Peste 65.000 de persoane s-au aflat în public, în a treia zi a Festivalului Neversea, care se desfăşoară pe o plajă din Constanţa. Printre artiştii care au concertat s-au numărat Delia, Jessie J, Steve Aoki, ultimii doi coborând la un moment dat printre fani.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, cea de-a treia zi a Festivalului Neversea s-a încheiat cu un răsărit acompaniat de regele torturilor, Steve Aoki. Artistul s-a simţit atât de bine pe scena de la Neversea, încât la un moment dat a coborât printre zecile de mii de fani aflaţi în faţa scenei.
Steve Aoki live at Neversea 2019
Steve Aoki live at Neversea 2019
Publicată de Neversea pe Sâmbătă, 6 iulie 2019
“Neversea se află în topul festivalurilor care mi-au ajuns aproape de suflet, pe lângă Untold. Mi-am dorit foarte mult să vin şi în acest an aici pentru că mă simt incredibil şi cred că fanii văd şi simt asta. Îmi place enorm energia oamenilor de aici şi de fiecare dată mă încarc pozitiv la Neversea”, a declarat Steve Aoki.
Un alt artist aşteptat în cea de-a treia seară a festivalului Neversea a fost Jessie J. A făcut un show impresionant, iar la un moment dat artista a coborât în mijlocul spectatorilor.
Jessie J live at Neversea 2019
Jessie J live at Neversea 2019
Publicată de Neversea pe Sâmbătă, 6 iulie 2019
“Nu mă aşteptam să găsesc atât de mulţi oameni în faţa scenei. Am avut emoţii incredibile, dar constructive pentru că m-am simţit atât de bine pe scenă. Mi-aş dori să revin aici, să cânt în faţa acestui public minunat”, a declarat Jessie J.
DJ-ul american KSHMR le-a oferit aseară o surpriză participanţilor şi a remixat o piesă din repertoriul tradiţional românesc, “Noi suntem români”, cântată de Nicolae Furdui Iancu.
KSHMR – Noi suntem români | Neversea 2019
You think you’ve seen everything, but then KSHMR does this and gets to your ❤️heart instantly.
Publicată de Neversea pe Duminică, 7 iulie 2019
“Fanii au fost în extaz şi au cântat fiecare vers. Artistul iubeşte România şi mai mult decât atât a încercat să vorbească cu fanii în limba română. Un spectacol nonconformist a avut dj-ul de origine bosniacă Salvatore Ganacci, cunoscut pentru stilul său inconfundabil în care se desfăşoară atunci când este pe scenă”, au precizat organizatorii.
Debutul zilei cu numărul trei a fost făcut de pe scena principală de Vladimir, urmat de Manuel Riva, Delia, Jessie J, KSHMR, Salvatore Ganacci şi Steve Aoki.
Show-urile lui Vladimir, Manuel Riva, Delia, Jessie J si Steve Aoki au putut fi urmărite live pe pagina de facebook şi canalul de YouTube Neversea.
Pe celelalte scene au concertat peste 30 de alţi artişti printre care Sublee, Jamie Jones, Dubfire, YOKOO, Marwan, Grasu XXL, CTC+ Friends, Flux Pavilion şi mulţi alţii. Numărul exact de persoane participante la a doua ediţie a festivalului Neversea 2019 va fi comunicat la finele celor patru zile de festival, au mai precizat organizatorii.
Ei au mai spus că biletele de o zi mai pot fi cumpărate de pe neversea.com sau de la intrarea din festival.
Festivalul Neversea a început joi după-amiază şi se va încheia luni dimineaţa.