Angelina Jolie va fi producător executiv al unui program pentru copii, care va fi difuzat la BBC din 2019, potrivit The Hollywood Reporter.
„Our World”, pe care îl va produce actriţa, va începe ca un program săptămânal de 10 episoade, cu scopul de a promova la nivel global educaţia în domeniul media pentru copiii cu vârste între 7 şi 12 ani.
Potrivit unei cercetări comandate de BBC, 7 ani este vârsta la care copiii încep să realizeze ce înseamnă ştirile şi 12,6 ani este media de vârstă a copiilor din Statele Unite care încep să utilizeze o reţea de socializare, aşa că timpul dintre cele două vârste „reprezintă o fereastră pentru a insufla copiilor importanţa de a pune întrebări şi de a dezvolta o gândire critică”.
„Nu a existat niciodată un moment când era mai important de a prezenta noii generaţii obiectiv, imparţial ştirile şi de a le explica factual evenimentele şi problemele care ne modelează lumea”, a spus Jolie. „Astăzi, copiii sunt expuşi la o mulţime de opinii, dar nu neapărat la informaţii care se bazează pe fapte şi care sunt fiabile”.
Actriţa a adăugat: „Ca mamă, sunt foarte încântată că BBC World Service face acest pas. Este important de asemenea pentur mine că acest proiect este unul global. Îi va ajuta tinerii din diferite ţări să se conecteze unii cu alţii, să conştientizeze mai bine şi să înţeleagă ştirile la nivel internaţional”.
Proiectul îşi propune să aibă o dimensiune globală, angajând copii din Argentina până în Zimbabwe. Va debuta cu o versiune în limba engleză, însă BBC va căuta parteneri de producţie pentru a extinde programul în mai multe limbi.
„Our World” va fi un proiect multimedia cu elemente digitale, inclusiv o emisiune TV de o jumătate de oră săptămânal.