Phil Collins a declarat într-un interviu pentru revista The Rolling Stone că este deschis ideii ca formaţia Genesis să se reunească şi crede că fiul său ar putea să-l înlocuiască la tobe, scrie consequenceofsound.net.
Clăparul Tony Banks a spus că „ar fi distractiv să încercăm”, în timp ce chitaristul Steve Hackett i-a spus fostului coleg de trupă: „sună-mă dacă au nevoie de mine”.
Între timp, basistul Mike Rutherford a afirmat că membrii formaţiei rămân „foarte buni prieteni”, dar „nu au dorit niciodată să continue” fără solistul/toboşar Phil Collins.
De partea sa, Collins este încântat de idee şi a mers mai departe gândindu-se chiar cum ar arăta un line-up de turneu.
„Nu aş spune că nu există o posibilitate”, a răspuns Collins când a fost întrebat despre o posibilă reuniune Genesis într-un interviu pentru The Rolling Stone. „Eu, Mike şi Tony suntem încă apropiaţi. Nu-mi pot imagina cum ar fi dacă nu aş cânta la tobe, dar orice este posibil”.
Collins şi-a pierdut abilitatea de a cânta la tobe după ce a suferit leziuni nervoase extinse în timpul ultimului turneu când formaţia Genesis s-a reunit în 2007. În cel mai recent turneu solo, el a cântat cu fiul lui, Nicholas, la tobe, care ar fi şi o opţiune pentru un line-up Genesis.
„Amândoi au fost încântaţi de Nic”, a spus Collins despre o conversaţie pe care a avut-o cu Banks şi Rutherford vara trecută. „Cred că, dacă facem ceva cred că ar trebui să fie împreună cu Nic la tobe pentru că nu cred că mai sunt capabil”, a adăugat Collins. „Cred că părerea lor despre Nic este destul de bună pentru ca ei să-l accepte în trupă”.
Collins este pregătit să înceapă în octombrie turneul solo „Not Dead Yet”, în America. Turneul coincide cu lansarea unei colecţii de discuri „Plays Well With Others”, pe 28 septembrie.
În iunie 2017, artistul a fost spitalizat după ce a alunecat într-o cameră de hotel şi a suferit o lovitură puternică la cap.
Născut pe 30 ianuarie 1951, Phil Collins este cântăreţ, instrumentist, compozitor, producător şi actor. Între 1970 şi 1996 a făcut parte, ca toboşar şi mai târziu ca solist, din grupul Genesis, iar cariera solo şi-a lansat-o odată cu albumul „Face Value”, în 1981.
Acesta a fost urmat de alte şapte discuri solo de studio. Este deţinătorul a şapte premii Grammy, cinci Brit Awards şi al unui Oscar, pentru cel mai bun cântec, „You’ll Be in My Heart”, din animaţia „Tarzan” (1999), iar albumele sale au fost vândute în peste 100 de milioane de copii în întreaga lume.
Phil Collins a făcut parte, printre altele, din figuraţia filmul The Beatles „A Hard Day’s Night” (1964), a apărut într-un episod al serialului de televiziune „Miami Vice” şi a fost protagonistul dramei romantice „Buster” (1988), regizată de David Green. Şi-a împrumutat vocea şi unor personaje animate, în „Balto” (1995) şi „Cartea Junglei 2” (2003).
În anii 1999, 2000 şi 2006, Phil Collins a revenit alături de Genesis. Membrii grupului au cântat împreună ultima dată în 2007.
Phil Collins şi-a anunţat retragerea din activitatea muzicală în 2011, în urma unei afecţiuni la nivelul terminaţiilor nervoase ale mâinilor, din cauza căreia nu mai putea să cânte la tobe. În toamna anului 2015, artistul a anunţat că intenţionează să îşi reia acvitatea.
În 1999, Phil Collins a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, iar în 2010 a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, în calitate de toboşar al grupului Genesis.