Cardi B a anunțat într-un filmuleț publicat pe contul său de Instagram că s-a despărțit de soțul ei, Offset, la doar câteva luni de la venirea pe lume a fetiței lor, Kulture.
Cardi B spune că la un an de la nunta lor secretă, între ea și Offset nu mai există dragoste. „Deci toată lumea m-a tot întrebat și știți, am tot încercat să lămuresc lucrurile cu tatăl fetiței mele.
Suntem buni prieteni și suntem foarte buni parteneri de afaceri – este o persoană cu care vorbesc mereu și ne iubim foarte mult, dar lucrurile nu mai funcționează între noi de foarte mult timp.
Nu este vina nimănui, bănuiesc că am încetat să ne mai iubim și acum nu mai suntem împreună. S-ar putea să dureze ceva timp până vom divorța, îl voi iubi întotdeauna deoarece este tatăl fetiței mele', a mai spus Cardi B.
Vestea vine după ce în urmă cu o săptămână, Cardi B și Offset păreau extrem de îndrăgostiți și nu își putea ține mâinile departe unul de celălalt în timp ce se aflau pe scenă.
Mai mult, cei doi au anunțat nu de mult că doresc să-i ofere un frate sau o soră lui Kulture.
„BlackKklansman”, de Spike Lee, şi „The Favourite”, de Yorgos Lanthimos, se numără între cele mai bune zece lungmetraje ale anului 2018, anunţate marţi de American Film Institute, care a acordat peliculei „Roma” a lui Alfonso Cuaron un premiu special.
AFI a anunţat listele cu zece cele mai bune lungmetraje şi zece cele mai bune programe de televiziune de anul acesta, care sunt socotite semnificative din punct de vedere cultural şi artistic.
Pe lângă cele 20 de titluri, AFI a decis ca „Roma” să primească trofeul special al institutului, care recunoaşte excelenţa unei producţii din afara crieriilor sale.
Cele mai bune lungmetraje ale anului 2018 sunt: „BlackKklansman”, de Spike Lee, „Black Panther”, de Ryan Coogler, „Eight Grade”, de Bo Burnham, „The Favourite”, de Yorgos Lanthimos, „First reformed”, de Paul Schrader, „Green Book”, de peter Farrelly, „If Beale Street Could Talk”, de Barry Jenkins, „Mary Poppins Returns”, de Bob Marshall, „A Quiet Place”, de John Krasinski, şi „A Star is Born”, de Bradley Cooper.
Cele mai bune programe TV ale anului 2018 sunt: „The Americans”, „The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story”, „Atlanta”, „Barry”, „Better Call Saul”, „The Kominsky Method”, „The Marvelous Mrs. Maisel”, „Pose”, „Succesion” şi „This is Us”.
Din jurii au făcut parte jurnalişti şi critici, dar şi artişti ca David Benioff, Joan Chen, Courtney B. Vance şi Alfre Woodard.
Câştigătorii se vor întâlni pe 4 ianuarie la o gală ce va avea loc la Los Angeles.
ADRIAN NAIDIN PREZINTĂ ROCKOLINDE, PE 10 DECEMBRIE, LA CINEMA PRO
După concertul de jazz românesc, de inspirație folclorică, susținut cu ocazia celebrării Zilei Naționale la Ambasada României la Seoul, violoncelistul Adrian Naidin continuă să se remarce și să își surprindă admiratorii cu proiecte muzicale abordate într-o manieră inedită, plină de inspirație.
Astfel, în pragul sărbătorilor de iarnă, colindele, jazzul și rockul își dau mâna în concertul ROCKOLINDE ce va fi susținut de Adrian Naidin și invitații săi speciali, pe 10 decembrie, la Cinema PRO din capitală, de la ora 20:00.
Alături de Adrian Naidin, se vor afla Ionuț Micu, Alexandra Ungureanu, Cătălina Naidin și Giani Amarandei, artiști cu care acesta colaborează de mai mulți ani. Pornind de la tonalitatea tristă ce urcă până la sunetele calde, line, pline de sensibilitate și ajungând în cel mai firesc mod la colindele și cântecele de iarnă autentice, interpretările în stil jazz ale talentaților muzicieni vor contura tabloul unei seri speciale în ton cu atmosfera sărbătorilor de iarnă. Timp de două ore, spectatorii vor putea asculta atât melodii din repertoriul îndrăgitului violoncelist, interpretări inedite ale artiștilor invitați precum și colinde culese din diferite zone ale țării sau compuse chiar de Adrian.
Biletele pentru concertul ROCKOLINDE, de la Cinema PRO pot fi achiziționate online de pe ticketnet.ro, bilet.ro, startickets.ro si eventim.ro sau direct de la casa de bilete a Cinema PRO. Prețurile biletelor variază în funcție de categoria de loc, astfel: 50 lei (Cat.III), 70 lei (Cat.II) și 90 lei ( Cat.I).
Adrian Naidin - a absolvit Liceul de Muzică „Sigismund Toduta”, Secția Violoncel și Muzică de Cameră. A debutat în 1998 ca artist instrumentist la Opera Maghiară din Cluj-Napoca. Între 2000 și 2003 a colaborat cu Teatrul Național București pentru muzica de teatru. Din 2001 este membru al Orchestrei Naționale Radio din București.
Cu siguranță căutările sale, ca artist, au găsit în inimile melomanilor nu doar răspunsuri la frământările și efervescențele interioare dar și o admirație profundă pentru simplu și frumos.
Născut și crescut în Ardeal, din tata oltean și mama basarabeancă, lui Naidin îi place să spună: “Tatăl meu este din Oltenia, deci 50% sunt oltean. Mama mea este din Basarabia, deci 50% sunt moldovean și 50% sunt ardelean. Deci, sunt 150% român”.
Inca putin pana pe 8 Decembrie cand Bucovina va lansa Septentrion alturi de Crossbone Recipe for Hate si Sur Austru.
Formatie vine cu o noua piesa inainte de lansarea oficiala. Acesta se numeste 'Din negru (in mai negru)' si o puteti asculta mai jos.
Pentru concertul de lansare biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.rosi in reteaua fizicaiabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (in intervalul orar: 18:00-22:00), Beraria H, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librariei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet si pe terminalele Selfpay din toata tara.
Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu Cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara.
Pana pe 8 decembrie biletele costa 60 lei. La intrare acestea vor costa 70 lei.
De asemenea, pentru acest eveniment, gasiti in vanzare si "Bucovina Fanpack" la pretul de 35 de lei, supliment valabil doar cu bilet deja cumparat, limitat la 200 de bucati care include.
- afis color (cu autograf)
- bratara textila cu logo
- acces in locatie cu 30 de minute inaintea celorlalti fani
Voluntarii construiesc comunități puternice este tema anului 2018. Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat, în 1985, ziua de 5 decembrie ca Zi Internaţională a Voluntarilor în slujba dezvoltării sociale şi economice, sărbătorită de atunci în întreaga lume.
În acest an, sunt celebrate eforturile voluntarilor care sprijină participarea locală și rezistența comunității în fața dezastrelor naturale, a stresului economic și a șocurilor politice. Evenimentul din 5 decembrie 2018 se va concentra pe modul în care voluntarii pot construi comunități puternice.
Voluntarii sunt prezenți în jurul nostru răspunzând la apeluri în momente de nevoie, ajutând la salvarea vieților și sprijinindu-i pe cei care vor să-și trăiască viața cu demnitate. Riscându-și viața în fiecare zi pentru a se îngriji de persoanele afectate de conflicte, violență și crize umanitare, voluntarii dau dovadă de umanitate și determinare.
De Ziua Voluntarilor, să luăm exemplul celor care cu altruism îi ajută pe alţii şi să ne hotărâm să contribuim şi noi acum, liber şi proactiv, pentru a avea cu toţii un viitor mai bun – se arată în mesajul Secretarului General ONU Ban Ki-moon, de Ziua Internaţională a Voluntarilor.
Ziua Internaţională a Voluntarilor oferă, voluntarilor şi organizaţiilor, ocazia de celebra munca în folosul celorlalţi, de a împărtăşi valorile volunariatului şi de a le promova în cadrul comunităţilor, a organizaţiilor neguvernamentale, a agenţiilor ONU, a autorităţilor guvernamentale sau a sectorului privat. În această zi sunt onoraţi toţi cei care s-au implicat în acţiuni voluntare în comunitate, la nivel naţional sau global, şi au adus schimbări pentru o mai bună guvernare, pentru coeziunea socială şi dezvoltare.
În fiecare an, dincolo de mobilizarea a mii de voluntari, programele organizaţiei Voluntarii Naţiunilor Unite (UNV) contribuie la pace şi dezvoltare pledând pentru recunoaşterea şi integrarea voluntarilor şi a muncii în parteneriat în programele guvernamentale de dezvoltare.
Voluntarii pot lua parte la activităţile organizaţiilor care acţionează pentru dezvoltarea umană sustenabilă nu doar la faţa locului, ci şi online, prin Serviciul online de voluntariat al UNV.
Voluntariatul este o formă de donaţie, dar nu de bani sau obiecte, ci de timp şi de muncă, înseamnă o reţea de prieteni împlicaţi întru-un proiect – de asistenţă socială, ecologic, educaţional sau de comunicare - în care prietenia dă rezultatele în beneficiul asociaţiei şi al comunităţii sau societăţii.
Pe plan personal, voluntariatul este o experienţă unică, înseamnă bucuria de a ajuta şi de a fi alături de cei care au nevoie, este o oporunitatea de a face o schimbare şi de a contribui la îmbunătăţirea relaţiilor dintre oameni şi contribuie la creşterea respectului de sine.
Nadia Comăneci și-a deschis sală de gimnastică pentru copii la patinoarul lui Ion Țiriac. A adus la inaugurare vedete din lumea sportului.
Țiriac, dar și Simona Halep au sponsorizat proiectul, iar ca antrenori Nadia i-a ales pe soții Moldovan.
Gym Nadia e o salăț destinată copiilor și inițierii în gimnastică. La inaugurarea de la Otopeni, Nadia a avut alături campioni olimpici, antrenori și sportivi celebri, pe șefii sportului românesc de la minister și COSR, dar și pe Ilie Năstase, Ion Țiriac și Simona Halep.
De altfel, Ion Țiriac și Simona Halep au ajutat-o pe Nadia să realizeze acest proiect. Țiriac spune că fiecare școală ar trebui să aibă o sală de gimnastică.
Lăcrămioara și Cristi Moldovan vor antrena copiii la Gym Nadia, iar Diana Bulimar va fi ajutorul lor.
Formaţia irlandeză U2 ocupă prima poziţie a topului celor mai bine plătiţi muzicieni în 2018, publicat marţi de Forbes, în mare parte datorită succesului de care s-a bucurat turneul mondial aniversar ''The Joshua Tree'', relatează Reuters.
Turneul de aniversare a albumului ''The Joshua Tree'', lansat în 1987, a adus formaţiei câştiguri brute de 118 milioane de dolari de la 1 iunie 2017 până la 1 iunie 2018, notează publicaţia.
În spectacolele din cadrul turneului, muzicienii au interpretat hituri binecunoscute de pe albumul clasic, precum ''Where the Streets Have No Name'', ''With or Without You'' şi ''I Still Haven't Found What I'm Looking For''.
Veniturile obţinute de U2 în 2018 includ de asemenea încasări din turneul ''Experience + Innocence''.
Britanicii de la Coldplay ocupă locul al doilea în topul Forbes, cu venituri de 115,5 milioane de dolari, mare parte dintre acestea fiind obţinute în turneul ''A Head Full Of Dreams''.
Sumele încasate prin intermediul serviciilor de streaming l-au ajutat pe cântăreţul britanic Ed Sheeran, în vârstă de 27 de ani, să se claseze pe locul al treilea în topul Forbes din 2018, cu câştiguri de 110 milioane de dolari.
Următoarele locuri ale topului sunt ocupate de Bruno Mars, cu venituri de 100 milioane de dolari, şi de Katy Perry, cu 83 de milioane de dolari.