Cameron Douglas a publicat mai multe fotografii cu bunicul său într-un cort pus în grădina casei sale. „Acest om incredibil, bunicul meu, e o sursă de inspiraţie constantă. A mers cu cortul la 102 ani”, a scris Cameron (40 de ani), în dreptul imaginilor.

Nepotul lui Kirk, Cameron, a publicat o serie de imagini cu bunicul său în cort, în grădina vilei
foto: Instagram

 

Desigur, veteranul actor a avut condiţii de cinci stele în cortul pus lângă piscina vilei sale. Din poze, se vede cum Kirk stă într-un cort spaţio, pe o saltea imensă, cu perne şi o pătură pufoasă care să îi ţină de cald. Însă imaginile cu starul care se bucură de aerul primăverii au emoţionat internauţii.

La 102 ani, Kirk Douglas face încă sport

Kirk Douglas a împlinit 102 ani în decembrie, iar cu câteva luni înainte, fiul lui, Michael a povestit că actorul încă face sport la vârsta sa. „Are un antrenor, face sport la 101 ani. Îmi amintesc cum tata avea 90 de ani şi lucra cu un antrenor de 30, 40 de ani. M-am dus la el într-o zi şi era supărat, l-am întrebat de are şi mi-a spus că i-a murit antrenorul. Când l-am întrebat câţi ani avea, mi-a spus că 94”.

Kirk Douglas, Michael Douglas

Kirk Douglas arată încă bine pentru vârsta lui, împreună cu fiul său, Michael Douglas,

Kirk Douglas a fost sărbătorit la vârsta veneralbilă de celebrul lui fiu, Michael Douglas
Foto: Instagram

Michael a mai dezvăluit, conform dailymail.co.uk, că Kirk este la pas cu noua tehnologie. „A descoperit FaceTime şi îl foloseşte mereu.

De-a lungul carierei sale prodigioase, Kirk Douglas a apărut în peste 90 de filme şi are o avere de 60 milioane de dolari. A fost însurat din 1943 până în 1954 cu Diana Dill, care i-a dăruit doi fii, Michael şi Joel (71 de ani). Din 1954, este însurat cu Anne Buydens (99 de ani).

Născut la 9 decembrie 1916, la Amsterdam, statul New York, Kirk Douglas a fost campion la lupte în tinereţe şi l-a avut ca rival pe celebrul Burt Lancaster.

În filmele sale, şi-a demonstrat mereu aptitudinile fizice excepţionale. Din păcate, însă, a avut şi mari probleme: un accident de elicopter, din care a scăpat în mod miraculos, un AVC, în 1996, care l-a lăsat paralizat parţial, o criză cardiacă, în 2001.

Şi totuşi, în prezent, la 102 ani, starul este încă în putere şi nu a ezitat să denunţe atitudinea preşedintelui Donald Trump. În 2012, Kirk Douglas a scris o carte intitulată “I’m Spartacus”.

Lasă un răspuns