THE FAVOURITE / FAVORITA, din 22 februarie, pe marile ecrane din tara, câştigatorul a şapte premii BAFTA, castigator la Grand Jury Prize din 2018, la Festivalul International de Film de la Venetia.

Lungmetrajul „The Favourite”, care primise 12 nominalizări, a câştigat şapte premii, inclusiv la categoriile „cel mai bun film britanic”, „cea mai bună actriţă în rol principal” (Olivia Colman) şi „cea mai bună actriţă în rol secundar” (Rachel Weisz). 


Nominalizat la 10 premii Academy Awards incluzand Best Picture. Castigator la Grand Jury Prize din 2018, la Festivalul International de Film de la Venetia. 

Regia: Yorgos Lanthimos

Distributie: Emma Stone, Rachel Weisz, Joe Alwyn, Olivia Colman, Nicholas Hoult

Începutul secolului al XVIII-lea. Anglia este în război cu francezii. Cu toate acestea, cursele cu rațe și degustarea de ananas sunt activități care prosperă.

Fragila regină Anne (Olivia Colman) ocupă tronul, iar prietena ei, Lady Sarah (Rachel Weisz), guvernează țara în locul ei, în timp ce are grijă de sănătatea și de caracterul schimbător al Annei.

Atunci când Abigail (Emma Stone) sosește la palat în postura de servitoare, farmecul ei o cucerește pe Sarah, care o ia sub aripa ei. Astfel, Abigail întrevede o șansă de a se întoarce la rădăcinile ei aristocratice.

În timp ce problemele politice devin destul de consumatoare pentru Sarah, Abigail descoperă oportunitatea de a deveni însoțitoarea reginei.

Prietenia lor înfloritoare îi oferă șansa să-și îndeplinească ambițiile și nu va lăsa nicio femeie, bărbat, politică sau iepure să îi stea în cale.


Cold Pursuit / ,,Ucide-i cu sânge rece”

Un veritabil simbol al filmelor de acţiune, Liam Neeson revine în forţă pe marile ecrane, în „Ucide-i cu sânge rece”, un remake al unui hit de box office norvegian, care din 22 februarie promite un mix incredibil de scene explozive, cu umor de cea mai bună calitate.

,,Personajul meu alege calea răzbunării, însă nu are idee în ce se bagă. Crede că pleacă în căutarea tipului care i-a ucis fiul, când în realitate se trezeşte prins într-un vortex de răzbunare şi violenţă.

E incredibil că totul e relatat printr-un desăvârşit umor negru, dacă vă puteţi imagina”, declară Liam Neeson despre rolul său din „Ucide-i cu sânge rece”.

Toate problemele par să fi înghețat sub stratul uriaș de zăpadă în acest orășel nordic.

Nels Coxman (Liam Neeson), cetățean model și familist convins, este pus la grea încercare în momentul în care fiul sau este găsit mort în circumstanțe foarte misterioase. Răzbunarea devine principala lui preocupare și rând pe rând își face dreptate singur executându-i pe cei pe care îi consideră vinovați.

În regia lui Hans Petter Moland, cel care e responsabil şi de filmul original, ,,In Order Of Disappearance”, care s-a bucurat de un incredibil succes de casă în Norvegia, „Ucide-i cu sânge rece” îl are ca producător pe Michael Shamberg, un om care după ce a tradus ,,Pulp Fiction”, ,,Out of Sight” şi ,,Get Shorty”.

Alături de Neeson, din distribuția „Ucide-i cu sânge rece” mai fac parte Emmy Rossum și Tom Batman, iar filmul are premiera pe marile ecrane începând cu 22 februarie. Un film distribuit de Vertical Entertainment si cofinanţat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene (Creative Europe Media).

„Vice” / „VICELE” 2018

Vice e povestea lui Dick Cheney (Christian Bale), un fin cunoscător al sistemului birocratic din Washington, care ajunge în mod discret să posede o putere politică imensă, ca Vicepreședinte in echipa prezidenţială a lui George W. Bush.

Dick Cheney devine cel mai puternic om din SUA și contribuie în mod decisiv la impunerea unei noi ordini mondiale. Consecințele acțiunilor sale le resimțim până azi.

Alert, caricatural și, din păcate, cam superficial. „Vice” este un fel de „House of Cards” mai apropiat de realitate, dar privit dintr-un unghi destul de subiectiv, ceea ce îl cam discretizează pe tânărul regizor Adam McKay.

Nu și dacă ești american și, din întâmplare, îl urăști din tot sufletul tău pe Trump și pe toți republicanii săi, cu tot cu Bush, seniorul și juniorul deopotrivă, precum și pe „maleficul” VICEpreședinte (de aici vine titlul filmului, de fapt, aluzia la „viciu” fiind doar o slabă subtilitate), acest Darth Vader care, pâș-pâș, a preluat frâiele „Imperiului” American în fatidica zi de 11 septembrie 2001.

Adam McKay a uimit Hollywood-ul în 2015 cu drama comică „The Big Short”, cu care a încasat și un Oscar pentru cel mai bun scenariu, înainte de asta neremarcându-se cu nimic special decât ca un scenarist de mâna a doua, fiind autorul sketchurilor comice „Saturday Night Live” și al producției Marvel „Ant-Man” (2015).

Talentul lui McKay stă în abilitatea de a găsi comedia și suspansul în tragedii, ori chiar în întâmplări, în esență, banale, poveștile care-l inspiră și îl pasionează fiind, din câte se pare, evenimentele politico-economice, cu precădere cele de după anii 2000.

Cu „The Big Short”, McKay a pus lupa pe brokerii care au provocat Criza Economică în anii 2006-2007, iar acum, cu „Vice”, atenția lui se îndreaptă spre un personaj real despre care se spune că a fost adevăratul conducător din umbră al SUA în timpul mandatului președintelui George W. Bush.

Pelicula e un vârtej de comedie în mijlocul unui tsunami catastrofal, însă structura antrenantă și inedită a filmului focusează mai degrabă pe parcursul latent spre Putere al unui singur om.

Aici intervine Christian Bale, în rolul vicepreședintelui insipid și șmecher Dick Cheney, care se remarcă cu o performanță actoricească de zile mari, surclasându-și singur rolul memorabil din „American Psycho”.

Lara. Aribelle și mâna destinului

Aribelle (Ari) este o adolescentă amnezică rătăcită într-o metropolă plină de pericole, Lost City, având doar hainele de pe ea și un medalion în formă de inimă. Aceasta îl întâlnește pe Hugo, un puști orfan foarte descurcăreț care devine cel mai bun prieten al ei.

Într-o situație destul de amuzantă Ari împrumută numele de Lara din cauză că nu-și poate aminti numele ei real.

Acțiunea se petrece în două orașe: Capital City și Lost City, înainte de accident și după accidentul în care Lara își pierde memoria și ajunge în Lost City.

Cei doi, Lara și Hugo trec prin tot felul de peripeții și ajung la orfelinatul orașului.

Fausta, directoarea orfelinatului este cu adevărat malefică și are planurile ei legate de Lara și Hugo.

Inspectorul Vlad Munteanu se implică în cazul Larei și face tot posibilul să o ajute. La fel și Sarah, o polițistă care e pe urmele ei încercând să o salveze atunci când e răpită. Medalionul Larei este un laitmotiv, aceasta fiind foarte atașată de el fiindcă simte că e singura ei legătură cu trecutul.

Lara nu știe însă că Linda, cel mai bun asasin al unei agenții este pe urmele ei având ordin să recupereze microcipul din medalion și să o anihileze. În momentul în care se vor întâlni vor descoperi ceva uimitor.

Coconut, micul dragon – Aventuri în junglă / Der kleine Drache Kokosnuss – Auf in den Dschungel!  (2018)

Va fi cea mai tare vacanţă din lume! Micuţul dragon Coconut de-abia aşteaptă să plece în tabără cu cei mai buni prieteni, Oscar şi Matilda. Însă Dragonii de Apă şi plantele carnivore le stau în cale, iar vacanţa se transformă într-o aventură neaşteptată.

Lasă un răspuns