Comunitatea Pădurea Bucureşti şi Go4Fun România organizează sâmbătă o acţiune de combatere a ambroziei şi de ecologizare a digului şi insulei Lacul Morii.
Voluntarii au pregătit 200 de saci pentru a strânge gunoaiele pe fracţii (sticlă, hârtie, metal şi plastic) şi a aduna ambrozia.
„Hai la smuls ambrozia şi la curăţenie, cu distanţare socială garantată! Pe 20 şi 27 iunie strângem gunoaiele de pe digul Lacul Morii din sectorul 6, pe fracţii (sticlă, hârtie, metal, plastic) şi facem aplicaţii practice de scos ambrozia, până nu e prea târziu. Preferabil să veniţi cu mănuşi, măşti şi ceva unelte, dacă aveţi, sau vă oferim noi mănuşi şi sape”, i-au îndemnat organizatorii pe cetăţeni.
Cele aproape 100 de persoane care au anunţat că vor să participe la acţiunea civică se vor întâlni la ora 9:30 la intersecţia Calea Crângaşi cu digul Lacul Morii, colţ cu Parcul Crângaşi.
„Acţiunea este pur cetăţenească şi nu gustăm implicarea politică”, avertizează organizatorii.
Evenimentul este sprijinit de Salvaţi Lacul Morii şi Ambrozia.info.