Autostrada A2 rămâne închisă și în această dimineață, dar și zeci de drumuri naţionale şi judeţene sunt, de asemenea, închise din cauza ninsorii şi a viscolului, anunţă Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
Autostrada A2, închisă din cauza ninsorii. Astfel, de la km 10+600m (București) – km143 (Fetești) şi pe tronsonul Cernavodă (km 160) – Constanța ( km 212), traficul auto este închis.
Douăzeci de localităţi din judeţul Constanța sunt fără electricitate, iar după ora 5,00 au fost închise DN 2A şi autostrada A2 pe tronsonul Constanţa – Cernavodă, din cauza vântului puternic şi a zăpezii, a informat, joi dimineaţa, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”.
„20 localităţi au rămas fără energie electrică, fiind afectaţi 9.968 de clienţi. Începând cu ora 5,15 s-a închis drumul DN 2A”, au transmis reprezentanţii ISU Constanţa.
O ambulanţă a rămas înzepezită în judeţul Constanţa
Conform sursei citate, o ambulanţă a rămas înzăpezită la Mircea Vodă, intervenindu-se cu un autocamion şi o autospecială de stingere pentru scoaterea autospecialei din nămeţi. Trei maşini au derapat şi au ieşit în afara carosabilului, autovehiculele fiind scoase de lucrători de la Secţia Drumuri Naţionale Constanţa.
Viscolul a doborât 11 copaci, trei dintre aceştia căzând pe autoturisme şi opt pe carosabil.
ISU a mai intervenit pentru degajarea elementelor smulse de vântul puternic de la două schele folosite în construcţii.
Puteți obține informații privind situația drumurilor naționale și autostrăzilor din România accesând harta interactivă a CNAIR.