”Trenurile pe magistrala 5 vor începe să circule din luna mai… de probă, fără călători”.

Directorul general al Metrorex, Dumitru Şodolescu, nu dă prea multe speranţe nici în acest an pentru ca bucureştenii din Drumul Taberei să aibă metrou în cartier.

Metrorex a organizat ieri un tur prin patru staţii: Romancierilor, Valea Ialomiţei, Brâncuşi şi Râul Doamnei, ultimele spre Drumul Taberei, dintre cele 12 ale magistralei.

Acestea sunt aprope gata, ca şi depoul din zona Râul Doamnei şi spaţiile tehnice. 

Brâncuşi. Motivele tradiționale domină stația Foto: Sever Gheorghe

”Până la sfârşitul lunii martie vom termina de pus linii pe întrega magistrală iar până în iunie-iulie vor fi gata şi staţiile.

Până în septembrie se vor mai face finisaje şi lucrăm la probele de trafic”, explică mai marele metroului, care îşi aduce aminte cu greu când ar fi trebuit să fie predată la cheie magistrala 5, care să facă legătura între Drumul Taberei şi Universitate.

În cele din urmă îi ies calculele şi recunoaşte că 2015 era termenul.

Romancierilor. Aici mai sunt necesare lucrări la peroane Foto: Sever Gheorghe

În cele patru staţii lucrează ici-colo câte un munctitor, în loc de turnicheţii pentru acces sunt puse semne.

„Aparatele le montăm la sfârşit pentru a nu stânjeni lucrările. Circulaţia de suprafaţă în Drumul Taberei va fi reluată eşalonat din iulie-august.

Am fi putut fi gata până la sfârşitul anului, dacă s-ar rezolva până cel târziu în august contestaţiile licitaţiilor pentru sistemul de automatizare a metroului”, promite Şodolescu. 

Valea Ialomiţei. Este cea mai avansată, iar trenul pare să vină în orice moment Foto: Sever Gheorghe

Directorul de investiţii, Constantin Mustăţea, ne explică cum se vor face probele de trafic.

Astfel, întâi va fi pus pe şine un vagon de gabarit, special pentru testarea şinelor.

Apoi, vor fi testate pe diferite porţiuni rame cu câte două vagoane, goale. “Nu se poate însă vorbi de teste cu călători fără instalaţii de automatizare”, precizează Mustăţea.

Râul Doamnei. Depoul situat după stație este în faza finisajelorFoto: Sever Gheorghe

Odată cu inaugurarea magistralei 5, reţeaua de metrou bucureşteană va ajunge la 78 de kilometri şi 63 de staţii în total. 

Lasă un răspuns