Electric Castle 2018 lansează o linie telefonică specială pentru semnalarea agresiunilor

Electric Castle a lansat, pentru ediția de anul acesta a festivalului, campaniaZero Toleranță, care pune la dispoziția participanților o linie telefonică specială, la care pot fi sesizate agresiunile petrecute în spațiul festivalului.

Prin campania Zero Toleranță, organizatorii doresc să convingă publicul să devină parte activă în prevenirea oricărui tip de agresiune, fie că este fizicăpsihicăverbală sau sexuală, chiar și în situațiile în care acest gen de atitudini îmbracă forme minore. Astfel, în cadrul ediției de anul acesta, toți participanții pot lua atitudine, prin sesizarea comportamentelor agresive ale căror martori sau victime sunt pe parcursul festivalului, la o linie telefonică special creată.

Ghidul de comportament propus de organizatori vizează respectarea regulamentului de festival, respectarea consimțământului și respectarea celorlalți participanți indiferent de gen, etnie sau vârstă, cât și a spațiului privat al acestora, și este disponibil aici.

 

Zero Toleranta Electric Castle

„Am trecut prin 5 ediții de festival fără a avea niciun incident major, dar ca organizatori suntem conștienți că nu putem ști fiecare situație care, la un moment dat, a creat o stare de disconfort, chiar și de minimă agresivitate.

Publicul nostru trebuie să știe că festivalul e un loc în care se poate simți în deplină siguranță și să ne ajute să sancționăm orice încalcă dreptul la integritate, fizică sau psihică”, a spus Andi Vanca, Head of Communications Electric Castle.

Linia telefonică directă va fi administrată de o echipă specială care va soluționa incidentele semnalate pe loc.

Numărul de telefon va fi comunicat în prima zi de festival și va fi afișat în toate punctele de trafic din aria festivalului.

Mai multe detalii despre Campania Zero Toleranță, programul ediției a 6-a a Electric Castle, bilete și evenimente speciale puteți regăsi pe www.electriccastle.ro.