Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, anunţă că a semnat joi contractul de realizare a sălii multifuncţionale Arena Polivalentă, care urmează să fie cea mai mare sală de acest gen din România, cu o capacitate de 20.000 de locuri.

Trustul de Construcţii Metropolitane va realiza proiectarea şi execuţia, scrie pe Facebook Gabriela Firea. Compania Municipală Dezvoltare Durabilă a realizat studiul de fezabilitate, iar indicatorii tehnico-economici au fost aprobaţi în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Arena Polivalentă va avea şi 200 de locuri destinate persoanelor cu dizabilităţi, patru săli de conferinţe, centru de presă, o parcare subterană pentru 380 de autovehicule, iar în exterior vor putea fi parcate 20 de autocare, şase care de reportaj şi alte 30 de autovehicule. De asemenea, lângă sală vor exista cinci terenuri de sport în aer liber, se precizează în postarea menţionată.

„Astfel, Arena Polivalentă va putea găzdui competiţii de gimnastică, judo, lupte, tenis de masă, haltere, scrimă, volei, handbal, baschet, tenis, box, precum şi alte gale sportive, iar pentru concerte şi alte manifestări culturale se va putea amplasa o scenă în suprafaţă de circa 400 de metri pătraţi.

Prin studiul de fezabilitate se estimează un cost de aproximativ 138 de milioane de euro cu TVA pentru construcţia şi dotarea completă a arenei, iar proiectarea şi execuţia lucrărilor va dura 36 de luni”, arată edilul general.

Firea scrie că sala multifuncţională „va răspunde noilor tendinţe europene ale arenelor multifuncţionale” prin faptul că va avea spaţii destinate unor evenimente diverse, de la concerte live, la conferinţe şi congrese, dar „va respecta şi cerinţele federaţiilor naţionale sportive în vederea organizării de competiţii naţionale şi internaţionale” de nivel Liga Campionilor şi Jocuri Olimpice.

„Sala Polivalentă va putea fi comparată cu AccorHotels Arena din Paris (fosta Palais Omnisports) care are o capacitate de maximum 20.300 de locuri, iar în anul 2016 s-a situat pe locul 3 mondial la numărul de bilete vândute la evenimente”, conchide Gabriela Firea.

Lasă un răspuns