Ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache, a declarat luni la Digi24 că un număr „consistent” de muncitori sezonieri români urmează să sosească în perioada următoare în Marea Britanie, dar a precizat că statul român nu are nicio implicare în organizarea acestor transporturi.

Pe de altă parte, ambasadorul se declară îngrijorat de condiţiile oferite acestor muncitori, pe care îi sfătuieşte să se uite foarte atent la contracte. În acelaşi timp, ambasadorul mărturiseşte că îi este „foarte teamă” că, la sfârşitul perioadei de muncă, sarcina repatrierii acestor cetăţeni va reveni statului român.

”Am ştiinţă de faptul că începând cu această săptămână, vor exista – ştiu eu, pe surse neoficiale – 3 zboruri destul de consistente cu muncitori sezonieri, evaluările fiind că în următoarele săptămâni vom avea cel puţin vreo 20 de zboruri”, a declarat ambasadorul Dan Mihalache, luni, la Digi24.

Mihalache a precizat că, din punct de vedere al dialogului oficial, o solicitare de aducere la muncă în Marea Britanie a unor cetăţeni români nu a existat la nivelul Ambasadei şi nici la nivelul autorităţilor române, deci ceea ce va urma în următoarele săptămâni excede dialogul guvernamental.

„Ceea ce le-aş recomanda, însă, cetăţenilor români sunt două lucruri: în primul rând să se uite cu foarte mare atenţie la contractele care stau la baza acestor munci sezoniere – din punct de vedere al validităţii lor, din punct de vedere al condiţiilor de transport, din punct de vedere al eventualelor condiţii de repatriere, din punct de vedere al condiţiilor de cazare; iar al doilea lucru, le recomand să nu răspundă cererii unor persoane fizice care n-au niciun fel de competenţe în a organiza acest schimb de forţă de muncă”, avertizează ambasadorul.

Pe de altă parte, diplomatul mărturiseşte că singurul lucru de care îi este „foarte teamă” este că la sfârşitul acestui proces, sarcina repatrierii şi a reglării situaţiei acestor oameni să cadă tot în sarcina statului român.

Lasă un răspuns