„We Are Not Your Kind” este al treilea album al trupei nu metal Slipknot care ajunge pe primul loc în topul Billboard 200.
Albumul a fost vândut în 118.000 de unităţi în săptămâna încheiată pe 15 august, potrivit Nielsen Music. Lansat pe 9 august, el urmează discului „.5: The Gray Chapter”, apărut în 2015.
„We Are Not Your Kind” este primul album metal care conduce Billboard 200 de la „Concrete and Gold” al trupei Foo Fighters, în octombrie 2017. În plus, discul Slipknot a înregistrat cea mai bună săptămână a unui album rock de la „Concrete and Gold”.
Vânzările au fost impulsionate de concertele din turneul Slipknot început pe 26 iulie.
Acesta este al şaselea album al trupei şi al cincilea care ajunge în top 10 al clasamentului american, după „.5: The Gray Chapter” (locul 1, 2014), „All Hope Is Gone” (locul 1, 2008), „Vol. 3: (The Subliminal Verses)” (locul 2, 2004) şi „Iowa” (locul 3, 2001).
Pe locul al doilea în actualul clasament Billboard 200 a debutat rapperul Rick Ross cu „Port of Miami 2”, vândut în 80.000 de unităţi, iar pe al treilea, rapperul Trippie Redd cu „!”, vândut în 51.000 de unităţi.
Cântăreaţa electro-pop Billie Eilish şi albumul „When We All Fall Asleep, Where Do We Go?” au coborât un loc în top, până pe patru, după a 20-a săptămână de la lansare, când albumul a fost vândut în 44.000 de unităţi.
„No.6 Collaborations Project” al lui Ed Sheeran a coborât trei locuri în top, până pe cinci, cu 43.000 de unităţi vândute în a cincea săptămână de la debut, iar „Indigo” al lui Chris Brown s-a clasat pe şase, în coborâre un loc, după a şaptea săptămână de la lansare, când a fost vândut în 36.000 de unităţi.
Lizzo şi „Cuz I Love You” au urcat o poziţie, până pe şapte, cu 33.000 de unităţi vândute în a 17-a săptămână de la debut, în timp ce „Care Package” al rapperului Drake a coborât şapte poziţii, până pe opt, cu 31.000 de unităţi vândute în a doua săptămână de la debut.
„Free Spirit” al lui Khalid a urcat patru locuri, până pe nouă, după ce a fost vândut în 30.000 de unităţi în a 19-a săptămână de top, iar Lil Nas X şi „7” au urcat o poziţie, până pe zece, după ce albumul a fost vândut în 29.000 de unităţi în a opta săptămână de la debut.
Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multi-metric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de accesări sunt egale cu un album).