Cântăreaţa americană Madonna a sosit în vechiul oraş Marrakech, din sudul Marocului, pentru a sărbători joi cu fast aniversarea celor 60 de ani, potrivit unor surse citate de AFP.
„Descoperită la Medina, la ora chemării la rugăciune”, a comentat regina muzicii pop pe conturile de Facebook şi Instagram, publicând o înregistrare filmată noaptea.
Marţi, cântăreaţa a publicat de asemenea o fotografie a ei în care apare cu „tarbouche” (veştmânt tradiţional) decorat cu bijuterii berbere, cu explicaţia: „Astăzi port o prăjitură pe cap… încă două zile…”.
Poliţia din Maroc este pregătită să-i împiedice pe jurnalişti şi fotografi să o deranjeze pe vedetă, potrivit mai multor reporteri contactaţi de AFP la Marrakech.
Totodată, au fost lansate speculaţii cu privire la locul ales pentru a sufla în cele 60 de lumânări: palatul El Fenn, cu piscină şi terasă imensă pe acoperişul oraşului roşu, Kaskab Tasmanot – proprietatea somptuoasă a iubitei lui Richard Branson de la poalele Munţilor Atlas sau casa de oaspeţi luxoasă rustică „La Pause” aflată într-un peisaj deşertic aproape de Munţii Agafay.
Pentru cei 60 de ani, Madonna a lansat o strângere de fonduri în beneficiul asociaţiei caritabile „Raising Malawi” care susţine orfelinatele şi pe „copiii vulnerabili” din Malawi prin programe de sănătate şi educaţie.
„Pentur aniversarea mea, nu găsesc un cadou mai amre decât să pun în legătură familia mea mondială cu această ţară magnifică şi copiii care au nevoie de noi”, a scris ea pe Facebook.
Divorţată de regizorul Guy Ritchie, mamă a doi copii biologici, ea a doptat patru copii din Malawi.
Madonna Louise Ciccone, născută pe 16 august 1958, este cântăreaţă, actriţă, compozitoare şi producătoare americană. Primul album, „Madonna”, în 1983, iar acestuia i-au urmat alte 12, între care „Like a Virgin”, „Like a Prayer”, „Erotica” şi „Ray of Light”. Discurile ai au fost vândute în peste 300 milioane de copii pe plan mondial. Supranumită „Regina muzicii pop”, vedeta a câştigat de-a lungul anilor şapte premii Grammy, 20 MTV Video Music Awards, trei American Music Awards, două Brit Awards, precum şi două Globuri de Aur.
A jucat în mai multe filme, cel mai cunoscut rol al ei fiind cel din pelicula „Evita” (1996). Madonna şi-a făcut debutul regizoral în 2008, cu o comedie pe care a şi scris-o, „Filth and Wisdom”. Ea a mai regizat şi a fost coscenarist al „W.E” (2011). În 2018, va regiza pentru MGM filmul „Taking Flight”, bazat pe viaţa balerinei Michaela DePrince.