De săptămâna viitoare, vom putea călători în unele țări, fără să mai fie nevoie să stăm în izolare, la întoarcere.

Regula va fi valabilă doar în cazul acelor state care au puține cazuri de noi îmbolnăviri.

Deocamdată, guvernul încă mai analizează relaxarea condițiilor de circulație, dar știm că decizia se va baza pe un coefiecient de risc.

Deși Institutul Național de Sănătate Publică a calculat deja coeficienții pentru fiecare țară, autoritățile nu au dorit să facă încă publică această listă. Prin urmare, echipa Știrilor Pro TV a făcut, la rândul ei, calculele, respectând algoritmul, adică a făcut media cazurilor noi înregistrate în fiecare țară în ultimele 14 zile, potrivit cifrelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, și aobținut apoi coeficientul de risc raportat la un milion de locuitori.

Mai jos se află harta colorată în funcție de coeficientul pentru fiecare țară, unde cu verde sunt țările în care teoretic am putea călători fără restricții, precum Austria, Elveția, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Norvegia, Croația sau Malta, iar cu roșu cele pentru care vom intra în continuare în izolare la întoarcerea acasă, iar în această categorie rămân Italia, Spania, Franța, Portugalia sau Marea Britanie.

Țărila cu puține cazuri de noi îmbolnăviri, deci țările cele mai sigure, sunt Croația, Slovacia, Slovenia, Malta, Letonia, Lituania, Elveția, Austria, Grecia, Bulgaria, Cipru, Norvegia, Finlanda dar și, la limită, Germania și Cehia, care au coeficienți foarte apropiați de 5.

Țările care au în continuare foarte multe cazuri zilnice și nu se încadrează încă în condiția impusă de autoritățile române sunt Italia și Luxembourg, care au totuși un coeficienți foarte apropiați de 5, dar și Spania, Franța, Portugalia, Marea Britanie, Polonia, Olanda, Belgia, Danemarca, Suedia, Serbia, Turcia, Moldova, Ucraina, Irlanda, Estonia și Israel.

Pe lângă relaxarea privind călătoriile, autoritățile au mai permis alte câteva lucruri. De pildă, va veți putea plimba pe stradă în grupuri de șase și nu de trei, ca până acum, și veți putea face sport, de asemenea, în grup de șase persoane, nu doar trei.

În plus, se pot redeschide centrele de tratament balnear, mall-urile, sălile de sport, grădinițele sau piscinele exterioare. Se permit și petreceri private cu 20 de oameni în interior și 50 în exterior. Măsurile se aplică de luni, 15 iunie.

Lasă un răspuns