Actriţele Julianne Moore şi Michelle Williams, muze ale noilor cineaşti independenţi, au lansat ediţia 2019 a Festivalului de Film de la Sundance, marcat în deschidere de retragerea anunţată de fondatorul său, Robert Redford, care îşi doreşte să se implice mai puţin în organizare, potrivit AFP. 

În timpul tradiţionalei conferinţe de presă de deschidere, actorul din „Cacealmaua/ The Sting” şi „Departe de Africa/ Out of Africa”, în vârstă de 82 de ani, a apărut singur pe scenă şi le-a spus jurnaliştilor: „După ce am făcut asta timp de 34 de ani, de când a fot lansat festivalul, cred că am ajuns într-un punct în care pot să am un rol diferit”. 

Robert Redford, president and founder of the Sundance Institute, addresses reporters during the opening day press conference at the 2019 Sundance Film Festival, Thursday, Jan. 24, 2019, in Park City, Utah. (Photo by Chris Pizzello/Invision/AP)

Aproape 120 de lungmetraje vor fi prezentate până pe 3 februarie la Sundance, unde sunt aşteptate numeroase vedete, printre care Emma Thompson, Hilary Swank, Viola Davis, Jake Gyllenhaal, Toni Collette, Annette Bening, Demi Moore, Keira Knightley sau Zac Efron.

Figură tutelară a festivalului pe care l-a creat în urmă cu peste 30 de ani din Park City, localitate în munţii din Utah (vest), Robert Redford a explicat că vrea să petreacă mai mult timp cu cineaştii invitaţi la Sundance. „Am petrecut mult timp să vă prezint festivalul, dar cred că nu mai are nevoie de introducere, merge pe propriile picioare”, a adăugat el. 

Robert Redford nu va mai asigura gestionarea zilnică a Festivalului, nici selecţia filmelor, dar această „retragere” anunţată este legată de decizia actorului de anul trecut prin care spunea că pune capăt carierei în cinema odată cu lansarea lungmetrajului „The Old Man and the Gun”, care a avut premiera în octombrie în Statele Unite.

Hollywood-ul a speculat o eventuală nominalizare a sa la un premiu Oscar pentru rolul hoţului cu inimă mare – Redford a fost premiat cu statueta în calitate de regizor, dar niciodată ca actor – însă Academia Americană de Film l-a preferat pe un alt veteran al cinematografiei americane, Sam Elliot. 

Festivalul propriu-zis a început cu prezentarea, în avanpremieră mondială, a filmului „After the Wedding”, remake al filmului danezei Susanne Bier, cu Julianne Moore şi Michelle Williams în rolurile principale. 

Cele două actriţe, obişnuite ale festivalului, au explicat pe covorul roşu pentru AFP ataşamentul lor pentru acest eveniment. „Sensibilităţile noastre au fost marcate de acest gen de filme şi aici ne-am petrecut o parte esenţială a carierei noastre, aşa că, bineînţeles, este foarte important”, a declarat Julianne Moore, care este însoţită de soţul ei, Bart Freundlich, regizorul peliculei ”After the Wedding”.

„De mult timp vin aici şi este un spaţiu formidabil pentru cinema-ul independent în Statele Unite, pentru a-l dezvolta şi a-l celebra, şi este plăcut să mă întorc”, a declarat Michelle Williams. „Este cu adevărat un loc ospitalier, călduros”, a adăugat ea. 

Cât despre film, care este despre o responsabilă a unui orfelinat din India şi despre o binefăcătoare bogată din New York, Julianne Moore a afirmat că este „complicat şi uman. Seamănă cu viaţa. Şi asta caut mereu la un rol”. 

La festival vor fi prezentate mai multe documentare axate pe actualitate, fie că sunt despre decăderea lui Harvey Weinstein („Untouchable”), scandalul Cambridge Analytica („The Great Hack”) sau irezistibila ascensiune a Alexandriei Ocasio-Cortez, tânăra parlamentară democrată recent aleasă în Congresul american („Knock Down the House”).

Un documentar-eveniment în două părţi, „Leaving Neverland”, ar trebui să stârnească rumoare, dezvăluind mărturiile a doi tineri care îl acuză pe Michael Jackson că i-a agresat sexual pe când erau minori. 

Ediţia 2019 a Festivalului de Film de la Sundance va fi mai feminină decât a fost vreodată: în ansamblul proiecţiilor, 47% dintre ele au fost create sau realizate de femei, potrivit organizatorilor. 

Lasă un răspuns