Michelle Williams, fosta membră a trupei Destiny’s Child, internată într-o clinică de psihiatrie

Michelle Williams, fosta membră a trupei Destiny’s Child, s-a internat într-o clinică de psihiatrie, după ce a mărturisit că suferă de depresie de câţiva ani şi s-a gândit chiar la sinucidere.

Este o supravieţuitoare, aşa cum cânta alături de colege ei Kelly Rowland şi Beyonce în urmă cu 17 ani. Michelle Williams (37 de ani) a postat un mesaj emoţionant pe Instagram, în care le-a spus urmăritorilor despre problemele cu care se confruntă şi i-a îndemnat să ceară ajutor pe cei aflaţi în aceeaşi situaţie înainte de a fi prea târziu.

Ce mesaj a postat Michelle Williams

Cântăreaţa spune că în ultimii ani şi-a dedicat timpul îndemnându-i pe cei cu probleme să ceară ajutor la timp, să-şi crească stima de sine şi să fie înconjuraţi de cei pe care îi iubesc. “Recent, am urmat acest sfat pe care l-am dat miilor de oameni din toată lumea şi am cerut ajutor unei echipe grozave de profesionişti din domeniul sănătăţii. Dacă îţi schimbi felul de a gândi, îţi poţ schimba viaţa.  Azi stau în faţa voastră fericită, mândră şi sănătoasă, ca cineva care va încerca să fie întotdeauna un exemplu pentru cei care au nevoie”, a concluzionat artista.

Michelle a fost internată într-o clinică de psihiatrie din apropiere de Los Angeles, scrie CNN.

 

Drama „First Man”, cu Ryan Gosling în rol principal, va deschide Festivalul de Film de la Veneţia

Drama „First Man”, cel mai recent lungmetraj al lui Damien Chazelle, cu Ryan Gosling în rol principal, va deschide, pe 29 august, cea de-a 75-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia.

Va fi pentru a doua oară când un film al lui Chazelle va fi proiectat în deschiderea festivalului. În urmă cu doi ani, musicalul „La La Land”, pentru regia căruia a fost premiat cu Oscar, a debutat la Veneţia.

În „First Man” (Universal Picture), Ryan Gosling joacă rolul astronautului Neil Armstrong, iar acţiunea este plasată în anii de dinaintea misiunii Apollo 11, din 1969, potrivit Variety.

Din distribuţie mai fac parte Claire Foy („The Crown”, Netflix), care joacă rolul soţiei lui Armstrong, Janet Shearon, alături de Kyle Chandler, Jason Clarke, Corey Stoll, Ciaran Hinds, Christopher Abbott şi Patrick Fugit.

Anul trecut, Festivalul de Film de la Veneţia a fost deschis de „Downsizing”, de Alexander Payne, cu Matt Damon şi Christoph Waltz în rolurile principale.

Cea de-a 75-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia va avea loc în perioada 29 august - 8 septembrie.

Regizorul Guillermo del Toro, al cărui „Shape of Water” a fost premiat cu marele trofeu al festivalului de anul trecut, dar şi cu Oscar, va prezida juriul.

Balonul care reprezintă un Donald Trump în scutece, adus la concertul Pearl Jam de la Londra

Balonul care reprezintă un Donald Trump în scutece, şi care a fost prezentat publicului britanic weekendul trecut, cu ocazia vizitei preşedintelui american în regat, a fost adus la concertul pe care trupa Pearl Jam l-a susţinut marţi seară la Londra.

Grupul american şi-a dat acordul ca balonul să staţioneze în afara arenei O2, în timpul concertului, iar solistul Eddie Vedder a vorbit publicului despre preşedinţia lui Trump şi protestele din Marea Britanie de la finalul săptămânii.

„De fapt, Trump aduce oamenii laolaltă într-un mod foarte frumos”, a spus liderul trupei despre protestele de la Londra. „Când ai 250.000 de protestatari de toate vârstele, culturile, orientările sexuale... poate că uneşte oamenii într-un fel de care am putea avea nevoie în viitorul apropiat”.

În plus, Vedder a citit mai multe sloganuri care au fost prezentate pe pancarte în timpul protestelor.

Pearl Jam şi-a încheiat turneul european, urmând ca în luna august să revină pe scenele din SUA cu o serie de concerte.

Formaţia a început turneul în luna iunie, la Amsterdam şi a avut programate concerte în Italia, Cehia, Polonia, Germania, Spania şi Portugalia.

Pearl Jam, înfiinţată în Seattle, în 1990, este una dintre formaţiile-emblemă pentru stilul grunge. Grupul este format din Eddie Vedder (voce, chitară), Jeff Ament (chitară bas), Stone Gossard (chitară ritmică) Mike McCready (chitară principală) şi Matt Cameron (tobe). De la înfiinţare, Pearl Jam a câştigat două premii Grammy şi a lansat 10 albume de studio care au fost vândute în peste 60 de milioane de copii pe plan mondial. Trupa a fost inclusă, în 2017, în Rock and Roll Hall Of Fame.

FOTO: Jennifer Love Hewitt este de nerecunoscut, după ce s-a îngrășat enorm

Actrița Jennifer Love Hewitt este de nerecunoscut, după ce aceasta s-a îngrășat foarte tare. Nemachiată și cu multe kilograme în plus, vedeta a lăsat pe toată lumea cu gura căscată.

După ce și-a obișnuit admiratorii cu apariții elegante și o siluetă de invidiat, celebra actriță de la Hollywood a șocat întreaga lume după ce a apărut pe străzile orașului Santa Monica din Los Angeles îmbrăcată în blugi și un tricou larg. Nici măcar această ținută lejeră nu a putut ascunde kilogramele pe care Love Hewitt le-a acumulat.

Foto: Hepta

După ce a jucat în „Mesaje de dincolo” și „The Client List”, actrița a devenit mamă a doi copii. După nașterea celui de al doilea copil, ea a decis să se retragă din lumina reflectoarelor. Ultimul film în care a apărut a fost „Minți Criminale” în anul 2015.

Foto: Hepta

Jennifer şi soţul ei, Brian Hallisay, s-au cunoscut pe platourile de filmare de la serialul „The Client List”. Ei s-au căsătorit în mare secret un an mai târziu, cu doar cinci zile înainte să vină pe lume primul lor copil, pe 26 noiembrie, fetiţa Autumn Hallisay.

Cel de al doilea copil, Atticus James Hallisay, s-a născut în 2015.

sursa: unica.ro

Trupa London Grammar a anulat concertul de la Electric Castle 2018.

Trupa London Grammar a anulat concertul de la Electric Castle 2018. Trupa britanică trebuia să urce pe scena festivalului de la Bonțida duminică, în ultima zi a evenimentului.

    London Grammar a anulat concertul de la Electric Castle 2018 din cauza problemelor de sănătate întâmpinate de solista Hannah Reid.

Aceasta a avut, de-a lungul timpului, mai multe probleme la nivelul corzilor vocale, suferint mai multe intervenții chirurgicale.

„Ne pare foarte rău să vă anunţăm că, din cauza efectelor secundare apărute după intervenţia chirurgicală suferită de Hannah,

London Grammar şi-a anulat toate apariţiile programate în acest weekend, inclusiv concertul de la Electric Castel”, au anunţat organizatorii festivalului de la Bonţida.

„Suntem devastaţi că nu ne putem respecta angajamentul şi nu putem fi acolo pentru voi. Sperăm să avem şansa de a cânta pentru voi în viitorul apropiat”, au transmis și membrii trupei London Grammar – Hannah Reid, Dan Rothman și Dominic Dot Major.

 

Londron Grammaar era unul dintre headlinerii Electric Castle 2018.

Astfel, după anularea concertului, organizatorii au anunțat că încearcă să găsească un nou artist, deși timpul este foarte scurt.

Totodată, organizatorii au precizat că persoanele care îşi doresc să primească banii înapoi pe biletul special cumpărat pentru ziua în care era programat concertul London Grammar trebuie să trimită un e-mail pe adresa festivalului prin care să solicite acest lucru, făcând dovada faptului că tichetul nu a fost utilizat.

Festivalul Electric Castle 2018 a început miercuri, 18 iulie. Festivalul se întinde pe cinci zile, perioadă în care pe scenă vor urca nume mari din industria muzicală.

Peste 1.000 de jandarmi, polițiști și pompieri vor acționa pentru a asigura măsurile de siguranță la Festivalul Electric Castle care începe miercuri la Bonțida.

Totodată, MAI a transmis pe pagina de Facebook a instituției un mesaj de atenționare pentru cei care petrec la Electric Castle: „Aveți grijă ce ‘pastile’ luați”.

Noi reguli pentru părinții care vor să plece cu copiii în străinătate

Părintele va avea posibilitatea să îşi exprime o singură dată acordul pentru ieşirea din ţară a copilului împreună cu celălalt părintre pentru o perioadă de până la 3 ani şi pentru mai multe călătorii în străinătate, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Prin hotărâre de Guvern a fost eliminată şi obligativitatea menţionării scopului călătoriei şi rutei.

Travelers Fight Crowds On Busiest Travel Day Of Holiday Season
Foto: Guliver / GettyImages

Potrivit MAI, printr-o hotărâre de Guvern adoptată în şedinţa de marţi au fost modificate prevederile referitoare la exprimarea unuia dintre părinţi cu privire la ieşirea din ţară a copilului împreună cu celălalt părinte, potrivit News.ro.

Astfel, părintele va avea posibilitatea să îşi exprime o singură dată acordul pentru o perioadă de până la 3 ani şi pentru mai multe călătorii în străinătate. MAI precizează, însă, că părintele va putea să-şi dea acordul ca şi până acum, adică pentru perioade mai scurte sau pentru fiecare călătorie în parte.

De asemenea, tot prin HG adoptată în şedinţa de marţi a fost eliminată şi obligativitatea menţionării scopului călătoriei şi rutei.

Părintele îşi poate revoca acordul în orice moment prin depunea unei petiţii la orice structură de relaţii cu publicul a Poliţiei de Frontieră care, în regim de urgenţă, va introduce o alertă în baza de date şi va informa structurile din punctele de frontieră care nu vor permite ieşirea din ţară a minorului, spune MAI.

În cazul minorilor cu domiciliul sau reşedinţa în statul de destinaţie nu va mai trebui prezentat acordul celuilalt părinte.

Prin modificările prevederilor se introduce şi posibilitatea ca paşaportul simplu electronic să fie expediat la adresa din străinătate indicată de titular sau de persoana care a formulat cererea. Au mai fost introduse şi prevederi referitoare la exceptarea de la procedura de supralegalizare sau aplicare a apostilei de la Haga pentru documentele eliberate de autorităţi oficiale din statele cu care România a încheiat tratate de asistenţă juridică ce prevăd scutirea de astfel de formalităţi, mai spun reprezentanţii ministerului.

În 2016, aproape 300.000 de minori au ieşit din România, iar în 2017 peste 200.000.

Măsuri de securitate la Electric Castle 2018. Peste 1.000 de polițiști, jandarmi și pompieri, mobilizați la festivalul de la Bonțida

Măsuri de securitate la Electric Castle 2018. Peste 1.000 de jandarmi, polițiști și pompieri vor acționa pentru a asigura măsurile de siguranță la Festivalul Electric Castle care începe miercuri la Bonțida.

A șasea ediție a festivalului Electric Castle debutează miercuri, 18 iulie, numită și „ziua zero. Festivalul se întinde pe cinci zile, perioadă în care pe scenă vor urca nume mari din industria muzicală. Vezi aici care este programul Electric Castle 2018, pe zile, unde Jessie J este cap de afiș!

În zona Castelului „Banffy' din Bonţida au fost trimiși peste 1.000 de jandarmi, pompieri și polițiști pentru a asigura măsurile de ordine publică

„Pentru siguranţa celor peste 135.000 de participanţi la acest eveniment, estimați de către  organizatori,  Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, având în sprijin efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu Mureş, alături de celelalte structuri ale MAI, a luat măsuri specifice de instituire  a unor  dispozitive  preventive și reactive, prin acţiuni de patrulare, observare, supraveghere şi la nevoie, de intervenţie, atât în proximitatea locului de desfăşurare a evenimentului, cât şi în zonele de campare şi pe traseele care converg către locaţia evenimentului. În toată această perioadă, reprezentanţii forțelor de ordine publică vor executa misiuni specifice pe linie de ordine şi siguranţă publică în zona gărilor, aeroportului,  pe traseele mijloacelor de transport în comun, precum şi în zonele de cazare a turiştilor români şi străini care se vor afla în municipiul Cluj-Napoca pe durata desfăşurării festivalului', au precizat reprezentanţii Jandarmeriei Cluj.

Pe durata festivalului „Electric Castle', polițiștii vor fluidiza și restricționa temporar traficul.

„Premergător începerii festivalului, poliţiştii specializaţi au efectuat controale pirotehnice în zona de desfăşurare a evenimentului şi pe căile de acces către festival. De asemenea, pe perioada festivalului, punctele de acces vor fi asigurate cu efective şi cupluri chinotehnice specializate în detectarea şi semnalizarea materialelor explozive', transmite IPJ Cluj.

De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Cluj a anunțat că va acționa în cazul apariției unor situații de urgență în timpul festivalului. Pompierii sunt pregătitți să execute, la nevoie, operaţiuni de evacuare a persoanelor, stingere a incendiilor, descarcerare şi acordare a primului ajutor medical de urgenţă.

În zona în care are loc festivalul vor exista trei corturi de prim ajutor medical, iar echipaje mixte de pompieri şi paramedici SMURD vor patrula în permanenţă în zona festivalului.

„În permanenţă vor fi pregătite trei ambulanţe SMURD pentru transportul la spital în caz de nevoie, precum şi două autospeciale pentru stingerea incendiilor care vor asigura prima intervenţie în caz de necesitate. Permanent vor fi asigurate măsuri de prim-ajutor medical, evacuare în situaţii de urgenţă, prevenirea şi stingerea incendiilor prin intermediul a 75 de pompieri, cinci medici şi 15 studenţi voluntari. Premergător au fost desfăşurate de către inspectorii ISU Cluj controale preventive la amenăjările temporare din perimetrul festivalului, cât şi cele din zonele adiacente', spun reprezentanţii ISU Cluj.