Simona Halep a vorbit despre ţara natală şi a mărturisit ce ar schimba în România, dacă ar avea puterea de a face asta.
Într-un interviu pentru prosport.ro, liderul mondial WTA a făct câteva mărturisiri importante:
Avem o ţară frumoasă, avem foarte multe locuri superbe, unde mă duc când vreau să mă odihnesc, la munte, la mare, acolo unde am crescut.
Pot să spun cu voce tare că sunt mândră că sunt româncă.
Noi, românii, suntem talentaţi şi putem face multe. Dacă aş putea, aş schimba sistemul din tenis, aş face ceva pentru copiii care au nevoie. Este un sport scump, nu e uşor să-l practici, aş face mult mai multe terenuri de tenis şi, poate că sunt un pic egoistă, aş face o arenă de tenis unde să joace echipa României de Fed Cup, mai ales că suntem în Grupa Mondială acum.
Ar fi fost frumos să avem un teren mare. România m-a ajutat fiindcă aici m-am născut şi am avut o educaţie frumoasă, le mulţumesc părinţilor mei.
Este o ţară frumoasă, cu oameni talentaţi şi de aici am avut şansa să ajung acolo unde sunt, pentru că sunt româncă şi sunt talentată.