După ce a fost vizionat de 55.872 de spectatori, care au garantat încasări la box office în valoare de 1.113.384 lei în doar câteva zile, horror-ul ,,IT Capitolul 2″ a avut parte de un debut răsunător pe marile ecrane românesti, unde ocupă poziţia de lider în clasamentul lansărilor cinematografice.

Pentru că odată la 27 de ani răul revine în orașul Derry, în ,,Capitolul 2″ cei cinci copii plecați pe drumuri diferite se reunesc la aproape trei decenii de la nefastele evenimente care au terorizat întreaga comunitate.

Sub îndrumarea regizorului Andy Muschietti membrii Clubului de tocilari – adulți și adolescenți – revin în locul unde totul a început. Așa debutează „IT Capitolul 2″, cu momentul în care sunt semnalate noi dispariţii misterioase. Mike, singurul din întregul grup rămas încă în oraşul natal, îşi cheamă înapoi în Derry vechii prieteni din copilărie, care trebuie să-şi învingă cele mai mari frici pentru a-l distruge odată pentru totdeauna pe maleficul Pennywise.

Cu un scenariu scris de Gary Dauberman (,,IT” şi filmele ,,Annabelle”), după romanul ,,IT” de Stephen King, producătorii filmului sunt Barbara Muschietti, Dan Lin şi Roy Lee, care îi au alături în calitate de producători executivi pe: Richard Brener, Dave Nestadter, Gary Dauberman, Marty Ewing, Seth-Grahame-Smith şi David Katzenberg.

Echipa creativă îi include şi pe directorul de imagine Checco Varese ( ,,The 33″), Paul Denham Austerberry (,,The Shape of Water”) –  scenograf câştigător al premiului Oscar şi Jason Ballantine (,,IT”, ,,Mad Max: Fury Road”) – responsabil de montajul filmului si designerul de costume nominalizat la Premiile Oscar: Luis Sequeira (,,The Shape of Water”, ,,Mama”). Muzica este semnată de Benjamin Wallfisch (,,Shazam!”, ,,Blade Runner 2049″ şi ,,IT”).

Cu James McAvoy (franciza ,,X-Men”, ,,Split”, ,,Glass”), Jessica Chastain (,,Zero Dark Thirty”, ,,Mama”, ,,Molly’s Game”), Bill Skarsgård și Bill Hader (,,Barry”, ,,The Skeleton Twins” în rolurile principale, filmul „It Capitolul 2″ a avut premiera pe marile ecrane din 6 septembrie, fiind disponibil în formatele: IMAX, 4DX şi Dolby Atmos.

Lasă un răspuns