Ed Sheeran, vânzări RECORD de bilete pentru concertul de la Bucureşti. Anunţul organizatorilor

În primele ore de la punerea în vânzare a biletelor la concertul lui Ed Sheeran din 3 iulie 2019 de pe Arena Naţională din Capitală, s-au vândut 25.000 de bilete, potrivit unui anunţ al organizatorilor.

În prima oră după lansare, s-au vândut 17.000 de bilete. Asta în condiţiile în care managementul artistului britanic a impus reguli suplimentare, comparativ cu alte vânzări de bilete, precum: limitarea la 4 tichete per cumpărător, tipărirea numelui spectatorului pe bilet sau comercializare exclusiv online.

Capacitatea Arenei Naţionale este de 55.634 de locuri în cazul unui meci de fotbal. Recordul de audienţă a fost atins la meciul dintre România şi Olanda din 2012, de 53.329 de spectatori.

În cazul concertelor pe Arena Naţională, cele mai mari audienţe s-au strâns la concertul Red Hot Chili Peppers din 31 august 2012, de aproximativ 47.000 spectatori şi la concertul Depeche Mode din 15 mai 2013, de aproximativ 40.000 spectatori.

Muzicianul britanic Ed Sheeran va susţine un concert pe Arena Naţională din Bucureşti, pe 3 iulie 2019, parte a turneului mondial pentru promovarea albumului „Divide”, iar biletele pentru show au fost puse în vânzare pe 27 septembrie. Turneul are loc în perioada mai-august 2019 şi se va desfăşura în Franţa, Portugalia, Spania, Italia, Germania, Austria, România, Republica Cehă, Letonia, Rusia, Finlanda, Danemarca, Ungaria, Islanda şi Marea Britanie.

Cântăreţul britanic Ed Sheeran, deţinător a patru premii Grammy, considerat un fenomen al genului folk-pop, este cel mai bine vândut artist al anului 2017, a anunţat, în februarie, International Federation of the Phonographic Industry, organizaţia care reprezintă interesele industriei de înregistrări muzicale la nivel global.

SOLD OUT gazon , la concertul Ed Sheeran din 3 iulie 2019, Arena Națională – București

SOLD OUT gazon , la concertul Ed Sheeran din 3 iulie 2019, Arena Națională – București

Vânzări record: 25.000 de bilete, în primele ore de la anunț

 Categoria ACCES GENERAL ÎN PICIOARE la concertul Ed Sheeran București este epuizată.

Fanii Ed Sheeran trebuie să se grăbească deoarece mai sunt disponibile bilete doar la categoriile ACCES PE SCAUNE: 399 RON și 299 RON (plus 15 RON taxa de livrare, ori 3 RON taxa de ridicare a comenzii de la casa de bilete Eventim).

 Ieri, în primele ore de la punerea în vânzare a biletelor  la concertul Ed Sheeran din 3 iulie 2019 de pe Arena Națională din București s-au întrgistrat vânzări record de 25.000 de bilete, iar numărul este în continuă creștere. În prima oră ,«ora de aur»,  s-au vândut deja 17.000, anunță organizatorii.

Concertele artistului din Austria, puse în vânzare tot astăzi orele 12:00, sunt deja Sold Out, cu peste 60.000 bilete vândute.

Biletele la concertul Ed Sheeran București se pot achiziționa bilete, doar online, pe http://www.eventim.ro/ro/artist/ed-sheeran-1010/profile.html

Concert Ed Sheeran, Bucuresti 2019
Concert Ed Sheeran, Bucuresti 2019

 DESPRE POLITICA DE VÂNZARE A BILETELOR

Ed și echipa sa au o politică foarte strictă legată de vânzarea ne-etică a biletelor prin intermediul website-urilor secundare sau a altor metode neoficiale.

Toți clienții sunt îndemnați să folosească doar site-urile oficiale pentru bilete din lista afișată pe Edsheeran.com.

Astfel, pentru a impiedica eforturile de revânzare neetică a biletelor, prețurile absurde și înșelarea fanilor, biletele la acest concert se vând personalizate cu numele cumpărătorului imprimat pe fiecare bilet. O persoană poate comanda în numele său maxim 4 bilete, iar la momentul în care se face accesul la spectacol, cel puțin numele de familie imprimat pe bilet trebuie să corespundă cu documentul de identitate prezentat, iar a doua (și posibil a treia și a patra) persoană poate avea acces doar împreună cu persoana posesoare a cărții de identitate. La cerere, trebuie prezentată și dovada plății biletelor.

Organizatorul evenimentului și Eventim au dreptul de a anula comanda  clientului, dacă aceasta a încălcat condițiile de achiziție stabilite de organizator și afișate pe http://www.eventim.ro/ro/artist/ed-sheeran-1010/profile.html.  .

Organizatorul își rezervă dreptul de a verifica documentele de identitate la intrarea în zona de spectacol. Vă rugăm aduceți un document de identitate valabil și intrați la spectacol împreună cu prietenii și familia cu care ați achiziționat biletele.

Metodele de plata: http://www.eventim.ro/ro/modalitate_de_plata/.

Revânzarea biletelor atât în regim propriu cât și prin alte companii de ticketing este strict interzisă!

La concert nu este permis accesul copiilor sub 6 ani.

Copiii cu dizabilități și însoțitorii acestora vor beneficia de acces gratuit la spectacol, în limita locurilor disponibile.

Adultii cu dizabilități grave (nivel 1) sau accentuate (nivel 2) și însoțitorii acestora vor beneficia de acces gratuit în limita locurilor disponibile. Informații și înregistrări la contact@eventim.ro.

Pentru lista de întrebări și răspunsuri, vă rugăm accesați –  Edsheeran.com sau eventim.ro

Parteneri media : PRO TV, Kiss FM si Adevărul.

27 septembrie 2018– se dă startul vânzării biletelelor pentru concertul Ed Sheeran din 3 iulie 2019, Arena Națională – București

Concert Ed Sheeran | Romania, in 3 iulie 2019, la Arena Nationala , Bucuresti

Astăzi, 27 septembrie 2018, orele 12:00, începe numărătoarea inversă pentru concertul Ed Sheeran din 3 iulie 2019 de pe Arena Națională – București. Este prima zi când se pot achiziționa bilete, doar online, pe http://www.eventim.ro/ro/artist/ed-sheeran-1010/profile.html.

Valoarea nominala a biletelor este:  ACCES GENERAL ÎN PICIOARE: 199 RON / ACCES PE SCAUNE: 399 RON și 299 RON plus 15 RON taxa de livrare, ori 3 RON taxa de ridicare a comenzii de la casa de bilete Eventim.

DESPRE POLITICA DE VÂNZARE A BILETELOR

Ed și echipa sa au o politică foarte strictă legată de vânzarea ne-etică a biletelor prin intermediul website-urilor secundare sau a altor metode neoficiale.

Toți clienții sunt îndemnați să folosească doar site-urile oficiale pentru bilete din lista afișată pe Edsheeran.com.

Astfel, pentru a impiedica eforturile de revânzare neetică a biletelor, prețurile absurde și înșelarea fanilor, biletele la acest concert se vând personalizate cu numele cumpărătorului imprimat pe fiecare bilet. O persoană poate comanda în numele său maxim 4 bilete, iar la momentul în care se face accesul la spectacol, cel puțin numele de familie imprimat pe bilet trebuie să corespundă cu documentul de identitate prezentat, iar a doua (și posibil a treia și a patra) persoană poate avea acces doar împreună cu persoana posesoare a cărții de identitate. La cerere, trebuie prezentată și dovada plății biletelor.

Concert Ed Sheeran | Romania, in 3 iulie 2019, la Arena Nationala , Bucuresti
Concert Ed Sheeran | Romania, in 3 iulie 2019, la Arena Nationala , Bucuresti

Organizatorul evenimentului și Eventim au dreptul de a anula comanda  clientului, dacă aceasta a încălcat condițiile de achiziție stabilite de organizator și afișate pe http://www.eventim.ro/ro/artist/ed-sheeran-1010/profile.html.  .

Organizatorul își rezervă dreptul de a verifica documentele de identitate la intrarea în zona de spectacol. Vă rugăm aduceți un document de identitate valabil și intrați la spectacol împreună cu prietenii și familia cu care ați achiziționat biletele.

Metodele de plata: http://www.eventim.ro/ro/modalitate_de_plata/.

Revânzarea biletelor atât în regim propriu cât și prin alte companii de ticketing este strict interzisă!

La concert nu este permis accesul copiilor sub 6 ani.

Copiii cu dizabilități și însoțitorii acestora vor beneficia de acces gratuit la spectacol, în limita locurilor disponibile.

Adultii cu dizabilități grave (nivel 1) sau accentuate (nivel 2) și însoțitorii acestora vor beneficia de acces gratuit în limita locurilor disponibile. Informații și înregistrări la contact@eventim.ro.

Pentru lista de întrebări și răspunsuri, vă rugăm accesați –  Edsheeran.com sau eventim.ro

Parteneri media : PRO TV, Kiss FM si Adevărul.

Concert Ed Sheeran, Bucuresti 2019

Concert Ed Sheeran | Romania, in 3 iulie 2019, la Arena Nationala , Bucuresti

Ed Sheeran  ANUNȚĂ PRIMUL SĂU CONCERT ÎN ROMÂNIA! 3 IULIE 2019, Arena Națională – București
Biletele se pun în vânzare joi, 27 septembrie, la 12:00 ora României . Megastarul mondial Ed Sheeran a anunțat astăzi că a inclus România în seria de spectacole pe care le va susține anul viitor. În perioada mai-august 2019, turneul nou-anunțat se va desfășura în Franța, Portugalia, Spania, Italia, Germania, Austria, România, Republica Cehă, Letonia, Rusia, Finlanda, Danemarca, Ungaria, Islanda și UK. Vânzarea biletelor începe pe 27 septembrie, la 10:00 ora Londrei, pentru toate spectacolele, anunță organizatorii concertulului, Barracuda Music (http://www.barracudamusic.at), prin intermediul Events (www.events.ro ).
Aflat în prezent în turneul mondial pentru promovarea albumului ‘Divide’, Ed nu este doar unul dintre cei mai de succes artiști contemporani, ci și unul dintre cei mai solicitați. În cadrul turneului din această vară din UK, Ed a cântat în fața a peste 1,1 milioane de spectatori, inclusiv în patru seri pe stadionul Wembley din Londra, susținând astfel cel mai mare turneu al unui artist solo care a avut vreodată loc în UK.
Ed Sheeran – artistul cu cele mai mari vânzări mondiale în 2017 (IFPI) – și-a lansat cel de-al treilea album de studio, premiat cu Grammy, intitulat ‘÷’ (Divide) în luna martie a anului trecut. Cantautorul unei întregi generații, Ed a continuat să domine topurile muzicale din toată lumea încă de la lansarea albumului. Cu vânzări de peste 15,5 milioane de albume până în prezent la nivel mondial, ‘÷’ (Divide) a dat naștere hiturilor “Shape of You” (cel de-al treilea cel mai vândut single din toate timpurile în UK și piesa cu cele mai multe redări în streaming pe Spotify), “Castle on the Hill”, “Galway Girl”, hitul Nr. 1 de Crăciun în 2017 în UK, “Perfect” și “Happier”. Sheeran și-a lansat albumul de debut, ‘+’ (Plus) în 2011, acesta având vânzări de 10 milioane de unități și incluzând piesa de debut cu cele mai mari vânzări în UK din acel an, “The A Team”. În 2014, el a revenit cu cel de-al doilea album, ‘x’ (Multiply), aclamat de critici, și care a inclus hitul global “Thinking Out Loud”. ‘x’ a ajuns Nr. 1 în topuri pe ambele maluri ale Atlanticului și a fost recunoscut ca unul dintre cele mai bine vândute albume din toate timpurile de către The Official Charts Company – în prezent, acel album a vândut 16 milioane de copii în toată lumea, fiind certificat cu platină de 90 de ori pentru vânzări.
La finalul anului 2017, Ed a primit Ordinul de Excelență al Imperiului Britanic pentru serviciile sale aduse domeniilor muzicii și acțiunilor caritabile. A câștigat o gamă largă de premii pe parcursul carierei sale, inclusiv 4 premii Grammy, 4 premii Ivor Novello, 5 premii BRIT Awards, 6 premii Billboard Awards – și multe altele.

BILETELE SE VOR PUNE IN VANZARE PE 27 SEPTEMBRIE, ORA 12:00 PM

FAQs – ROMANIA / BUCHAREST

In perioada de pregatire dinaintea punerii unui turneu in vanzare, primim deseori intrebari legate de spectacol si vanzarea de bilete. Am creat acest ghid simplu pentru a va ajuta sa intelegeti intreg procesul. Lucram cu totii din greu din culise pentru a ne asigura ca biletele vor ajunge in mainile fanilor adevarati.

 

Care este valoarea nominala a biletelor?

ACCES GENERAL IN PICIOARE: 199 RON / PE SCAUNE: 399 RON, 299 RON plus 15 RON taxa de livrare ori 3 RON taxa de ridicare a comenzii de la casa de bilete Eventim.

 

Ce este revanzarea neetica a biletelor?

Revanzarea neetica a biletelor reprezinta situatia in care cineva cumpara biletele la valoarea lor nominala, iar apoi le vand din nou cu preturi mai mari prin metode si canale (website-uri) care nu sunt aprobate de artisti, impiedicand astfel fanii adevarati sa poata achizitiona biletele la valoarea lor nominala.

 

Personalizarea biletelor

Pentru a impiedica eforturile de revanzare neetica a biletelor, preturile absurde si inselarea fanilor, biletele sunt personalizate inainte de a fi vandute, ceea ce inseamna ca numele cumparatorului va fi printat pe biletul achizitionat. La momentul accesului la eveniment, cel putin numele de familie trebuie sa corespunda cu numele de pe actul de identitate prezentat la poarta de acces. Cea de-a doua (sau a treia sia  patra persoana, dupa caz) va primi dreptul de acces in acelasi timp cu persoana care prezinta actul de identitate. Clientul trebuie sa poata prezenta si dovada de rezervare, la cerere.

Aceasta inseamna ca: in momentul cumpararii biletelor, acestea vor fi personalizate cu numele dumneavoastra. La momentul accesului la spectacol, biletele insotitoare (pentru maxim trei alte persoane, pe langa dumneavoastra) pot fi prezentate doar de catre dumneavoastra.

Promoterul isi rezerva dreptul de a verifica actele de identitate la intrearea la spectacol. Va rugam sa aveti asupra dumneavoastra acte de identitate valide si sa intrati la spectacol in acelasi timp cu prientenii ori membri familiei care au achizitionat bilete impreuna cu dumneavoastra.

 

De unde pot sa cumpar bilete cu valoare nominala?

Biletele vor fi puse in vanzare incepand cu data de 27 septembrie, la ora 12:00, exclusiv pe site-ul www.eventim.ro

Biletele originale vor putea fi achizitionate doar de pe site-ul www.eventim.ro si de pe alte site-uri oficiale Eventim din Europa.

 

Cate bilete pot sa cumpar?

Limita este de maximum patru bilete / comanda / tranzactie / client.

Revanzarea biletelor atat in regim propriu cat si prin alte companii de ticketing este strict interzisa!

Organizatorul evenimentului si Eventim au dreptul de a anula comanda a clientului, daca acesta a incalcat conditiile exacte stabilite de organizator, (conditii prezentate la momentul punerii in vanzare a biletelor), sau daca acesta incearca sa ocoleasca aceste conditii (de exemplu, incalcarea restrictiei referitoare la numarul maxim de bilete care poate fi achizitionat de catre un singur cumparator, incalcarea conditiilor referitoare la bilete, in special la revanzarea acetora, incercarea de a achizitiona mai multe bilete prin crearea de conturi de utilizator multiple etc.)

 

Cum pot sa platesc?

Metode de plata: http://www.eventim.ro/ro/modalitate_de_plata/

 

Ce se intampla daca dorim sa mergem la spectacol in grup mai mare?

Va trebui sa faceti o noua comanda pe un alt nume de client, folosind un alt card de credit, ori o alta metoda de plata pe site-ul www.eventim.ro.

 

Pot cumpara bilete pe care sa le fac cadou?

Toate biletele vor fi personalizate, asadar numele cumparatorului va fi printat pe bilete. Numele va fi inregistrat in momentul crearii comenzii, iar acesta trebuie sa corespunda cu cel de pe actul de identitate prezentat.

 

Care sunt cerintele de acces?

Pentru a putea intra la spectacol, trebuie sa aveti la dumneavoastra biletele cumparate, confirmarea rezervarii si un act de identitate valid cu poza.

 

Care sunt restrictile de varsta?

Toate restrictiile de varsta care tin de locatia evenimentului sunt afisate pe pagina de eveniment a site-ului de unde faceti achizitia biletelor. Nu este permis accesul copiilor sub varsta de 6 ani.

Biletele sunt personalizate, va rugam consultati regulile de acces pe site-ul www.eventim.ro

 

Este permisa folosirea aparatelor de fotografiat/filmat?

Camerele profesionale de fotografiat si/sau filmat sunt strict interzise. Folosirea camerelor personale si a telefoanelor smartphone este permisa.

 

Nu mai pot ajunge la eveniment si trebuie sa vand biletele achizitionate. Ce pot sa fac?

Va rugam sa contactati echipa noastra de suport la contact@eventim.ro

 

Cum pot intra in posesia biletelor cumparate?

Nu exista bilete de tipul E-tickets sau bilete de tipul “print-at-home”. Vor exista doar bilete fizice printate, care vor fi livrate la destinatar imediat dupa procesarea platii.

 

Cat de repede ar trebui sa ajung la eveniment?

Va rugam sa ajungeti la eveniment la timp. Ora estimat de incepere accesului este 16:00. Este posibil sa apara intarzieri in program datorita traficului si a procesului de acces.

 

Am achizitionat bilete de pe un website de revanzare neautorizata si mi s-a refuzat accesul la spectacol. Cum pot sa imi recuperez banii?

Va putem oferi o scrisoare oficiala de refuz al accesului la spectacol. Aceasta scrisoare va poate ajuta in incercarea de a obtine o rambursare din partea celor care v-au vandut biletele respective. Pentru aceasta, va trebui sa reveniti pe site-ul de pe care ati cumparat biletele.

 

Cum pot obtine bilete pentru persoane cu dizabilitati?

Copiii cu dizabilitati si insotitorii acestora vor beneficia de acces gratuit la spectacol, in limita locurilor disponibile.

 

Adultii cu dizabilitati grave sau pronuntate si insotitorii acestora vor beneficia de acces gratuit dupa cum urmeaza:

*   Persoanele cu dizabilitati grave (nivel 1) si insotitorii acestora vor beneficia de acces gratuit in limita locurilor disponibile.

*   Persoanele cu dizabilitati accentuate (nivel 2) vor beneficia de acces gratuit in limita locurilor disponibile.

Pentru a intra in posesia biletelor dumneavoastra, va rugam sa ne contactati la adresa: contact@eventim.ro<mailto:contact@eventim.ro sau la numarul de telefon: +40 1951.

 

TERMENI SI CONDITII

1. Biletul dumneavoastra personalizat va asigura dreptul de acces la eveniment. Acesta este un drept personal si nu poate fi transferat catre o alta persoana.

2. Biletele sunt vandute doar de catre partenerul oficial de ticketing, direct catre consumatori. Orice bilet achizitionat de catre alte companii sau vanzatori de bilete, intr-un mod care incalca termenii si conditiile vanzarii de bilete, va fi anulat.

3. Biletele dumneavoastra vor fi ANULATE IMEDIAT daca acestea sunt revandute SAU OFERITE SPRE VANZARE.

4. Pentru validarea biletelor, cumparatorul principal trebuie sa poata prezenta in orice moment (inclusiv in momentul sosirii, pentru permiterea accesului la eveniment) urmatoarele:

i)                 Confirmarea rezervarii

ii)                Un act de identitate valid al cumparatorului principal. Numele de pe actul de identitate trebuie sa fie acelasi cu cel de pe confirmarea rezervarii.

5. Fiecare cumparator poate achizitiona maximum patru bilete.