Dacă energia mulțimii adunată, joi, în fața scenelor de la Electric Castle ar fi putut fi capturată, probabil că Bonțida ar fi avut electricitate pentru restul anului. Energia celor 46.000 de oameni prezenți, în a doua zi de festival, pe domeniile castelului Banffy, a fost din plin resimțită de artiștii care, an de an, remarcă atât atmosfera de la castel, cât și primirea specială pe care le-o oferă fanii din România.
La Main Stage by Orange, Limp Bizkit a strâns zeci de mii de oameni care s-au distrat și au dansat alături de Fred Durst & company, unul dintre ei având și ocazia să urce pe scenă alături de trupă. Pe lângă propriile hituri, Limp Bizkit a surprins publicul și cu cover-uri după piese celebre ale unor trupe precum Metallica sau Guns’n’Roses. A fost cu siguranță „just one of those days” pe care nimeni din fața scenei principale nu le va uita vreodată.
Membrii CHVRCHES s-au declarat și ei încântați de publicul Electric și de atmosfera întregului festival, la care au apreciat lista diversificată de artiști pe care participanții îi pot urmări. „Să ai șansa să cânți pentru prima dată în această parte a Europei, să o faci împărțind scena cu Fred Durst și într‑o locație atât de specială cum e acest castel, se întâmplă rar, chiar și pentru o trupă aflată mereu în turneu, cum suntem noi”, spunea solista trupei, Lauren Mayberry.
Începând de joi, publicul redescoperă o scenă specială a festivalului, The Mill. Fosta moară a castelului va găzdui, sâmbătă, de la ora 22:30, un „secret gig”; organizatorii nu doresc să dezvăluie numele artistului invitat, dar cu siguranță va fi cineva al cărui show nu trebuie ratat.
Conexiunea extraordinară a artiștilor cu publicul electric este posibilă și datorită calităților tehnice ale scenelor și ale sistemului de sonorizare, un element esențial al oricărui festival de muzică. Acestea sunt de ultimă generație, create de unul dintre cei mai mari producători de profil din lume; spre exemplu, la o lățime de peste 80 de metri liniari și cu peste 650 de metri pătrați de LED-uri instalate, scena principală le garantează fanilor nu doar un sunet perfect, ci și o experiență vizuală de vârf.
Aceasta este scena pe care, astăzi, urcă unul din numele care nu mai are nevoie de nicio prezentare: Florence and The Machine este nu doar un fenomen, ci și o dorință împlinită pentru zeci de mii de fani Electric Castle care au menționat această trupă în topul artiștilor pe care și-ar dori să îi poată vedea live la Cluj. Dincolo de stilul indie rock, Florence and The Machine sunt renumiți pentru producțiile lor excentrice, cu mult dramatism, dar și pentru calitățile vocale extraordinare ale lui Florence Welsh, care i-au făcut remarcați inițial în Marea Britanie, prin intermediul BBC, iar apoi la nivelul unui fenomen mondial. Concertul Florence and The Machine va fi interpretat live, în limbaj mimico-gestual, de Amber Gallloway Gallego, pentru persoanele cu hipoacuzie.
Programul scenei principale începe însă mai devreme, de la ora 17. Pentru a sprijini artiștii și trupele din România, organizatorii au decis ca o trupă autohtonă să deschidă show-ul pe scena principală în fiecare seară, iar astăzi este momentul CTC. Vor urma „rezidenții de la Bonțida”, Dub Pistols, The Vaccines, trupa indie rock ce ajunge cu cel mai recent album, Combat sports, iar de la ora 23:15 Sigma, la a doua lor prezență în Electric Castle.