Ricky Gervais s-a oferit să fie gazda ceremoniei Oscar 2019 după ce Kevin Hart a renunţat şi a promis să nu jignească pe nimeni, scrie nme.com. 

Actorul britanic Ricky Gervais, care a prezentat de mai multe ori gala Globurilor de Aur, le-a transmis un mesaj pe Twitter  celor de la Academia Americană de Film. El s-a oferit să fie gazda show-ului: „Promit să nu jignesc pe nimeni, nici chiar pe Mel Gibson, pe care l-aţi nominalizat anul trecut”. 

Gervais a făcut sugestia după ce Kevin Hart a anunţat că renunţă să mai prezinte ceremonia. El a fost acuzat că a scris în 2010 pe Twitter comentarii homofobe, mesaje care au fost redistribuite la începutul acestei săptămâni. 

„Am ales să renunţ la rolul de gazdă a galei premiilor Oscar. Nu doresc să distrag atenţia într-o noapte în care ar trebui să fie sărbătorite atâtea talente. Îmi cer iertare faţă de comunitatea LGBTQ pentru cuvintele mele lipsite de sensibilitate din trecut. Îmi pare rău că am rănit oameni. Evoluez şi vreau să continui să fac asta. Scopul meu este să aduc oamenii laolaltă, nu să îi despart. Transmit multă dragoste şi aprecierea mea Academiei. Sper să ne vedem din nou”, a anunţat Hart pe Twitter. 

Însă, în ciuda dorinţei lui Gervais de a găzdui ceremonia, actorul nu crede că are şanse să fie ales. 

„Stai liniştit, Bill Cosby are mai multe şanse decât mine”, i-a răspuns el unui fan. 

El l-a criticat aparent pe Hart, scriind: „Singura dată când mă simt jignit de actori este atunci când îşi cer scuze”. 

„Când spun că mă simt jignit de comedianţii care îşi cer scuze, mă refer la cei care spun glume, nu la cei care violează oameni”, a scris pe Twitter britanicul. 

Gervais a admis anterior dorinţa sa de a găzdui gala Oscar în 2016, glumind că va fi „un carnagiu”. 

Lasă un răspuns