Chitaristul şi solistul Lindsey Buckingham, fost membru al grupului Fleetwood Mac, a fost supus unei operaţii pe cord deschis, iar în prezent se recuperează acasă.
Buckingham a fost operat săptămâna trecută, potrivit soţiei lui, care a publicat un mesaj pe Twitter.
Kristen Buckingham a scris: „Se recuperează acum acasă şi în fiecare zi este tot mai puternic. În timp ce el şi inima lui sunt bine, operaţia i-a afectat corzile vocale. Nu este clar dacă este ceva permanent, dar noi sperăm să nu fie”.
„Ultimul an a fost foarte stresant şi dificil pentru familia noastră. (…) Abia aşteaptă se se recupereze şi să lase totul în spatele lui”, a adăugat ea.
Muzicianul a anunţat, în decembrie 2018, că a ajuns la o înţelegere cu foştii săi colegi din Fleetwood Mac privind procesul pe care el l-a intentat după ce a fost dat afară din trupă înaintea turneului mondial, la începutul aceluiaşi an.
Lindsey Buckingham s-a alăturat trupei în 1975 şi a cântat cu Fleetwood Mac până în 1987. Alături de Mick Fleetwood, John McVie, Christine McVie şi Stevie Nicks a lansat „Rumors” (1977), cel mai de succes album al grupului, care a fost vândut în peste 40 de milioane de copii.
Buckingham a revenit în trupă în 1997, iar în 2017 a lansat un album, duet cu McVie.
Ca artist solo, Buckingham a lansat şase albume de studio şi recent începuse turneul de promovare a colecţiei „Solo Anthology: The Best of Lindsey Buckingham”. Concertele pe care le avea programate au fost suspendate.