40 dintre cei mai remarcabili dansatori din lume vor urca, pentru prima dată, pe scena Arenelor Romane din capitală, în data de 22 iunie, de la ora 20:30 pentru o nouă demonstrație de profesionalism și talent, în cel mai vizionat spectacol din toate timpurile, LORD OF THE DANCE – DANGEROUS GAMES.
Impresionanta producție artistică realizată de coregraful și dansatorul Michael Flatley, pe muzica compozitorului Gerard Fahy, garantează audienței peste două ore de muzică și dans la superlativ. Creatorul acestui spectacol, dansatorul şi coregraful Michael Flatley, a devenit legendă prin performanţele înregistrate: "cel mai rapid dansator de step" (35 de paşi de step pe secundă), premiul Guiness Book pentru "Cele mai rapide picioare din lume", şi titlul pentru "Cel mai bine plătit dansator".
Sincronizarea tuturor dansatorilor LORD OF THE DANCE este perfectă atât din punct de vedere al prezenței și mişcării scenice, cât şi al sunetelor sacadate produse de pantofii de dans asemeni celor de step. Un tot unitar care copleşeşte publicul cu energia pozitivă şi cu bucuria de a exprima o stare de bine prin intermediul dansului.
Indiferent de vârstă, sex sau cultură, oamenii adoră show-ul irlandezilor, acest lucru fiind dovedit de reprezentațiile sold-out care au doborât orice record de box-office. Însuși Michael Flatley afirma - „oricine care are între 5 și 95 de ani poate să vină la acest show...”
Spectaculoasa punere în scenă, aduce în prim plan lupta dintre forțele Binelui și cele ale Răului prin intermediul dansului și al tehnologiei de ultimă generație. LORD OF THE DANCE – DANGEROUS GAMES, este un spectacol eclectic desăvârșit, ce cuprinde elemente de coregrafie cu un grad ridicat de dificultate, costume noi și decoruri fascinante. Noul concept al spectacolului include, de asemenea, un ecran gigantic care acoperă integral lățimea scenei, proiecții holografice 3D, efecte speciale de lumini și lasere, roboți dansatori, acrobați de talie mondială și muzică live.
În următoarea perioadă, faimoșii dansatori irlandezi îi vor îmbrățișa și îi vor purta pe spectatorii din Grecia, Bulgaria, România, Ungaria, Estonia, Lituania, Polonia, Ucraina, Belarus și Rusia, în călătoria de neuitat a show-ului DANGEROUS GAMES, acest univers de poveste, plin de pasiune, dragoste şi pericol!
Biletele pot fi achiziționate la prețuri ce variază în funcție de categoria de loc, atât în format electronic pe Iabilet.ro cât și în formă fizică la: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00 - 22:00), Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman și terminalele self-service SelfPay din toată țara. Prețurile biletelor sunt: cat. 1 - 350 lei, cat. 2 – 300 lei, cat. 3 – 250 lei, cat. 4 – 200 lei, cat. 5 – 150 lei și cat. 6 – 100 lei.
Michael Flatley, născut la Chicago din părinţi americano-irlandezi, a reinventat dansul tradiţional irlandez, încorporând o serie de mişcări originale la nivelul părţii superioare a trunchiului, dar şi ritmuri contemporane, în tradiţionalul dans "step".
În 1991, Michael Flatley era numit „una dintre comorile în viaţă ale Societăţii National Geographic, pentru măiestria unei forme de artă”. Talentatul dansator devenea cea mai tânără persoană la acea vreme care a primit vreodată această distincţie.
În 1998 a fost inclus în Cartea Recordurilor pentru realizarea a 35 de paşi de step pe secundă. În culmea succesului, irlandezul și-a asigurat picioarele în caz de accident pentru suma de 57,6 milioane de dolari.
Destinul implacabil al celui mai rapid dansator de pe glob se schimbă, la vârsta de 57 de ani. Suferind numeroase fracturi și vătămări la nivelul coloanei vertebrale, de-a lungul carierei sale, creatorul companiei de dans irlandez Lord of the Dance a decis să se retragă din activitate în 2016, în Las Vegas, după o reprezentație alături trupa sa de Ziua Sfântului Patrick.
Michael Flatley nu a părăsit scena definitiv, acesta fiind activ în pregătirea dansatorilor și crearea noilor show-uri.
Premiera spectacolului LORD OF THE DANCE – DANGEROUS GAMES, a avut loc în urmă cu douăzeci de ani, pe scena magnificului Coliseum din Londra. În anul 2014, Michael Flatley a intervenit asupra conceptului, spectacolul devenind mult mai palpitant și atractiv pentru public, față de varianta originală. În același an, versiunea actualizată a show-ului a fost prezentată pe scena sălii Palladium din Londra, cu ocazia aniversării a 20 de ani de când Michael Flatley s-a remarcat în plan internațional. Din acel moment, succesul spectacolului a luat amploare și a continuat să fie jucat cu casa închisă pe întreg mapamondul.
Michael Flatley are milioane da fani peste tot în lume și este privit ca un geniu al artei sale, titulatură dobândită în urma performanțelor sale coregrafice extraordinare, precum și pentru clasarea dansului popular irlandez pe cea mai înaltă poziție, la nivel internațional.
Grand Cinema & More va proiecta pe 23 aprilie un documentar despre anii de glorie ai excentricului pictor Salvador Dali – o producție care dezvăluie în amănunt povestea de viață a unui artist care a reușit să se transforme într-un personaj devenit o capodoperă în sine.
„Dali - În căutarea nemuririi” propune o călătorie exhaustivă de-a lungul vieții și creației lui Salvador Dali, însă vorbește și despre Gala, muza acestuia. Documentarul începe din 1929, un an crucial din cariera și viața lui Dali, când se alătură grupului suprarealist și o cunoaște pe Gala, și continuă până la moartea artistului, în 1989. Producția de 110 minute, semnată de David Pujol include și câteva momente bizare, precum momentul în care Dali încearcă să o seducă pe viitoarea sa soție.
Filmul aduce în prim plan și clădirile pe care le-a deținut Dali, în special vila pescărească din orașul catalan Portlligat, unde Dali și-a construit primul studio. Documentarul dezgroapă și secretele din Figueres, orașul său natal unde Dali a creat un muzeu care să îi reflecte personalitatea, dar aduce în lumina reflectoarelor și castelul impunător din orășelul medieval Pubol, pe care Dali i l-a dăruit soției sale, Gala.
Contemplându-i pe Salvador Dali însuși și pe muza sa, Gala, filmul propune un tur al creațiilor pictorului, presărat cu detalii despre viața sa personală, toate îmbinându-se prin imagini și documente, unele nepublicate până acum. Documentarul merge dincolo de aparențe, creând o punte cu omul Dali și cu spațiile concepute de el care au ajutat la făurirea nemuririi sale, nemurirea unui geniu.
Detalii despre documentarul „Dali - În căutarea nemuririi” puteți găsi pe grandentertainment.ro.
Despre Grand Cinema & More
Grand Cinema & More, situat în Băneasa Shopping City, acoperă o suprafață totală de 14.000 mp și are o capacitate de 2.600 de locuri, dispunând de 13 săli performante, cu locuri ultra-confortabile, capabile să ofere vizionări de film la o calitate premium, adaptate așteptărilor fiecărui spectator.
Grand Cinema & More este mai mult decât un simplu cinematograf. Pe lângă filmele de calitate și tehnologia audio-video de ultimă generație, cinematograful din Băneasa Shopping City este primul din România care a dezvoltat o stagiune de evenimente culturale, producții proprii sau transmisiuni directe de pe marile scene ale lumii, care cuprinde spectacole de teatru și teatru pentru copii, operă, balet, spectacole de improvizație și evenimente speciale.
Primul campus de programare Wild Code School din România îşi deschide porţile la Bucureşti, cursurile adresându-se tuturor celor care îşi doresc o carieră în IT şi care în cinci luni pot dobândi competenţele necesare.
"Wild Code School lansează prima sa şcoală de programare de pe piaţa educaţională din România şi propune un program de cursuri de nouă generaţie, în regim intensiv, cu o durată de cinci luni.
Astfel, Wild Code School deschide un campus la Bucureşti, în cadrul Mindspace Victoriei, într-o perioadă în care abilităţile IT şi digitale sunt vitale, iar companiile sunt în continuă căutare de specialişti IT şi dezvoltatori de software.
Campusul din Bucureşti va oferi programe de formare completă pentru cele mai căutate tehnologii şi limbaje de programare.
Cursurile se adresează tuturor celor care îşi doresc o carieră în IT, indiferent de vârstă, experienţă sau studii. Cursanţii Wild Code School au în medie 30 de ani şi provin din cele mai variate domenii", potrivit unui comunicat.
”Ideea de reconversie profesională ar trebui să fie din ce în ce mai susţinută şi în România. Pe de-o parte avem o industrie cu un deficit imens, iar pe de altă parte avem oameni ale căror locuri de muncă sunt desfiinţate, relocate sau transformate.
De ce să nu le oferim acestora şansa să se formeze într-un domeniu prosper şi care are atât de mare nevoie de specialişti?”, a spus Irina Dumitru, manager al campusului Wild Code School din Bucureşti.
Wild Code School a fost creat în 2014 în Franţa şi deţine în prezent campusuri în 19 oraşe europene. Peste 85% dintre absolvenţi s-au angajat cu succes după finalizarea cursurilor.
Metodologia folosită se axează pe nevoia de a dobândi cele mai căutate competenţe profesionale în cel mai scurt timp posibil - în regim intensiv (cinci luni) sau part-time (zece luni).
Procesul de învăţare are loc atât la clasă, cât şi online, pe platforma de e-learning a Wild Code School, iar activităţile sunt cât se poate de practice.
Cursanţii participă la workshop-uri şi hackatoane şi lucrează pentru proiecte cu clienţi reali, dezvoltându-şi pe parcursul programului nu doar competenţe tehnice, ci şi abilităţi profesionale exrem de căutate de angajatori (negociere, lucru în echipă, comunicare). În plus, programul oferă suport pentru obţinerea unui stagiu de practică cu potenţial de angajare după finalizarea cursurilor.
Cel mai important, cursanţii „învaţă cum să înveţe”: Wild Code School se bazează pe ideea că IT-ul este un domeniu în continuă schimbare, iar oricine intră în această industrie trebuie să aibă capacitatea de a rămâne la curent cu cele mai recente tendinţe, de a învăţa şi progresa permanent.
Mai multe informaţii despre Wild Code School sunt disponibile pe: www.wildcodeschool.ro
Este Anul Nou Thailandez, 'Sonkran', în limba localnicilor care îl sărbătoresc într-un mod cu totul special: se bat cu apă.
Timp de 3 zile, lumea lasă orice altă preocupare deoparte şi iese pe străzi înarmată cu pistoale cu apă şi găletuşe, pentru a face cât mai multe 'victime'.
URMARESTE VIDEO:
Nimeni nu se supără de duşurile în aer liber: e semn al curăţării şi spălării păcatelor din vechiul an.
Dar şi prilej de răcorire: sunt în acest moment temperaturi de 40 de grade Celsius în cea mai mare parte din ţară.
Se toarnă apă din belşug pe orice statuie a lui Buddha şi, tot parte din tradiţie, li se oferă mâncare călugărilor.
Toate ritualurile specifice sunt însoţite de petreceri de stradă cu muzică şi dans.
VIDEO | BANGKOK Songkran Festival 2019. Festivalul va avea loc intre 11-15 Aprilie.
Are 102 ani şi este cel mai longeviv actor de la Hollywood, dar vârsta înainte nu îl împiedică pe Kirk Douglas să se bucure de natură.
Starul a fost surprins des la plimbări prin Beverly Hills, cu asistenta sa, iar recent nepotul lui a publicat o serie de imagini cu Kirk într-un cort.
Cameron Douglas a publicat mai multe fotografii cu bunicul său într-un cort pus în grădina casei sale. "Acest om incredibil, bunicul meu, e o sursă de inspiraţie constantă. A mers cu cortul la 102 ani", a scris Cameron (40 de ani), în dreptul imaginilor.
Nepotul lui Kirk, Cameron, a publicat o serie de imagini cu bunicul său în cort, în grădina vilei
foto: Instagram
Desigur, veteranul actor a avut condiţii de cinci stele în cortul pus lângă piscina vilei sale. Din poze, se vede cum Kirk stă într-un cort spaţio, pe o saltea imensă, cu perne şi o pătură pufoasă care să îi ţină de cald. Însă imaginile cu starul care se bucură de aerul primăverii au emoţionat internauţii.
La 102 ani, Kirk Douglas face încă sport
Kirk Douglas a împlinit 102 ani în decembrie, iar cu câteva luni înainte, fiul lui, Michael a povestit că actorul încă face sport la vârsta sa. "Are un antrenor, face sport la 101 ani. Îmi amintesc cum tata avea 90 de ani şi lucra cu un antrenor de 30, 40 de ani. M-am dus la el într-o zi şi era supărat, l-am întrebat de are şi mi-a spus că i-a murit antrenorul. Când l-am întrebat câţi ani avea, mi-a spus că 94".
Kirk Douglas, Michael Douglas
Kirk Douglas a fost sărbătorit la vârsta veneralbilă de celebrul lui fiu, Michael Douglas
Foto: Instagram
Michael a mai dezvăluit, conform dailymail.co.uk, că Kirk este la pas cu noua tehnologie. "A descoperit FaceTime şi îl foloseşte mereu.
De-a lungul carierei sale prodigioase, Kirk Douglas a apărut în peste 90 de filme şi are o avere de 60 milioane de dolari. A fost însurat din 1943 până în 1954 cu Diana Dill, care i-a dăruit doi fii, Michael şi Joel (71 de ani). Din 1954, este însurat cu Anne Buydens (99 de ani).
Născut la 9 decembrie 1916, la Amsterdam, statul New York, Kirk Douglas a fost campion la lupte în tinereţe şi l-a avut ca rival pe celebrul Burt Lancaster.
În filmele sale, şi-a demonstrat mereu aptitudinile fizice excepţionale. Din păcate, însă, a avut şi mari probleme: un accident de elicopter, din care a scăpat în mod miraculos, un AVC, în 1996, care l-a lăsat paralizat parţial, o criză cardiacă, în 2001.
Şi totuşi, în prezent, la 102 ani, starul este încă în putere şi nu a ezitat să denunţe atitudinea preşedintelui Donald Trump. În 2012, Kirk Douglas a scris o carte intitulată “I'm Spartacus”.
Bogdan Veselovschi are 30 de ani și îi place să-și spună Smiley traveller (călătorul zâmbăreț). Și unde e povestea? ați putea întreba.
Povestea este că Bogdan a văzut mai mult de jumătate din lumea asta. Dar asta au făcut și alții, ați putea spune. Bogdan a plecat cu rucsacul în spate și cu un buget de 5 dolari pe zi pentru mâncare, bani pe care nu i-a cheltuit de fiecare dată pentru că a mâncat uneori la masa oamenilor primitori din diferite colțuri ale lumii.
A făcut autostopul și a dormit sub cerul liber, în parcuri, în autogări, în cort sau în locuri pe care nici măcar nu ni le-am imagina, cum îi place lui să spună, „sub bolta cu milioane de stele, nu într-un hotel cu doar cinci”.
Până la vârsta aceasta avut parte de experiențe pe care mulți dintre noi nici nu le visăm, a văzut locuri neturistice de pe patru continente, a cunoscut mii de oameni, a gustat cele mai ciudate mâncăruri și a trait aventura și pericolul la fiecare pas.
Și ca să fie tabloul complet, mare parte din aventura lui s-a derulat în programme de voluntariat în colțuri uitate de lume.
Acum se află între două mari călătorii: cea de doi ani pe care a făcut-o la pas în America de sud, și următoarea, pe durată nedeterminată în Asia. Ca „să nu-și iasă din mână”, a plecat în Spania unde, timp de o lună vrea să facă pe jos, El Camino de Santiago, un drum de 800 și ceva de kilometri.
Azi am povestit cu el cât în lună și în stele și la final am rămas cu un gust nostalgic asupra unei vieți aventuroase pe care mi-ar fi plăcut și mie să o trăiesc. Deocamdată mă mulțumesc însă cu aventurile pe care mi le imaginez din poveștile lui.
Care e povestea ta? Unde te-ai născut, câti ani ani, cu ce te ocupi?
Povestea mea începe ca una obișnuită … nu m-am născut cu șase degete la o mâna și nici cu superputeri, ci ca un puști normal, acum 30 de ani în București însă am copilărit într-un orășel din județul Argeș numit Mioveni. Părinții mei au ajuns acolo în urma repartiției, cum era pe vremea aceea. Mama l-a urmat pe tata, care era inginer. De la 7 ani am rămas doar cu ea, tatăl meu plecând dintre noi mult prea devreme. De la el am luat probabil calmul și răbdarea, însă sunt energic, dezinvolt, sociabil ca mama, cu care semăn și profesional. Este ghid, translator și profesor de italiană. Eu am terminat limbi străine, am făcut și cursul de ghizi, însă am lucrat ca profesor doar prin afară, implicat în diferite proiecte de voluntariat, iar ca ghid n-am ajuns să profesez … am devenit între timp călător de meserie.
Numele tău nu este unul romanesc, prin urmare imi imaginez că are origini rusești…
Străbunicii mei pe linie paternă au fugit din Rusia la revoluția bolșevică. Sunt mândru de a purta numele multor oameni de seamă, de la artiști la eroi decorați de țar.
Când și unde ai făcut prima călătorie?
Ai mei m-au cărat peste tot, însă dintr-un coșuleț de bebeluș nu știu cât aș putea să-mi aduc aminte; am călătorit mult și cu bunica, cu trenul, în excursii și tabere cu școala; a urmat apoi epoca studențească, cu prietenii și iubita, când mi-am cunoscut țara și am bănănăit munții.
Argentina Bariloche
Când erai mic ce îți doreai să te faci?
La un moment dat am vrut să mă fac indian😜. Mai târziu mi-a încolțit ideea de a fi prezentator și apoi regizor.
De ce facultatea de Litere? De ce nu inginerie? 😀
Chit că am fost în liceu la un profil de mate-info, mi-a plăcut matematica până în clasa a VIII-a. Am fost mai atras de partea umană. Fizica și chimia n-au fost niciodată punctele mele forte. Mi-au plăcut, în schimb, și geografia, biologia (parcă aș completa un oracol, cum se purta prin gimnaziu … “Și care sunt materiile tale preferate … De cine îți place din clasă?😂)
Când și cum ți-a încolțit ideea de a vedea lumea? Povestește-mi despre prima ta călătorie ca parte a planului de a străbate lumea. Cum ai plecat la drum? Ce idei aveai, ce planuri și ce s-a ales din toate acestea?
După facultate a fost visul meu să realizez un EuroTrip cu autostopul.
Nu aveam smartphone, căram după mine ditamai atlasul rutier al Europei, biblia autostopistului și îmi notasem în fiecare limbă „nu am bani”, însă am realizat imediat după ce am trecut frontiera că nici nu se pune problema să plătești autostopul.
Am prins ușor, ușor gustul călătoritului nonconformist, cu cortul și rucsacul în spinare, cu care eram totuși obișnuit și de pe la noi, însă nu pe termen lung. După trei luni cu rucsacul prin Europa, abia așteptăm următoarele trei, vara următoare. Mi-a permis și jobul pe care-l aveam. Eram consultant educațional făcând prezentări prin liceele din țară. Așa că vara îmi luam concediu neplătit ca să călătoresc.
Bugetul meu era de 10€ pe zi, acum e de 5 😛, zona de confort a crescut, mintea s-a deschis și mai mult, iar nevoile și fricile au scăzut. Însă experiența de un an ca voluntar în Malawi, Africa, a fost scânteia ce a declanșat adevarata pasiune pentru a străbate lumea.
Am zis că viața e prea scurtă pentru a fi trăită între patru pereți, iar lumea e prea mare și atât de fascinantă, bogată și diversă cultural.
Au urmat alte mici escapade prin Europa și Siberia, iar după un alt an petecut ca voluntar în Ecuador, pot spune că am avut parte de prima mea adevărată călătorie ca parte a planului de a străbate lumea: un an hoinarind prin America de Sud fără a sta mai mult de o săptămână în același loc.
Lumea pe care am întâlnit-o , locurile pe care le-am văzut și experiențele de care am avut parte mă fac să-mi doresc și mai mult să continui aventurile, să am încredere în oameni și să nu regret acest stil de viață.
Ai putea face un bilant al țărilor vizitate?
Sunt 56 de țări prin care am trecut până acum, împrăștiate pe 4 continente, însă cu cât călătorești mai mult realizezi că nu cifrele sunt importante, ci experiențele pe care le trăiești.
Dar al oamenilor pe care i-ai cunoscut?
Cu toți cei care mă ajută, fie că mă găzduiesc sau mă iau la autostop, fac o fotografie. Sunt mii de oameni … trebuie să sortez pozele la un moment dat.
Câti bani ai avut când ai plecat prima dată?
Bugetul meu e de 5€ pe zi, strict de mâncare, căci apelez la autostop pentru a mă deplasa și cort sau CouchSurfing pentru a dormi. În primele călătorii in Europa aveam 10 € pe zi, asta pentru că îmi cumpărăm multe brelocuri pentru colecția mea. De cele mai multe ori se întâmplă să cheltuiesc chiar mai puțin căci întâlnesc oameni cu suflet mare. Și chit că n-am profesat ca ghid, am noroc cu atestatul care îmi permite să vizitez multe muzee gratuit.
Înțeleg că de cele mai multe ori ai facut autostopul. Dar ca să ajungi în America de sud?
“Ia-mă nene” rămâne de bază. E și o bună modalitate de a cunoaște oameni și de a întra în contact cu localnicii. În America de Sud și Africa am ajuns cu niște proiecte de voluntariat care mi-au acoperit cheltuielile de zbor. 😁
Care a fost cea mai scumpă experiență a ta?
Chit că există un buget de rezervă pe care l-am economisit în caz de vreo urgență, rareori s-a întâmplat să apelez la el.
Până acum n-am plătit niciodată cazare, însă au fost mici excepții unde a trebuit să iau avionul (de, e mai greu să ajungi cu autostopul pe insule). Unul din cazuri a fost Insula Paștelui, pe care vroiam neaparat s-o vizitez. Și a meritat toți banii. A fost fix cu un an în urmă.
Am ajuns pe insulă de 1 Aprilie, când era Paștele, o coincidență fantastică. Fiind o destinație costoasă, eram unicul “mochilero” (backpacker) de pe acolo. N-am plătit decât zborul și taxa de vizitare, în rest am dat roată insulei cu autostopul sau pe jos, am dormit cu cortul pe plajă sau la localnici și mi-am adus conserve ieftine de pe continent, din Chile. Și bag mâna în foc că am înțeles cultura locală mai bine decât mulți care au plătit o căruță de bani pentru ghizi și tururi organizate.
La fel s-a întâmplat și-n Cuba și-n orice alt loc unde, vizitând sate, natura, locuri mai puțin turistice, intrând în contact cu oamenii locului, cunoști mai bine mentalități, culturi, istorie, tradiții și obiceiuri.
Care a fost locul cel mai impresionant în care ai dormit?
Vorbind de neobișnuit, de curând am dormit într-un mic castel părăsit din Sicilia; într-un cort tipic sami din Laponia, în noaptea dintre ani, eu, focul și o blană de ren; pe o plajă de lângă Rio de Janeiro am campat sub o barcă; într-un parc din Dublin m-am trezit din cort înconjurat de căprioare, iar în Skopje m-am alăturat unui protest și-am campat fix în centrul orașului.
Am mai dormit prin stații de autobuz, autogări, clădiri în construcție, camioane șamd, însă locurile care m-au impresionat cel mai mult rămân cele din natură: la 5000 m pe Chimborazo, cel mai înalt munte din Ecuador, într-un sat din Anzii peruani înconjurat de lame și alpaca, lângă cascada Gocta din Peru, puțin cunoscută, însă una din cele mai înalte din lume, în Lagonha do Leste, o plaja de vis din Brazilia unde accesul se face doar mergând ore bune prin pădure, și numeroși munți de unde cerul e mai aproape.
Vorba aceea, prefer o boltă cu milioane de stele, decât un hotel cu doar 5.
Dar cea mai șocantă mâncare pe care ai gustat-o?
Am încălcat regula „nu tot ce zboară se mănâncă”, așa că am gustat tot felul de zburătoare, rozătoare și târâtoare, ca de exemplu omizi, furnici, larve, porcușori de Guineea, oposum, papagal, dar poate cea mai șocantă pentru mulți rămâne porția de spaghetti cu șoricei mâncată în Malawi.
Cum ai ajuns să faci voluntariat și să predai engleza?
În ziua de azi totul e posibil. Trebuie doar să-ți dorești acel lucru din tot sufletul. Sunt destul de multe oportunități pentru tineri (și nu numai) de a face voluntariat. Te mai ajută și Internetul. O prietenă mi-a spus de un proiect SEV (Serviciul European de Voluntariat) în Malawi. N-am stat o clipă pe gânduri.
Programul avea în vizor un centru de tineret dintr-un sat; noi, voluntarii, trebuia să venim cu noi idei pentru a-i menține pe tineri activi și interesați de activități culturale, sportive etc. M-am făcut util și la grădinița, am predat și la școala primară, liceu, am ajutat și pe la spital și prin diverse proiecte comunitare, pe unde era nevoie, și credeți-mă, e mare nevoie!
Așa că am devenit nu doar profesor de engleză, ci și de educație fizică, franceză, științe sociale, informatică și chiar am ajuns să pun și diagnostice în sat, în limba Chichewa. Era simplu, în general aveai de ales între două, dacă tușești ai pneumonie, dacă ai febră, ai malarie. Va dați seama că m-am atașat de cei de acolo și mi-am făcut prieteni, doar am trăit un an în satul Chididi.
Ulterior am mai prins un program de voluntariat într-o tabră de vară de engleză în Siberia și imediat după am fost profesor voluntar un an într-o comunitate de indigeni din Amazonia din Ecuador, o experiența, de asemenea, de neuitat. N-aș fi crezut c-o s-ajung să predau. Îmi aduc aminte de un curs de pedagogie din facultate când profa ne-a întrebat de ce vrem sa devenim profesori. Eu am spus că nu vreau, poate profesor de timp liber … și oarecum asta am fost în Africa.
Cum adică mergi 800 de km pe jos în Spania?
Urmez El Camino de Santiago (Drumul Sf. Iacob), unul dintre cele mai renumite pelerinaje din Europa. Poți să-l faci pe jos, cu bicicleta, pe cal sau cu barca. Eu am ales varianta clasică, cu „pejosul”, însă drumul mai puțin popular, dar mai frumos și aventuros numit Camino del Norte sau Camino de la Costa (Drumul de Nord sau Drumul de coastă), un drum de mai bine de 800 km ce străbate patru regiuni ale Spaniei: Țara Bascilor, Cantabria, unde mă aflu acum, Asturias și Galicia.
Am parcurs cam o treime din traseul ce are ca punct final orașul Santiago de Compostela. Nu-l fac dintr-o ambiție spirituală în căutarea ascezei sau a sinelui pierdut sau dintr-o habotnicie creștină, ci am luat-o pur și simplu ca pe o provocare de a parcurge pe jos o distanță lungă timp de o lună trecând prin sate, natură și locuri noi.
Ce urmează să vezi și să faci în Asia?
Asia e într-adevăr următorul meu mare proiect. Cred că pe la sfârșitul lui mai voi porni cu autostopul pe o durată nedeterminată cu direcția est. Am pregătit un oarecare itinerariu și un proiect de vară în Rusia, dar nimic mai mult. Mi-ar plăcea să găsesc vreun voluntariat, poate pe undeva prin China, iar apoi să descopăr restul de țări minunate și atât de diferite cultural una de cealaltă.
Ce spun prietenii și familia ta despre aventurile tale? Îmi imaginez că prietenii te invidiaza, dar parinții? Ai mei ar fi spus: „bine-bine, mai așează-te și tu la casa ta și nu mai umbla hai hui” 😂
Prietenii ma încurajează; cu invidia nu știu ce să zic … căci dacă vrei să faci ceva, păi de ce n-o faci? Și oricum, multora chiar dacă le place să călătorească, în mod sigur nu ar face-o în maniera mea, ușor „extremă” pentru unii, fără comoditate, siguranță, confort etc.
Iar mama, ce să mai zică, săraca de ea … normal că-și dorește nepoți, mă vrea la casa mea, cu un job stabil etc.
Cât ai stat în România în ultimul an?
Cam o lună, după ce m-am întors în octombire din America de Sud. Apoi am plecat voluntar o lună în Laponia, Finlanda, la o fermă de câini husky.
Unde tragi când vii acasă?
În garsoniera din Piața Romană și în multe vizite și întâlniri cu prieteni și rude.
Este vreun continent pe care nu ai ajuns?
Încă nu cunosc America de Nord, iar din America Centrală n-am văzut decât Cuba, însă cum n-o văzusem de aproape trei ani pe mama, le-am lăsat pe altă dată ca să mai trec și pe acasă. De asemena Asia nu o cunosc aproape deloc, nici Oceania.
Când am ajuns în Ushuaia, cea mai sudica localitate din lume, mi-am încercat șansa cu Antarctica; am întrebat câteva agenții de turism dacă pot ajuta cu ceva, aș fi șters și pinguinii la fund, însă n-am avut noroc. Ori ajungi acolo ca cercetător, ori plătești o croazieră de mii de dolari. Poate la un moment dat în viața m-oi face și cercetător😜, căci milionar n-am tragere de inimă.
Reușești să-ți acoperi ceva din cheltuieli cu blogul? Sau este doar un jurnal ca să nu uiți pe unde ai fost?
Blogul (https://smileytraveler.com) nu mai e la zi de mult timp. Mi-e aproape imposibil să mă ocup de sortat, editat, când accesul la tehnologie e cam limitat și nici nu prea e timp. De curând, de dragul prietenilor, mi-am deschis un cont de Instagram și un canal YouTube. Mă ajută un prieten când are și el timp cu filmulețele. Mă puteți urmări căutând smiley.traveler. https://www.youtube.com/channel/UCfgRINfA9GEEMsgtI7OwPDg
Mi te imaginez la bătrânețe, bunicul care știe cele mai multe povești din lume. Care e imaginea ta pentru viitorul îndepărtat?
Mi-ar plăcea să transmit mai departe generațiilor care vor veni gustul călătoriilor. Cu siguranța voi avea multe povești de spus nepoților. Dar toate la timpul lor; până atunci, „carpe diem!”
Ai o iubită?
Momentan nu am pe nimeni și nici nu mă așteaptă vreo Penelopa acasă. E greu să găsești pe cineva compatibil cu tine în călătorii, mai ales de lungă durată. Fosta mea iubită, de exemplu, cu care am călătorit destul de mult, mai ales prin țară, e arhitectă, „om serios” acum. Fetele vor în general confort, stabilitate, nu greierași hoinari😜
Care a fost cea mai periculoasă aventură?
Probabil mulți în pielea mea s-ar fi simțit în pericol să traverseze o țară în criză precum Venezuela, sau cunoscută pentru narcotrafic precum Columbia sau pentru criminalitatea ridicată precum Brazilia, însă dacă-ți vezi de treaba ta și gândești pozitiv și Zâmbești, totul va fi bine. Și la cât de optimist sunt, n-are de ce să-mi fie frică. Au fost câteva situații mai dificile prin natură, una prin Chile, în munții din Patagonia, unde n-am crezut că poate exista un vânt așa puternic. Și-n combinație cu o ploaie torențială pe o creată îngustă a fost rețeta ideală. Dacă nu aveam rucsacul în spate să atârne la greutate, cred că puteam zbura. Și pe la noi m-am întâlnit de două ori cu ursul, în Zambia cu un elefant, în casa din Malawi am avut mulți oaspeți șerpuitori și așa mai departe. Chiar îmi aduc aminte de prietenii mei din Malawi care mă considerau nebun că am coborât pe timp de noapte din satul nostru de munte. Ce mi s-ar fi putut întâmpla, am întrebat eu? Și cum superstițiile sunt la mama lor acasă pe acolo, n-ar fi trebuit să mă surprindă răspunsul unora: “te-ar fi ucis să-ți taie testiculele să le vândă în Germania ca momeală pentru rechini”. 😂
Imaginea emoţionantă a unei fetiţe honduriene care plânge în timp ce mama ei este percheziţionată de un agent al poliţiei de frontieră americane, a fost aleasă ''fotografia anului'' în cadrul World Press Photo.
Această imagine realizată în iunie 2018 de John Moore, fotograf al agenţiei Getty, o arată pe Sandra Sanchez şi pe fiica ei Yanela în momentul în care sunt reţinute de poliţişti după ce au traversat ilegal frontiera dintre Statele Unite şi Mexic.
Juriul a estimat că această imagine, care a făcut înconjurul lumii, ilustrează "o altfel de violenţă, care este psihologică".
În faţa emoţiei generale create de fotografie, serviciul american al vămii şi cel pentru protecţia frontierei au precizat că Yanela şi mama sa nu figurează printre miile de migranţi care au fost separaţi la sosirea în Statele Unite.
"Totuşi, dezaprobarea generală în ceea ce priveşte această practică controversată l-a determinat pe preşedintele Donald Trump să-şi revizuiască politica în iunie anul trecut", au declarat membrii juriului concursului desfăşurat în Amsterdam.
John Moore era pe punctul de a-i fotografia pe agenţii serviciului de frontieră în noaptea de 12 iunie, în valea Rio Grande, când a fost arestat un grup de persoane care încerca să traverseze frontiera.
"Puteam vedea frica pe feţele lor, în ochii lor", a mărturisit fotograful pentru un post de radio american.
El a povestit că a realizat fotografia în momentul în care Sandra Sanchez şi-a lăsat fetiţa din braţe pentru a putea fi percheziţionată. Atunci copilul a început să plângă. "Am pus un genunchi în pământ şi aveam foarte puţin timp la dispoziţie înainte ca acest moment să ia sfârşit", a povestit fotograful în vârstă de 51 de ani, care realizează fotoreportaje la frontiera SUA cu Mexic de mai multe zeci de ani.
"Voiam să spun o altă poveste", a declarat acesta pentru AFP cu ocazia ceremoniei de decernare a premiului de la Amsterdam. "A fost pentru mine posibilitatea de a arăta o imagine a umanităţii care, de cele mai multe ori, nu apare decât în statistici", a adăugat fotograful.
"Cred că un subiect ca acesta, problema migraţiei, are un ecou dincolo de graniţele SUA, în lumea întreagã", a mai declarat Moore în faţa sutelor de invitaţi prezenţi la ceremonie
Problema sensibilă a migraţiei a fost, de asemenea, pusă în lumină, joi, în cadrul categoriei ''World Press Photo Story of the Year Award'' (Premiul pentru cel mai bun fotoreportaj).
Juriul a premiat seria de imagini realizate în octombrie 2018 de fotograful Pieter Ten Hoope, care spune povestea a numeroase familii care au părăsit Honduras într-o remorcă pentru a ajunge în SUA.
Aceste imagini "sunt mărturia unui sentiment ridicat al demnităţii", a declarat unul dintre membri juriului.
Anul acesta, juriul a selecţionat câştigătorii dintre 78.800 de imagini trimise de peste 4.730 de fotografi din lumea întreagă, potrivit organizatorilor. Trei fotografi au AFP au fost recompensaţi la diferite categorii: John Wessels, Brendan Smialowski şi Pedro Pardo.
