectrices al revistei Elle.

Pe fundalul verii caniculare a anului 1911, la sfârșitul epocii edwardiene, Sala de bal proiectează o poveste de iubire pe un tărâm potrivnic, bântuit de obsesii periculoase și drame tăinuite – azilul Sharston din Yorkshire, unde o mână de oameni are puterea de a decide cine poartă stigmatul nebuniei și cine îndeplinește criteriile normalității.

CUMPARA cartea: AICI !


Sala de bal urmărește în primul rând destinul Ellei Fay, o tânără lipsită de protecția și afecțiunea familiei, care, în urma unui incident la filatura unde lucrează în condiții extrem de aspre, e internată în azil.

Aici îl întâlnește pe irlandezul John Mulligan, înregistrat cu diagnosticul de „depresiv melancolic“, după decesul fiicei sale, și aflat sub îngrijirea doctorului Charles Fuller, ale cărui idei și experimente precipită deznodământul dramatic al cărții.

Anna Hope reușește să dea viața unei realități istorice puțin cunoscute într-un roman intens și subtil, care nu devine nici o clipă sentimental.

Scriitoare și actriță, ANNA HOPE s-a născut în 1974 la Manchester. A studiat literatura engleză la Wadham College din Oxford, apoi a absolvit cursurile de actorie ale Royal Academy of Dramatic Art din Londra.

După câțiva ani în care s-a făcut cunoscută mai ales pentru roluri din seriale și miniserii de televiziune (ShakespeaRe-ToldDr WhoCoronation Street), a urmat un masterat de scriere creativă la Birkbeck College din Londra.

Un timp a predat ea însăși scriere creativă la universități britanice. Romanul ei de debut, Wake, a fost publicat în 2014 de Doubleday în Marea Britanie și de Random House în SUA.

Bestseller internațional, s-a bucurat de atenția criticii, fiind selectat pe lista scurtă la National Book Awards și pe lista lungă la Walter Scott Prize.

Cel de-al doilea roman al scriitoarei, Sala de bal (The Ballroom; Humanitas Fiction, 2018), ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în peste zece țări, a apărut în toamna anului 2016. În prezent, Anna Hope se dedică exclusiv scrisului.

Traducere de Irina Bojin

România, locul patru la CE de handbal, Olanda - medalie de bronz

Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă duminică, la Paris, de reprezentativa Olandei, scor 24-20 (15-8), în finala mică a Campionatului European.

România încheie astfel pe locul IV, în timp ce Olanda ia medalia de bronz. Pentru trofeu vor juca, de la 18.30, Rusia şi Franţa. 

Pentru România au marcat Elisei – Ardean 6 goluri, Chiper 3, Geiger 2, Buceschi 2, Perianu 2, Laslo 2, Zamfirescu 2, Pintea 1, iar de la Olanda s-a remarcat Groot 5 reuşite.

De la 18.30, campioana olimpică Rusia şi cea mondială Franţa vor juca pentru titlul european.

Naţionala României a obţinut următoarele rezultate la Campionatul European din Franţa: România – Cehia 31-28 (17-11), România – Germania 29-24 (14-11), Norvegia – România 23-31 (12-18), în grupa preliminară D, România – Olanda 24-29 (10-11),  România – Spania 27-25 (10-12) şi România – Ungaria 29-31 (17-17), în grupa principală II, România – Rusia 22-28 (15-16) în semifinale şi România – Olanda 20-24 (8-15), în finala mică.

Tricolorele au încheiat astfel pe locul 4, iar la capitolul reuşite personale, Crina Pintea a fost inclusă în All Star Team, fiind desemnată cel mai bun pivot al Campionatului European.

Din semifinale, România a fost lipsită de aportul căpitanului Cristina Neagu, accidentată în finalul partidei cu Ungaria şi diagnosticată ulterior cu ruptură de ligament anterior încrucişat la genunchiul drept.

Obiectivul echipei României la CE2018 a fost clasarea pe unul din locurile 1-6, fiind deja atins. Tricolorele şi-au asigurat şi calificarea directă la turneul final al Campionatului Mondial din 2019 (Japonia), fără a mai fi nevoie să joace faza play-off.

Echipa României are în palmares o singură medalie continentală, bronz, în 2010, iar la ultima ediţie, în 2016, s-a clasat pe locul 5.

VISOLUL provoacă probleme în Capitală şi în ţară: Zeci de localităţi, fără electricitate. Copaci şi stâlpi de înaltă tensiune, doborâţi. Peste 40 de maşini, blocate în nămeţi

Zeci de localităţi din vestul ţării au rămas fără energie electrică din cauza ninsorii, fiind afectate zeci de mii de familii. Peste 150 de copaci şi 15 stâlpi au fost doborâţi din cauza vântului şi a zăpezii, iar 40 de maşini au rămas blocate în nămeţi, în ultimele 24 de ore, în judeţele afectate de vremea rea, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.9

Imaginea articolului VISOLUL provoacă probleme în Capitală şi în ţară: Zeci de localităţi, fără electricitate. Copaci şi stâlpi de înaltă tensiune, doborâţi. Peste 40 de maşini, blocate în nămeţi | LIVETEXT

VISOLUL provoacă | Zeci de localităţi au rămas fără energie electrică din cauza ninsorii

UPDATE ORA 11:28 - 42.000 de persoane din judeţul Arad, fără curent electric din cauza viscolului

42.000 de persoane din judeţul Arad nu au curent electric, duminică, din cauza viscolului şi a ninsorilor care au afectat liniile de medie tensiune. Echipele operatorului sunt în teren pentru a rezolva problema.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, din cauza ninsorilor, peste 42.000 de persoane din judeţ nu au energie electrică, fiind afectate 23 de linii de medie tensiune.

VIDEO Ştefan Bănică, tată a treia oară

Ştefan Bănică Jr. va deveni tată pentru a treia oară! Soţia acestuia, Lavinia Pârva, este însărcinată. Anunţul a fost făcut de artist la sfârşitul concertului susţinut la Sala Palatului sâmbătă, 15 decembrie.

Lavinia Pârva este însăcinată cu primul său copil, iar Ştefan va deveni tată pentru a treia oară.

Vestea fericită a fost oferită admiratorilor chiar de către artist, după ce a încheiat concertul de Crăciun de la Sala Palatului, devenit deja o tradiţie.

Mesajul care i-a luat prin surprindere pe cei prezenţi a fost făcut la finalul unui cântec pe care Ştefan l-a dedicat fiicei pe care o are alături de Andreea Marin, căci pe 15 noiembrie a fost ziua fetiţei. 

„Doamenlor și domnilor, vă spun de fiecare dată, viața este frumoasă. Încercați să vă bucurați de ea pentru că și eu fac același lucru. Încerc. Nu știu dacă îmi reușește. Și, pentru că astăzi este ziua fetiței mele Violeta, o să cânt pentru ea, împlinește 11 ani. Iar Mos Crăciun mi-a mai adus o surpriză extraordinară și am să spun astă seară…

Și față de colegii mei, nici ei nu știu. Dumnezeu mă încearcă și am să fiu tată pentru a treia oară", a mărturisit Ştefan, fiind vizibil emoţionat. 

Lavinia Pârva şi Ştefan Bănică Junior s-au căsătorit în toamna anului 2017, departe de privirile indiscrete ale curioşilor. Nunta a avut loc în Bulgaria, iar printre invitaţi s-au numărat doar familia şi prietenii foarte apropiaţi. I-a invitat pe cei dragi la Balcic, sub pretextul serbării zilei de naştere în avans. 

”Ştefan s-a ridicat de pe scaun, în mijlocul petrecerii din Bulgaria, şi ne-a spus că s-a însurat cu Lavinia, spre surprinderea celor care i-au adus doar lui cadouri.

Cheful a avut loc la un restaurant de lux din apropierea Castelului Reginei Maria de la Balcic. Însurăţeii şi-au servit invitaţii cu aperitive, friptură, peşte şi prăjituri, dar şi băuturi fine, de eveniment ocupându-se doar ei doi”, a declarat acesta. 

Bănică a vorbit rar despre căsătoria cu Lavinia Pârva, dezvăluind că mariajul cu fosta cântăreaţă îl face să se simtă liniştit şi împlinit.

A subliniat, totuşi, că nu îi place să discute despre aspectele intime ale vieţii sale şi că preferă să le trăiască departe de lumina reflectorelor.