După șase ani de „Las Fierbinți”, Mihai Mărgineanu aduce coloana sonoră a popularului serial pe scena Sălii Palatului, dar și pe un nou CD ce va apărea la anul și va fi intitulat „Fum de tavernă”.
Simpaticul „Ardiles”, a cărui muzică îmbracă fiecare episod din filmul de televiziune, strânge laolaltă pe noul său album toate temele muzicale din film, inclusiv bine-cunoscutele melodii „Zarița” ori „Dragostea rurală”.
„Imediat după Dragobete, pe 25 februarie 2019, după ce bucureștenii se scutură de romantism, îi aștept la Sala Palatului, unde voi cânta cap-coadă cele mai cunoscute melodii ce însoțesc serialul «Las Fierbinți»”, a declarat Mărgineanu.
„Nu vor lipsi din concert «Gore din Chitila», «Jeana», «Paraschiva», «Mă iubește femeile» ori ceva «Melci, scoici, raci…»”, mai spune Mărgineanu, care are de gând să organizeze, după spectacolul de lansare a noului album, un nou turneu național.
„Tot unul dedicat «muzicilor» pe care le-am făcut pentru «Las Fierbinți»”, adaugă polivalentul personaj-muzician, actor, inginer, tată, dar și pilot.