Actorul britanic de teatru şi film Donald Moffat, cunoscut pentru rolurile din „Clear and Present Danger”, „The Thing” şi „HouseSitter”, a murit joi la vârsta de 87 de ani.
Moffat s-a născut pe 26 decembrie 1930, în Plymouth, Anglia, însă a devenit celebru în Statele Unite, după ce s-a mutat acolo în 1956.
Două dintre rolurile sale cele mai importante au fost a doi preşedinţi americani – Lyndon B Johnson, în „The Right Stuff” (1983) şi fictivul preşedinte Bennett, în „Clear and Present Danger” (1994).
S-a făcut remarcat în teatru încă de la începutul carierei, în 1967 primind două nominalizări la premiile Tony.
A studiat în Londra, la Royal Academy of Dramatic Arts, şi primele rolurile le-a interpretat pe scena Old Vic.
După ce s-a mutat în Statele Unite, a jucat în peste optzeci de seriale şi filme de televiziune, pe lângă lungmetraje artistice.
A jucat alături de Tom Hanks, în „The Bonfire of the Vanities” (1990), cu Steve Martin şi Goldie Hawn, în „HouseSitter” (1992), şi a fost tatăl lui personajului interpretat de Allison Janney în serialul „The West Wing”.
Un alt rol remarcabil al său a fost Ulysses S Grant, în spectacolul „A Few Stout Individuals”, prezentat în 2002 pe Broadway după piesa lui John Guare.