Întâlnirea Trump – Putin a început, la Helsinki. Principalele teme de discuție dintre cei doi șefi de stat

Donald Trump şi Vladimir Putin s-au întâlnit luni la Helsinki, în încercarea de a îmbunătăţi relaţiile între Statele Unite şi Rusia, despre care liderul american susţine că sunt “mai rele ca niciodată”.

UPDATE 16:40 Întâlnirea bilaterală dintre Donald Trump și Vladimir Putin a luat sfârșit după mai bine de două ore, fiind urmată de un prânz foarte târziu. Alături de cei doi lideri, la masă sunt prezenți câte 6 alți reprezentanți ale celor două țări.

Alături de Donald Trump se află ambasadorul SUA în Rusia, Jon Huntsman, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, șeful de personal de la Casa Albă, John Kelly, consilierul în domeniul securității naționale, John Bolton, și consilierul lui Trump, Hill Fiona.

Printre cele șase persoane din echipa lui Vladimir Ptuin se numără purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Petrov și ministrul de externe Serghei Lavrov.

Vladimir Putin și Donald Trump, la Helsinki

UPDATE 16:25 Întâlnirea dintre cei doi șefi de stat nu a avut o agendă oficială, însă ambasada Rusiei în SUA a postat pe Twitter un comunicat cu principalele teme de discuție dintre cei doi.

– Normalizarea relațiilor bilaterale;
– Situația Ucrainei;
– Răboiul din Siria
– Peninsula coreeană;
– Terorism.

În discursul său, Trump nu a menționat niciunul dintre aceste subiecte, în schimb a vorbit despre comerț, China, probleme militare și proliferarea nucleară.

View image on TwitterView image on Twitter

Russia in USA 🇷🇺

@RusEmbUSA

Vladimir Putin and Donald Trump will discuss ways to normalise bilateral relations, as well as current international issues, primarily the situation in Ukraine, Syria and the Korean Peninsula, and the fight against terrorism.

 

UPDATE 16:15 Întâlnirea bilaterală dintre cei doi șefi de stat durează de aproape două ore, deși a fost anunțată o întâlnire de 90 de minute.

Jonathan Lemire

@JonLemire

Per Finnish official: Trump-Putin one-on-one meeting still ongoing, approaching two hours

UPDATE 15:55 Michael McFaul, fostul ambasador al SUA în Rusia, nu a fost impresionat de remarcile lui Trump către Putin.

Niciun alt președinte american nu a vorbit în felul acesta despre Rusia vreodată. Să blamezi SUA mai întâi”.

Michael McFaul

@McFaul

No previous President of the United States of America has ever spoken like this about relations with Russia. Ever. . Blame America First.

Donald J. Trump

@realDonaldTrump

Our relationship with Russia has NEVER been worse thanks to many years of U.S. foolishness and stupidity and now, the Rigged Witch Hunt!

UPDATE 15:50 În momentul în care cei doi șefi de stat și-au strâns mâna în fața presei, președintele SUA i-a atins mâneca cămășii omologului său cu un deget.

Stuart Hughes@stuartdhughes

It could be just the angle of the photo but President Trump appears from this @Reuters photo to be touching Vladimir Putin’s shirt cuff. Strange? Checking the cotton thread count, perhaps?

UPDATE 15:40 La discuția organizată după întâlnirea bilaterală va participa Jon Huntsman, ambasadorul SUA în Rusia, secretarul de stat la SUA, Mike Pompeo, șeful staff-ului de la Casa Albă, John Kelly, și consilierul în domeniul securității naționale John Bolton.

UPDATE 15:20 Casa Albă a anunţat că după dialogul bilateral va mai urma o discuţie, la care vor participa şi alţi oficiali din anturajul celor doi şefi de stat. În jurul orei 16:50, Trump şi Putin ar urma să facă o declaraţie comună de presă.

UPDATE 14:20 A început discuţia între Donald Trump şi Vladimir Putin, care va dura aproximativ 90 de minute şi la care vor mai fi prezenţi doar translatorii. Cei doi preşedinţi nu au luat întrebări de la jurnalişti înaintea reuniunii. Putin l-a lăsat doar pe Trump doar să vorbească iar strângerea de mână a durat doar câteva secunde.

UPDATE 14:10 Cei doi lideri s-au întâlnit, la Palatul Prezidenţial din Helsinki. Trump a anunţat că pe agendă este, printre altele, şi problema arsenalului nuclear al celor două state, care deţin 90% din armele atomice. “Chiar cred că lumea vrea să ne vadă că ne înţelegem bine”, a spus preşedintele SUA.

“Avem multe lucruri de discutat – de la comerţ la domeniul militar, nuclear, rachete, China – prietenul nostru comun, preşedinte Xi. Cred că avem oportunităţi extraordinare împreună”.

Trump l-a felicitat pe liderul rus şi pentru performanţa naţionalei ţării sale la Cupa Mondială.

“Toţi avem multe întrebări şi sper, mai important, că vom veni cu răspunsuri. E extraordinar să fiu aici cu dumneavoastră”, a conchis Trump.

Ce ar putea discuta Trump şi Putin despre scutul anti-rachetă din România

UPDATE 13:30 Ministerul rus de externe a postat pe Twitter că este “de acord” cu mesajul lui Donald Trump, potrivit căruia relaţiile SUA- Rusia nu au fost niciodată mai rele.

UPDATE 13:00 Aeronava prezidenţială a lui Vladimir Putin a aterizat.

UPDATE 12:50 Avionul care îl aduce pe preşedintele rus la Helsinki a întârziat peste 55 de minute. Summit-ul ar fi trebuit să înceapă la ora 13:00.

UPDATE 12.15: Preşedintele american, Donald Trump, a dat vina pe „stupiditatea Statelor Unite” pentru relaţiile tensionate dintre Moscova şi Washington, cu câteva ore înainte să se întâlnească cu Vladimir Putin, la Helsinki, informează Reuters, citat de News.ro.

„Relaţia noastră cu Rusia nu a fost niciodată mai rea din cauza mai multor ani de naivitate şi stupiditate din partea Statelor Unite, cu o vânătoare de vrăjitoare măsluită!”, a scris Trump pe Twitter, făcând referire la investigaţia procurorului special Robert Mueller privind un posibil amestec al Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016.

Fiind întrebat în timpul unei întâlniri cu preşedintele Finlandei, Sauli Niinisto, ce îi va spune lui Putin, Trump a declarat: „Vom fi bine, mulţumim”.

 

07.20: Ce spun analiștii despre summitul Trump-Putin

În timp ce Trump se poate lăuda cu o experienţă de 18 luni la Casa Albă, Vladimir Putin este de 18 ani la putere şi a avut de-a face cu alţi trei preşedinţi americani. În plus, Putin este un fin psiholog şi probabil îi ştie deja slăbiciunile actualului şef de la Casa Albă. Aşa că unii analişti se tem că Putin va reuşi să-l manipuleze pe Trump, mai ales că la început vor discuta doar ei doi, fără consilieri.

Înainte de a ateriza la Helsinki, Donald Trump a părut mai rezervat decât îi stă în fire. „Mă duc cu aşteptări mici, nu mă duc cu aşteptări mari”, a spus el.

Întâlnirea, despre care consilierii săi spun că nu este un summit, vine într-un context complicat. Justiţia americană tocmai a inculpat 12 membri ai serviciilor de informaţii ruse pentru atacul cibernetic care a vizat Partidul Democrat în campania electorală.

James Goldgeier, analist Consiliul pentru Relaţii Externe:„Fiecare mişcare pe care o face în privinţa Rusiei e privită în contextul amestecului Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016 şi a semnelor de întrebare privind complicitatea.”

Recent, Trump anunţa că va discuta cu Putin despre Ucraina, Siria şi proliferarea nucleară. Unii analişti spun că, dacă Putin a studiat întâlnirea lui Trump cu liderul nord-coreean, atunci ştie că poate obţine concesii dacă îi face promisiuni şi, mai ales, îi flatează orgoliul.

Este exact temerea rivalilor democraţi ai lui Trump, dar şi a unor analişti. Iar faptul că preşedinţii vor discuta mai întâi fără consilieri nu îi linişteşte deloc.

Mark Warner, senator democrat: Putin e un agent antrenat de KGB, care îşi face temele. Temerea mea e că Putin ar putea veni cu hărţi ale Ucrainei, hărţi ale Siriei şi ar putea încerca să facă vreo înţelegere şi, la drept vorbind, să profite de acest preşedinte. Aşa că m-aş simţi mult mai bine dacă ar fi şi alţi americani în încăpere.”

Încă dinainte să-l întâlnească, Trump l-a felicitat pe Putin pentru organizarea „celui mai bun Campionat Mondial de fotbal”. Alţi trei predecesori de-ai săi au încercat să-l înmoaie pe liderul rus făcându-i complimente, dar fără mare succes, deşi toţi au căutat să-şi construiască o relaţie personală cu Putin.

Întrevederea vine la o zi după ce Donald Trump a declarat, într-un interviu difuzat duminică, că Rusia, Uniunea Europeană și China sunt „inamicii” Statelor Unite.

„Cred că avem mulţi inamici. Cred că Uniunea Europeană este un inamic, cu ceea ce ne face în domeniul comerţului. Bineînţeles că nu ne-am gândi la Uniunea Europeană, dar este un inamic. Rusia este un inamic în anumite aspecte. China este un inamic economic, evident că este un inamic. Dar asta nu vrea să însemne că sunt răi, asta nu vrea să însemne nimic. Asta vrea să însemne că sunt concurenţi”, a spus Trump, subliniind că UE „este foarte dificilă”, informează AFP.

Sadiq Khan explică de ce a permis zborul balonului care îl portretizează pe Trump deasupra Londrei

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a explicat de ce a permis zborul balonului care îl portretizează pe preşedintele american, Donald Trump, deasupra Londrei, în timpul vizitei sale în Marea Britanie, el spunând că Marea Baritanie „are o tradiţie, la fel ca SUA, de a proteja drepturile şi libertăţile de a protesta”, scrie The Guardian.

Vorbind la BBC Radio 4, Khan a declarat: „Marea Britanie are o tradiţie, la fel ca SUA, de a proteja drepturile şi libertăţile de a protesta, libertatea de a te aduna. Vă puteţi imagina dacă am limita libertatea de exprimare pentru că am rănit sentimentele cuiva?”.
Trump se află într-o vizită tensionată de patru zile în Marea Britanie, sosirea lui fiind întâmpinată cu proteste. Oamenii au strâns bani şi au obţinut permisiunea primăriei din Londra pentru a lansa un balon uriaş care îl portretizează pe preşedintele American ca fiind un bebeluş în scutece.
Preşedintele SUA a spus că nu se simte binevenit în Londra din cauza protestelor. El l-a acuzat pe Sadiq Khan că ar fi responsabil de numărul mare de imigranţi prezenţi în capitala britanică.

FOTO | Preşedintele Croaţiei a surprins din nou. Cum s-a îmbrăcat la summitul NATO şi ce cadou i-a făcut lui Donald Trump

Kolinda Grabar-Kitarovic, preşedintele Croaţiei, n-a mai putut ajunge la meciul Croaţiei cu Anglia, din semifinalele Cupei Mondiale, deoarece a fost nevoită să meargă la summitul NATO.

Totuşi, a ţinut să-şi arate susţinerea pentru Modric&Co printr-o vestimentaţie neobişnuită pentru un astfel de eveniment.

Kolinda Kitarovic a devenit foarte cunoscută în rândul suporterilor prin felul în care şi-a arătat susţinerea pentru naţionala ţării sale.

Preşedinta Croaţiei a asistat la meciurile de la Cupa Mondială – acolo unde timpul i-a permis – a venit îmbrăcată în culorile tradiţionale, s-a bucurat zgomotos în lojă şi a petrecut cu jucătorii în vestiar.

Însă Kolinda n-a mai putut să asiste şi la meciul din semifinale, cu Anglia, deoarece a fost nevoită să meargă la summitul NATO.

Dar a ţinută să le transmită jucătorilor că este alături de ei.

Preşedinta Croaţiei s-a îmbrăcat într-un costum roşu şi la gât şi-a pus o eşarfă cu pătrăţele roşii şi albe – combinaţia tradiţională a croaţilor.

Liderii mondiali au apreciat charisma arătată de Kolinda şi au felicitat-o pentru parcursul Croaţiei la Cupa Mondială.

La rândul ei, Kolinda a pregătit tricouri personalizate pentru Donald Trumps şi Theresa May.

Tomislav Krasnec@krasnec

Outfit hrvatske predsjednice Kolinde Grabar-Kitarovic za radnu veceru NATO summita u Bruxellesu, u vrijeme utakmice polufinala Svjetskog prvenstva Hrvatska-Engleska u Moskvi