Staruri ale scenei muzicale, între care Ed Sheeran, Sting, Damon Albarn şi alţi câţiva zeci de muzicieni inclusiv din afara Regatului Unit, i-au trimis o scrisoare deschisă prim-ministrului Theresa May, exprimându-şi îngrijorarea faţă de consecinţele ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, informează AFP.
Ei numesc Brexitul „o închisoare culturală“ care ameninţă „toate sectoarele din industria muzicală“. Textul a fost publicat în The Observer, ediţia duminicală a cotidianului The Guardian (centru-stânga), la iniţiativa muzicianului irlandez Bob Geldof, care a militat pentru menţinerea ţării în blocul european.
Printre semnatari se numără dirijorul Simon Rattle, bateristul formaţiei Queen, Roger Taylor, dar şi cântăreţul american Paul Simon.
„Brexitul va avea un impact asupra tuturor sectoarelor industriei muzicale. Fie ca este vorba de turnee, de vânzări, de drepturi de autor sau de colectare a drepturilor de autor”, scriu ei.