Brățări și șosete smart pentru monitorizarea bebelușilor

S-a dus vremea monitoarelor audio pentru bebeluşi. Acum, printr-o simplă brăţară, părinţii pot vedea fiecare respiraţie a copilului, temperatura, bătăile inimii şi chiar saturaţia de oxigen din sânge sau poziţia în pătuţ.

Toate informaţiile sunt transmise către o aplicaţie instalată pe telefoanele părinţilor. Mai mult, aplicaţia înregistrează şi cât timp a trecut de când copilul a mâncat, dar şi cât de des i-a fost schimbat scutecul, o informaţie importantă pentru părinţii în primele săptămâni de viaţă ale celui mic.

Dar noua tehnologie pentru bebeluşi nu se opreşte aici. Aţi auzit de ceasuri smart şi brăţări smart, dar cu siguranţă nu aţi auzit până acum de ... şoseţele smart.

Acestea conţin senzori care, la fel ca brăţara despre care vorbeam mai devreme, monitorizează temperatura copilului, precum şi saturaţia de oxigen din sânge.

Aşadar dacă vreţi să îl învăţaţi pe cel mic cu tehnologia încă din primele zile de viaţă, aveţi de unde alege.

Banii se mută pe mobil. Inovatorii serviciilor financiare vor avea un rol mai mare pe piața financiară

Serviciile financiare se schimbă sub presiunea eliminării fraudelor dar și pentru a face loc noilor tehnologii. Băncile au început să acorde credite exclusiv online sau retrageri de la bancomat fără card, pe baza unui simplu cod sau a telefonului mobil.

Telefonul mobil a devenit tot mai important în managerierea finanțelor personale. Este deja folosit pentru plăti dar și pentru multe alte operațiuni pentru care până de curând era obligatoriu un drum la ghișeu sau la bancomat.

Bancherii susțin că, prin colaborarea cu dezvoltatorii de tehnologie, vor reuși să ducă servicii bancare performante, inclusiv în zone izolate.

Românii s-au dovedit interesați de serviciile financiare aduse de fintech-uri.

Noile tehnologii vor fi implementate însă doar în paralel cu măsuri de securitate tot mai stricte, cerută la nivel european de o directivă a Comisiei Europene. Inclusiv autentificarea clienților se va face prin proceduri mai greu de fraudat.

CINEMA | Box office-ul românesc. „Maleficent: Suverana Răului”, pe primul loc în top. Cel mai recent film al lui Almodóvar, „Dolor y gloria”, pe poziția a 8-a. VIDEO TRAILERE!

 

Filmul fantasy „Maleficent: Suverana Răului” a debutat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de peste 1,7 milioane de lei.

Lungmetrajul, cu Angelina Jolie, Elle Fanning şi Michelle Pfeiffer în distribuţie, a generat în primul weekend pe marile ecrane româneşti încasări de 1.770.607 lei, potrivit cifrelor oferite de Cinemagia.

Regizat de Joachim Rønning, filmul le are în centru pe Maleficent şi tânăra pe care a botezat-o, Aurora. Ele încep să pună sub semnul întrebării legăturile complexe de familie, pe măsură ce sunt atrase în direcţii opuse. Primul film „Maleficent” a fost lansat în urmă cu cinci ani.

Joker”, cu Joaquin Phoenix în rol principal, a coborât un loc în top, după două weekenduri petrecute în fruntea box office-ului. În al treilea weekend, a fost vizionat de 56.762 de spectatori şi a generat încasări de 1.224.661 de lei.

Filmul regizat de Todd Phillips, premiat la Veneţia cu Leul de Aur, spune povestea lui Arthur Fleck, un bărbat singuratic, abuzat, cu probleme mintale, care, pe măsură ce societatea continuă să îl respingă, adoptă un personaj ale cărui acţiuni devin violente.

Producţia SF „Gemini: Conspiraţia/ Gemini Man”, regizată de Ang Lee, cu Mary Elizabeth Winstead, Will Smith şi Clive Owen în distribuţie, s-a clasat pe poziţia a treia, în coborâre un loc, după ce în al doilea weekend de la premieră a fost vizionată de 16.530 de spectatori şi a generat încasări de 372.530 de lei.

Animaţia „Yeti – Omul Zăpezilor/ Abominable” a coborât un loc în clasament, până pe patru. În al doilea weekend de la debut, ea a fost vizionată de 15.127 de spectatori şi a generat încasări de 288.581 de lei.

Filmul „Hustlers: Striptease pe Wall Street”, cu Jennifer Lopez în rol principal, s-a menţinut pe locul al cincilea, cu 7.288 de spectatori şi încasări de 162.924 de lei în al patrulea weekend de la debut.

Thrillerul horror „Scapă cine poate/ Ready or Not”, regizat de Matt Bettinelli-Olpin şi Tyler Gillett, a coborât două locuri, până pe şase, după al doilea weekend în care a fost vizionat de 7.292 de spectatori şi a generat încasări de 157.352 de lei.

Animaţia „O belea de căţel/ Trouble” s-a clasat pe şapte, în coborâre un loc, după ce, în al şaselea weekend de la premieră, a fost vizionată de 4.358 de spectatori şi a generat încasări de 87.490 de lei.

Drama „Durere şi glorie/ Dolor y gloria”, de Pedro Almodóvar, cu Antonio Banderas, Asier Etxeandia şi Penélope Cruz în distribuţie, a debutat pe locul al optulea. Filmul a fost vizionat de 4.408 spectatori şi a generat încasări de 51.674 de lei.

Propunerea Spaniei pentru nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internaţional” a premiilor Oscar 2020, „Dolor y gloria” îl are în centru pe Salvador Mallo (Banderas), cineast aflat la apusul carierei, care face o călătorie mentală în trecut.

Lungmetrajul SF „Ad Astra”, cu Brad Pitt în rol principal, a coborât două locuri, până pe nouă, cu încasări de 50.820 de lei şi 2.195 de spectatori în al cincilea weekend pe marile ecrane româneşti.

Filmul de animaţie „Mosley: Povestea trolifanţilor”, regizat de Kirby Atkins şi Jun Huang, a coborât două locuri în clasament, până pe zece, după ce, în al treilea weekend de la premieră, a generat încasări de 40.976 de lei şi a fost vizionat de 2.194 de spectatori.

Cradle of Filth, pentru prima dată la Rockstadt Extreme Fest 2020

 

Cradle of Filth, una dintre cele mai cunoscute și influente trupe metal britanice, va urca pe scena Rockstadt Extreme Fest 2020, care va avea loc în perioada 30 iulie – 02 august, pe terenul de biatlon de la baza Cetății Râșnov.

Un nume care nu mai are nevoie de prezentări, Cradle of Filth și-a lăsat puternic amprenta asupra scenei metal internaționale timp de aproape treizeci de ani. Apărută în Suffolk, Marea Britanie, în 1991, formația a pornit într-o continuă explorare muzicală, de la black metal-ul virulent care a marcat primele materiale către explorarea unor zone diferite pe care le-a îmbinat cu succes.

Zone precum precum gotic sau simfonic metal, care au fost mixate cu influențe ale altor subgenuri aparținând familiei metal. La nivel liric și estetic, Cradle of Filth și-a obișnuit fanii cu teme puternic influențate de literatura gotică, de simbolistica desprinsă din mitologie sau din filmele de groază.

Febra creativă, concretizată în 12 albume (ultimul, „Cryptoriana – The Seductiveness Of Decay”, apărut în 2017) și unul programat să apară în 2020, le-a adus membrilor Cradle of Filth numeroase apariții în unele dintre cele mai respectate publicații de specialitate la nivel internațional, precum Kerrang! sau MTV, precum și ocazia de a urca pe scena a numeroase festivaluri internaționale, dedicate genurilor rock și nu numai – precum Ozzfest, Download Festival sau cunoscutul Sziget Festival.

Debutul, „The Principle of Evil Made Flesh” (1994), poartă o amprentă foarte diferită față de cea pentru care CoF va ajunge să fie cunoscut, dar, cu toate acestea, a fost inclus în „Top 10 albume metal ale ultimilor douăzeci de ani”, realizat de Metal Hammer. Următoarele materiale care au văzut lumina zilei au adus trupa tot mai aproape de recunoașterea internațională, în ciuda dificultăților avute cu casele de discuri sau cu fluctuația componenței trupei, materiale precum „Dusk… and Her Embrace: The Original Sin” (1996) sau EP-ul „V Empire or Dark Faerytales in Phallustein” (1996), al cărei „Queen of Winter, Throned” a ajuns să fie inclusă în lista celor douăzeci de imnuri esențiale ale extreme metal-ului, clasament realizat de revista Kerrang! în 2006.

Încă de la începuturi, după cum mărturisesc membrii trupei, Cradle of Filth și-a asumat rolul de oracol al dark metal-ului, a cărui misiune este aceea de a explora ororile amorfe care mișună în umbra umanității, dezvăluind opulența și potențialul enorm deținut de păcatele capitale ale omenirii, de-a lungul secolelor de civilizație, îmbogățite de palidul romantism de care e capabil umanitatea și de nuanțe senzuale de grotesc.

Ultimul album, „Cryptoriana – The Seductiveness Of Decay”, este întruchiparea perioadei de renaștere creativă prin care membrii Cradle of Filth trec, perioadă care i-a adus către înălțimile furiei elegante, compozițiilor complexe și versurilor pline de mister cu care și-au captivat mereu audiența, toate acestea reunite, potrivit declarațiilor membrilor, în „cel mai mare efort de studio pe care l-au făcut până acum”. Așa cum o spune și Dani Filth, vocalul trupei, „albumul reprezintă un pas înainte sub aspect creativ, ce capitalizează succesul abordării muzicale regăsite în «Hammer Of The Witches», dar care sondează cu și mai mult curaj virulența adâncimilor sonore, pentru a realiza ceva cu adevărat unic, dar loial încarnărilor noastre muzicale anterioare”.

De la captivanta atmosferă melodramatică a primelor două piese „Exquisite Torments Await” și „Heartbreak And Seance”, cel de-al 12-lea album Cradle of Filth a adus expansiunea manifesto-ului sonor al trupei de-a lungul a nouă anti-imnuri complexe. După cum Dani Filth mărturisește: „albumul este saturat, la nivel liric și melodic, de ororile gotice ale Epocii Victoriene, titlul reflectând din plin acest lucru. «Cryptoriana» face referire la pasiunea sau obsesia nebună față de supranatural întâlnită în acea epocă, față de morminte și pasiunea față de macabru. Completarea titlului, «The Seductiveness Of Decay», subliniază această atracție față de moarte și de procesul auto-anihilării.” Iar următorul material promite să ducă încă și mai departe această sondare a întunecimilor și ororilor umanității.

Cradle of Filth (UK) va urca pe scena Rockstadt Extreme Fest 2020, alături de nume precum: Cattle Decapitation (SUA), Dyscarnate (UK), IN THE WOODS… (NO), Mayhem (NO), Kampfar (NO), Despised Icon (CA), Kataklysm (CA), Death Angel (SUA), The Black Dahlia Murder (SUA), Rotting Christ (GR), In Mourning (SE) sau Mephorash (SE).

Abonamente Rockstadt Extreme Fest 2020 sunt deja disponibile online, exclusiv pe iabilet.ro.

Perioadele de vânzare a abonamentelor REF 2020 sunt:

  • Pre-sale 3: 1.000 de abonamente la prețul de 270 lei/ buc., până la epuizarea stocului, dar nu mai târziu de 25.11.2019;
  • Pre-sale 4: 1.000 de abonamente la prețul de 310 lei/ buc., până la epuizarea stocului, dar nu mai târziu de 20.01.2020;
  • Pre-sale 5: 1.000 de abonamente la prețul de 350 lei/ buc., până la epuizarea stocului, dar nu mai târziu de 16.03.2020;
  • Pre-sale 6: 1.000 de abonamente la prețul de 390 lei/ buc., până la epuizarea stocului, dar nu mai târziu de 18.05.2020.
  • În ultimul prag de pre-sale online, cât și la intrarea în festival: abonamentele vor fi la prețul de 440 lei/ buc.

Pentru Rockstadt Extreme Fest 2020 vor fi disponibile și bilete pe zi, la prețul de 220 lei/ buc., ce vor fi puse în vânzare începând cu 29.06.2020.

Copiii cu vârste de până la 12 ani vor avea acces gratuit în interiorul festivalului dacă vor fi însoțiți de un părinte sau tutore legal cu abonament sau bilet valid.

Facebook event Rockstadt Extreme Fest 2020:

Atac sângeros la Cinema City din Timişoara. Actorul din film a fost înjunghiat în sală

Luni seara, în timpul fimului românesc „Pisica verde”, de la Cinema City din mall-ul Shopping City Timişoara, a izbucnit un mare scandal.

Atacatorul a făcut scandal şi la secţia de poliţie. Striga la poliţişti că el "are pile şi îi face pe toţi". Este vorba de o persoană de condiţie bună, acesta profesând ca jurist la Spitalului de Psihiatrie şi Pentru Măsuri de Siguranţă din localitatea timişeană Jebel.

„În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Bărbatul în vârsta de 36 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore”, a transmis IPJ Timiş.

Actorul Raul Andrici a rămas internat peste noapte la Spitalul Judeţean din Timişoara, iar celălalt tânăr înjunghiat a fost lăsat acasă.
Cei doi tineri înjunghiaţi la film au fost duşi la Spitalul Judeţean din Timişoara, ambii având numeroase tăieturi la nivelul braţelor şi picioarelor.

Unul dintre cei tăiaţi este actorul Raul Andrici, care joacă în filmul "Pisica verde" rolul unui criminal. El venise cu un văr să vadă filmul în care are un rol principal. Era vorba de debutul în cinematografie pentru tânărul actor.

Raul Andrici este absolvent al Liceului de Arte "Ion Vidu" (câştigător în acest an al unui premiu la Olimpiada Naţională de Arta Actorului) şi colaborator al Teatrului Naţional din Timişoara.

Andrici a fost tăiat la braţ şi la picior.
Inainte de finalul thrillerului românesc „Pisica verde”, care rula la Cinema City din Shopping City Timişoara, a avut loc un schimb de replici între un bărbat, în vârstă de 36 de ani, care făcea gălăgie şi mai mulţi spectatori, care îi cereau acestuia să facă linişte.

Enervat, individul s-a năpustit în primă fază cu pumnii pe spectatori, iar apoi a scos un cuţit de dimensiuni mici cu care a început să-i lovească pe cei din jur.

Doi tineri, în vârstă de 19 şi 23 de ani, au suferit mai multe tăieturi la nivelul braţelor, însă fără ca viaţa lor să fie pusă în pericol.

La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD care le oferă îngrijiri medicale. Martorii spun că se văd urme de sânge peste tot pe holul de la Cinema City.

“Mai erau cam cinci minute din film când unul din sală s-a ridicat în picioare şi a început să vorbească singur. Atunci s-a ridicat unul din spectatori şi l-a rugat să ne lase să ne uităm la film. Cred că era nebun, pur şi simplu vorbea fără noimă. Striga că el are 36 de ani…că el e nu ştiu cine…Atunci a sărit pe cei doi, mai întâi cu pumnii, apoi a scos un cuţit mic, un fel de briceag. A împuns victimele de foarte multe ori. Era sânge peste tot. Eu am ieşit să chem paza. Era un paznic care pur şi simplu nu a dorit să intervină, e incredibil. O altă fată a sunat la poliţie, iar cei de la Secţia 3 au venit foarte repede. Am văzut că unul din băieţi era în picioare, celălalt e întins în ambulanţă”, a declarat unul din martorii incidentului.  Martorii povestesc că doi bărbaţi care se aflau în mall l-au imobilizat pe agresor şi l-au ţinut până la apariţia poliţiştilor şi a jandarmilor.

Cuţitarul a fost reţinut de poliţiştii de la Secţia 3, care au ajuns în scurt timp la faţa locului.

sursa: adevarul

 

 

Coldplay a anunţat lansarea unui dublu-album printr-o scrisoare trimisă unui fan

Coldplay a anunţat lansarea unui dublu-album printr-o scrisoare trimisă unui fan

 

Trupa britanică Coldplay a anunţat lansarea unui dublu-album, primul material de studio al grupului din ultimii patru ani, printr-o scrisoare trimisă unui fan, informează BBC.

În mesajul tipărit, membrii trupei spun: „În ultimii o sută de ani sau ceva de genul, am lucrat la ceva numit Everyday Life”.

Albumul va împărţit în două, „Sunrise” şi „Sunset”, şi va fi lansat pe 22 noiembrie.

Scrisoarea a fost semnat de toţi cei patru membri ai trupei, iar destinatarul a crezut, iniţial, că este o farsă.

„Fake alert”, a scris Lena Tayara pe Twitter. Întrebându-se de ce ar trimite cineva aşa ceva, mai mulţi fani Coldplay i-au spus că pare autentică.

În ultimele zile, panouri de mari dimensiuni în care apăreau membrii trupei şi pe care era trecută data de 22 noiembrie au fost montate pentru scurt timp în Brazilia şi Spania.

Coldplay este cea mai bine vândută trupă britanică a secolului 21.

Cel mai recent album, „A Head Full of Dreams”, a fost vândut în peste 2 milioane de copii şi a fost promovat printr-un turneu care a cuprins 122 de concerte, care au generat încasări de 402 milioane de lire sterline. El a fost urmat de un EP, „Kaleidoscope”, şi de un proiect cu Pharrell Williams (Los Unidades).

VIDEO | Kanye West a anunţat o nouă dată de lansare a albumului „Jesus Is King”

Rapperul Kanye West a anunţat luni dimineaţă, pe Twitter, o nouă dată de lansare a albumului „Jesus Is King”, programată iniţial pentru 27 septembrie.

West, care a anunţat recent că s-a convertit la creştinism, a scris acum că discul va fi lansat vineri.

Rapperul a organizat trei petreceri în trei Detroit, Chicago şi New York, la care a fost audiat albumul, şi două show-uri, apoi a decis că nu este pregătit şi a amânat lansarea.

Pe 25 octombrie este programat să fie lansat şi filmul IMAX „Jesus Is King”, realizat anul acesta.

Recent, a ţinut o petrecere şi în Washington, iar în Chicago a fost invitat supriză la un concert Chance the Rapper, unde a cântat cu acesta „All We Got”.

Un alt album al lui West, „Yandhi”, era programat să fie lansat toamna aceasta, însă nu s-a materializat.

RSS
Follow by Email
Set Youtube Channel ID